Tranzactia prin care grupul bancar austriac Erste Group Bank- care controleaza BCR- a vandut subsidiara din Ucraina a fost finalizata, au anuntat reprezentantii bancii intr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti. Fosta Erste Bank Ukraine a intrat in posesia grupului de companii Fidobank controlat de bancherul Oleksandr Adarich. Valoarea tranzactiei este de 83 milioane de dolari (aproximativ 63 milioane de euro). Banca austriaca a precizat ca aceasta tranzactie face parte din strategia sa de a se concentra pe operatiunile din partea de est a Uniunii Europene.

Erste Bank Ukraine va fuziona cu Fidobank si va opera sub numele Fidobank. La data de 31 decembrie 2012 Erste Bank Ukraine avea 1.530 de angajati si active in valoare de 676 milioane de euro.

Profitul net al Erste Group Bank a scazut cu 49,1% in primul trimestru din 2013, pana la 176,2 milioane euro. BCR si-a diminuat pierderile nete de la 307,8 milioane lei (70,7 milioane euro) inregistrate in trimestrul I din 2012 pana la 12,1 milioane lei ( 2,8 milioane euro) la finele lunii martie 2013.