"In 2012, cotatiile cerealelor pe bursele internationale au fost in general foarte volatile. De exemplu, dupa cresteri de preturi cauzate in principal de seceta si alte conditii meteo nefavorabile manifestate in diferite zone ale lumii, vara trecuta graul a ajuns la cote neatinse din 2008, iar porumbul a marcat un maxim istoric; in cea de-a doua parte a anului s-au inregistrat corectii importante ale cotatiilor, dar, per ansamblul anului trecut, preturile acestor cereale au crescut", a aratat Victor Safta, director general Noble Securities, sucursala din Romania.

Vara trecuta, seceta a afectat multe regiuni ale lumii intre care SUA, cel mai mare exportator de cereale din lume, unde s-a inregistrat cea mai grava seceta din ultimii 50 de ani. In UE, Rusia, Canada si Australia au fost, de asemenea, conditii meteo nefavorabile. Astfel, preturile graului si porumbului au atins niveluri record in cel de-al treilea trimestru al anului precedent: cotatia porumbului a crescut cu cca 19% in trimestrul al treilea fata de al doilea, iar cea a graului cu aproape 20% in acelasi interval; spre deosebire de porumb insa, pretul graului a crescut pe bursele internationale si in trimestrul al doilea (cu cca 14%), astfel incat aprecierea acumulata a fost mai mare.

"In ultimul trimestru al anului trecut s-au inregistrat corectii ale cotatiilor graului si porumbului, pe fondul unei anumite scaderi a cererii in conditii de preturi excesive, a reducerii cererii de export pentru recoltele americane, precum si ca urmare a imbunatatirii perspectivelor privind unele recolte viitoare; in plus, unii investitori si-au inchis pozitiile long (de cumparare) ", a precizat Victor Safta. Per ansamblul anului trecut, cotatia graului la bursele internationale a crescut cu aproximativ 17%, iar cea a porumbului cu aproape 6%.

In ceea ce priveste alte evolutii in 2012- cotatiile pe bursele internationale pentru soia au crescut, la randul lor, cu aproximativ 14%, cea pentru cacao cu cca 5%, in timp ce pretul orezului a incheiat anul cu o variatie redusa fata de inceputul intervalului.

Zaharul a inregistrat anul trecut o scadere importanta de pret, de cca 16%, in principal ca urmare a surplusului de productie in Brazilia si a productiei peste asteptari din India, principalii producatori la nivel mondial. Cotatia la cafeaua Arabica a fost insa campioana scaderilor in anul care s-a incheiat, cu aproape 37%, pe fondul supraproductiei din Brazilia, cel mai mare producator de profil din lume, si al stocurilor in crestere; cafeaua Robusta a inregistrat insa o crestere de pret in 2012, de cca 5-6%.

"Miscarile de pe bursele internationale nu se pot reflecta intotdeauna intocmai in ceea ce ne priveste, in viata de zi cu zi, intrucat sunt multi alti factori in joc, gen cantitatile importate, reglementari specifice unui sector sau unei materii prime etc. Daca insa privim lucrurile din perspectiva investitiilor, atunci trebuie spus ca in 2012 marfurile au oferit posibilitati extrem de consistente de castig: prin intermediul diferitelor instrumente financiare bazate pe marfuri, aflate in majoritatea platformelor de tranzactionare, oricine ar fi putut investi tinand cont de seceta din vara trecuta (mizand pe cresterea pretului graului si porumbului) sau de supraproductia de cafea Arabica (estimand scaderea pretului), realizand astfel tranzactii avantajoase", a aratat Victor Safta.