Numarul tranzactiilor realizate direct la comercianti (la POS si online) cu carduri Visa a crescut in anul fiscal 2012 cu 23,6% in 2012, reprezentand 41% din totalul tranzactiilor, in timp ce sumele cheltuite la comercianti pe carduri Visa s-au majorat cu 23,5% potrivit datelor pe Romania raportate de Visa Europe. Numarul de carduri emise sub sigla Visa in Romania a crescut cu 4%, la 7,1 milioane, in principal datorita extinderii portofoliului de carduri de business, a mai anuntat marti compania.

Cardurile pentru companii au inregistrat cresteri de doua cifre pe toti indicatorii: valoarea tranzactiilor s-a majorat cu 28,6%, la 3,6 miliarde euro, sustinuta de platile la comercianti (+31,9%).

Conform companiei, performantele bune inregistrate de cardurile de debit, principalul segment al portofoliului detinut de Visa Europe in Romania, confirma faptul ca detinatorii de carduri isi folosesc cardurile mai des pentru a plati la comercianti, fara comision. Atat volumul cat si numarul tranzactiilor realizate cu carduri de debit Visa direct la comercianti au crescut cu peste 20% in 2012.

De asemenea, evolutia solida a portofoliului de carduri de credit indica faptul ca romanii isi folosesc tot mai des cardurile de credit pentru plati zilnice, de valoare mai mica (valoarea medie a tranzactiei la comercianti a scazut cu 5,8%). Valoarea totala tranzactionata cu cardul la comercianti s-a majorat cu aproximativ 32%, iar numarul tranzactiilor a urcat cu 40%.

  • "Cardurile de business reprezinta cel mai dinamic segment din portofoliul Visa. Valoarea platilor realizate de companii cu cardul s-a majorat cu aproape o treime in 2012, iar numarul cardurilor de business a crescut constant in ultimii doi ani cu aproximativ 19%, ceea ce arata o preocupare tot mai mare privind controlul intern al costurilor si contribuie la diminuarea pierderilor generate de economia subterana", a declarat Catalin Cretu, Director General Romania, Visa Europe.

Cretu a mai spus ca potrivit ultimelor calcule economia subterana din tara noastra ar reprezenta 33% din PIB-ul Romaniei.

  • "Asa cum am demonstrat-o in studiile noastre, dezvoltarea platilor electronice cu 10% determina o scadere de 5% a economiei subterane, economie subterana care in ultimele calcule pe care le avem reprezenta inca 33% din PIB-ul Romaniei", a spus Cretu.

Visa va transmite Guvernului o serie de masuri pentru dezvoltarea platilor electronice in sectorul public

Catalin Cretu a mai spus marti ca in foarte scurt timp Visa va transmite catre Guvern o serie de propuneri de dezvoltare a platilor electronice in sectorul public. Tipurile de activitati avute in vedere sunt: utilizarea cardurilor de catre angajatii din sectorul public, distributia de fonduri care se face prin intermediul platilor electronice si cresterea veniturilor colectate atat la bugetul local cat si la bugetul central prin acceptarea platii cu cardul de catre autoritatile locale.

Potrivit acestuia, in prezent 157 de primarii accepta plata cu cardul direct la ghiseu si 95 de primarii accepta plata cu cardul online fie prin Ghiseul.ro fie prin site-urile proprii.

Datele companiei arata ca in prezent in Ghiseul.ro sunt inrolate 60 de primarii din tara.