La 31 martie 2013, rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei se situau la nivelul de 32,2 miliarde de euro, fata de 32,16 miliarde euro la 28 februarie 2013, transmite luni BNR. Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 4,17 miliarde de euro.

In cursul lunii au avut loc urmatoarele operatiuni:

  • Intrari de 864 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene si altele.
  • Iesiri de 825 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta (inclusiv a cincea rambursare de capital si dobanda in suma de circa 249 milioane echivalent euro din imprumutul de la Fondul Monetar International) si altele.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 martie 2013 au fost de 36.386 milioane euro, fata de 36.215 milioane euro la 28 februarie 2013. Platile scadente in luna aprilie 2013 in contul datoriei publice si public garantata denominate in valuta insumeaza 186,67 milioane euro, mai precizeaza BNR.