Leul a reflectat avansul activelor de risc din pietele internationale de la inceputul acestei saptamani si s-a intarit cu un pas dincolo de nivelul de 4,36/EUR in aceasta dimineata. Moneda locala s-a apreciat cu circa 1,5% in ultimele doua saptamani, in mare masura fiind in linie cu celelte monede regionale, se arata intr-o nota remisa clientilor de catre economistii ING. "Avansul continuu al titlurilor de stat in lei, sustinut cel mai probabil de investitorii straini, a furnizat totodata si un impuls pentru leu. Iar cum astazi avem licitatie pentru obligatiuni de stat pe trei ani, am putea vedea o continuare a presiunii de apreciere a leului. Totusi, credem ca temerile legate de interventii ale bancii centrale ar trebui sa impiedice moneda locala sa depaseasca nivelul psihologic de 4,35/EUR astazi, asa cum s-a intamplat si in precedentele doua luni", se mai arata in documentul citat.

"Operatiunea repo de astazi nu va oferi cele mai clare indicii in legatura cu conditiile lichiditatii din sistem, intrucat operatiunea la o saptamana include si doua zile din perioada actuala de mentinere a rezervelor minime. Asadar credem ca suma atrasa astazi va fi redusa, in jurul valorilor pentru ultimele doua operatiuni (200 milioane lei). Operatiunea repo de saptamana viitoare va oferi

detalii mai interesante, intrucat daca suma atrasa va fi de circa 500 milioane lei, putem concluziona ca BNR a revenit la pozitia de debitor net fata de sistem. Ne asteptam ca ministerul finantelor sa vanda obligatiuni pe trei ani astazi in valoare de suma planificata de 300 milioane lei, la un randament maxim usor sub 4,95%. Titlurile de stat in lei au avansat aproape necontenit in ultima

luna, eventual trecand dincolo de pragul psihologic de 5% in randamentele de pe segmentul 3-5Y, miscarea fiind in mare masura sustinuta de avansul activelor de risc din pietele globale. Intrucat credem ca in mare masura imbunatatirea conditiilor de lichiditate nu este inca luata in calcul, vedem randamentul de la licitatia de astazui in partea inferioara a cotatiilor din piata secundara", mai noteaza autorii notei citate.