Vosganian: Ministerul Economiei va transmite CE raspunsurile la un set de intrebari vizand Oltchim

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 27 februarie 2013, 18:59 Economie | Finanţe & Bănci

Ministerul Economiei va trimite joi Comisiei Europene raspunsurile la un set de intrebari privind situatia combinatului Oltchim, pentru a se clarifica daca acest combinat a mai beneficiat de ajutor de stat, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Varujan Vosganian, citat de Agerpres. "Suntem intr-un proces de identificare a unor solutii pe mai multe paliere: un palier priveste relatiile cu Comisia Europeana. Am raspuns la un prim set de intrebari, marti am primit un nou set. CE doreste sa stie daca a fost sau nu ajutor de stat pana in prezent. La acest al doilea set de intrebari am raspuns cred intr-un termen record. Ele sunt gata, maine, dupa ce vor fi lecturate de Consiliul Concurentei, vor pleca la Bruxelles" a explicat Vosganian, dupa sedinta de Guvern.

 Saptamana viitoare, unul dintre demnitarii Ministerului Economiei va merge la Bruxelles, ca dupa ce Comisia va lectura setul nostru de raspunsuri sa aiba si o consultare pentru viitor si in situatia in care CE va decide ca nu a fost ajutor de stat va intra in functiune notificarea pe care noi deja am trimis-o cu privire la ajutor de stat',

Pe 20 februarie, ministrul afirma, la Bruxelles, ca, inainte ca statul roman sa acorde Oltchim un ajutor de stat, CE va trebui sa se pronunte clar daca aceasta companie a mai beneficiat sau nu de un astfel de sprijin financiar.

Al doilea palier, a declarat ministrul, dupa sedinta de Guvern de miercuri, vizeaza activitatea administratorilor judiciari, care fac un raport despre cauzele insolventei, ce urmeaza sa fie definitivat pana pe 12 martie, 'inclusiv cu eventuale raspunderi pentru persoanele din responsabilitatea carora s-a ajuns la aceasta situatie'.

'Eu am prezentat, de altfel, cateva dintre date pentru a arata exact care sunt principalele cauze privind intrarea in insolventa a Oltchim', a adaugat Vosganian.

El s-a referit si la un al treilea palier, legat de rezolvarea problemelor curente ale combinatului, amintind ca Oltchim, pe langa faptul ca este inglodat in datorii, este si ipotecat.

'Cred ca si panselutele din fata sediului central, si bordurile sunt ipotecate, de aceea aproape ca cei care au condus Oltchim nu au lasat nicio sansa acestui combinat si probabil ca din acest motiv verdictul CE, al FMI, al Bancii Mondiale nu are nicio sansa de supravietuire. Eu ma incapatanez sa cred in sansele Oltchim, mai ales ca instalatiile sunt bune si pe anumite piete este competitiv inca, de aceea cautam formule de finantare. Este o altfel de finantare decat cea oferita de CE, care s-ar putea sa vina dupa o anumita perioada, daca va fi acceptata, o formula care sa aiba in vedere furnizori de materie prima, care sa preia produsul finit si - de ce nu - in situatiile in care vom identifica unele ipoteci care pot fi recuperate, sa cautam o finantare de la un consortiu bancar', a spus Vosganian.











387 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi