Tine de natura umana sa cautam sa ne fie cat mai bine, sa castigam cat mai bine. Este normal ca cei cu calificari ridicate sa fie atrasi de castiguri ridicate. Doctorii sunt oameni, nu sfinti. Unii doctori sunt sfinti, dar pana la ei te mananca asistentele.

Pacientii nu sunt sfinti, dar ei cer doctorilor sa fie sfinti. Pacientii se plang ca altii sar peste rand pentru ca dau spaga mai mare. Insa daca au mai multi bani in buzunar, pacientii nu se sfiesc sa dea spaga pentru a sari peste rand. Daca ii vezi pe altii ca dau spaga si sar peste rand, de ce nu-i admonestezi direct si pe loc? Multi au gasit solutia asigurarilor de sanatate private, a clinicilor si spitalelor private, scrie Emil Stoica pe blogul Jeopardy.ro.

Insa nu poti sa ai asigurare privata, dar sa si ceri doctorilor sa faca munca voluntara pentru a trata toate problemele de sanatate ale nevoiasilor. Nu poti cere doctorilor standarde de moralitate atata timp cat pe tine nu te intereseaza cum isi vor rezolva nevoiasii problemele de sanatate.

O chestiune de resurse si de pret.

Sanatatea in Romania lucreaza pe baza cererii si ofertei iar elasticitatea este destul de ridicata.

Romania concureaza pe resursa umana cu alte tari. Daca vrei sa ai doctori competenti in Romania, trebuie sa-i platesti la un nivel care sa nu-i forteze sa emigreze. Probabil ca 3 milioane de romani au emigrat, de ce ar fi doctorii mai patrioti?

Atata timp cat 40% din populatie este ocupata intr-o agricultura facuta cu sapa si nu cu tractorul, nu ai cum sa ai resurse pentru medicina ca in vest.

Atata timp cat productivitatea in Romania este la un nivel mult sub media europeana, nu ai cum sa ai salarii la stat la nivelul mediei europene.

Atata timp cat evaziunea fiscala este sport national, nu poti sa strangi resurse pentru a plati doctori competenti.

Atata timp cat sistemul economic nu ofera viitor pentru 3 milioane de romani activi care au plecat catre alte zari mai prospere, nu ai cum sa colectezi taxe din activitatea economica pentru a finanta sistemul de sanatate.

O chestiune de management

Doctorii gasesc scuze pentru ca sefii lor fura din spitale si nu gestioneaza spitalele bine. Insa nu i-am auzit sa ceara transformarea spitalelor in fundatii, nu i-am auzit sa faca plangeri la politie atunci cand vad furturi din spitale.

Doctorii se plang ca nu sunt bine platiti, dar nu depun plangeri la politie atunci cand colegi de-ai lor iau spaga pentru a da certificate false de handicapati. Handicapatii falsi, in numar record in Romania (avem 900.000 de oameni cu certificat de handicapat) fura resurse financiare si, in plus, nu sunt activi economic.

Populatia, la randul ei, prefera mici si bere pentru un vot, este lenesa in gandire si prefera sa se lase spalata pe creier la TV, voteaza oameni dovediti ca au furat.

Politicienii sunt populisti: prefera sa promita servicii de sanatate gratuite pentru toata lumea, insa economic este imposibil. Cu toate astea, tot sunt votati, uneori in urma unor manifestari violente de strada.

Sfatul meu pentru pacienti: treziti-va si nu va mai mintiti!

Suntem cu totii pacienti, toti avem nevoie de doctor al un moment dat. Sfatul meu este sa ne trezim si sa realizam ca atata timp cat Romania este saraca nu va putea sa-si plateasca doctorii suficient de bine cat sa-i tina in Romania. Atata timp cat nu cerem reforma in managementul sistemului de sanatate, furturile vor continua.

Si sa nu ne mai mintim: sistemul de sanatate este subfinantat fata de ceea ce ii cerem: ii cerem servicii universale si de calitate, insa nu o finantam. Nu vrem sa platitm taxe iar multi nu vor sa munceasca sau nu vor sa devina mai productivi.