In luna decembrie 2012, preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au inregistrat o scadere cu 0,2% comparativ cu luna precedenta si o crestere cu 4,9% fata de luna corespunzatoare din anul 2011, potrivit INS. Scaderea vine probabil pe fondul scaderii cererii interne si externe, datorat degradarii economiei locale si europene. E drept, scaderile vin si ca urmare a eforturilor unor comercianti (gen KFC dar si altii) care coboara preturile la niveluri greu de imaginat in urma cu 2-3 ani (10 lei un meniu), pentru a-si conserva vanzarile

De notat ca ponderea pietei interne in totalul productiei industriale este cam de 73% iar cea a pietei externe de 27%.

  • Decembrie 2012 comparativ cu noiembrie 2012

Preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au scazut cu 0,2% comparativ cu luna precedenta.

Dupa destinatie, preturile productiei industriale pentru piata interna cat si preturile productiei industriale pentru piata externa au scazut cu 0,2%, respectiv cu 0,4%.

Pe sectiuni (sectoare de activitate) s-au inregistrat scaderi de pret in industria extractiva (-1,3%), in industria prelucratoare (-0,2%) si la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (-0,2%). La distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare, preturile s-au situat aproape la acelasi nivel inregistrat in luna anterioara.

Pe marile grupe industriale se constata cresteri de pret in industria bunurilor de folosinta indelungata (+0,3%) si industria bunurilor de uz curent (+0,2%). Scaderi de pret s-au inregistrat in industria energetica (-0,6%) si industria bunurilor intermediare (-0,4%). In industria bunurilor de capital preturile s-au situat aproape la acelasi nivel inregistrat in luna anterioara.

  • Decembrie 2012 comparativ cu decembrie 2011

Preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au inregistrat o crestere cu 4,9% fata de luna corespunzatoare din anul 2011.

Pe sectiuni (sectoare de activitate) s-au remarcat cresteri de preturi la distributia apei; salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+6,5%), in industria prelucratoare (+5,6%) si la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+2,4%). In industria extractiva preturile au scazut cu 0,7%.

Pe marile grupe industriale, cresteri semnificative de preturi se remarca la produsele din industria bunurilor de uz curent (+7,4%). Sub nivelul inregistrat pe total s-au situat preturile produselor din industria energetica (+4,8%), industria bunurilor intermediare (+3,7%), industria bunurilor de capital (+3,6%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+3,0%).