Guvernul va transmite Comisiei Europene (CE) un program de convergenta care nu va mai include, insa, spre deosebire de ultimii ani, o tinta pentru adoptarea monedei euro, au declarat agentiei Mediafax surse oficiale. "Nu va mai fi o data fixa, iar programul de convergenta va include din nou o astfel de tinta atunci cand Romania va indeplini criteriile reale", au aratat sursele.

La inceputul anului, premierul Ponta a anuntat ca intrarea Romaniei in zona euro in 2015 nu mai reprezinta o tinta credibila, dar obiectivul nu trebuie abandonat, orizontul pentru finalizarea acestui proces fiind acum in jurul anului 2020.