Parlamentul turc a adoptat marti seara o "amnistie a averilor", o lege conceputa sa readuca in tara fondurile detinute de catre turcii bogati in strainatate, fara taxe punitive si amenzi, informeaza Reuters.

Potrivit legii, turcii care isi muta conturile in tara vor plati doar 2% din fondurile eligibile, evitand taxe care s-ar putea ridica pana la 30-40%. Totodata, acestia nu vor fi investigati de autoritati pentru a se determine daca averea a fost generata in Turcia si depozitata, in mod necorespunzator, in strainatate.

Pentru a beneficia de amnistie, persoanele fizice sau companiile turcesti vor fi obligate sa isi declare averile inainte de sfarsitul lunii iulie.

Turcia a folosit ultima data un astfel de program in 2009 pentru a contribui la atenuarea efectelor crizei financiare globale, atragand in tara aproximativ 50 de miliarde de lire turcesti (circa 28 miliarde de dolari la cursul de schimb actual).

Economia Turciei a inregistrat, in 2011, cea mai rapida crestere dintre economiile europene, de 8,5%. Cresterea a incetinit brusc in 2012, la 2,2%, iar guvernul de la Ankara incearca sa incurajeze o revenire economica inainte de inceperea ciclului electoral, in 2014.