In anul 2012, ponderea in activul agregat net a bancilor cu capital majoritar strain s-a majorat pana la 89,8 la suta (fata de 83 la suta la 31 decembrie 2011), ca urmare a transferarii Bancii Transilvania din grupa bancilor cu capital privat romanesc in cea a bancilor cu capital strain, la finele anului. Bancile cu capital austriac continua sa detina o pondere majoritara in cadrul activului agregat cu o cota de piata de 37,7 la suta la 31 decembrie 2012, urmate de bancile cu capital francez si grecesc (cu cote de piata de 13,6 la suta si respectiv 12,2 la suta), se arata in Raportul anual al BNR (vezi atasament)

Gradul de intermediere financiară, măsurat ca pondere a activelor bancare nete în PIB a continuat să se plaseze pe un palier sensibil sub media europeană, nivelul înregistrat la 31 decembrie 2012 fiind de 62,2 la sută. Gradul de concentrare a sistemului bancar românesc (reflectat de ponderea deţinută de primele cinci bănci în volumul total al activelor) a fost de 54,7 la sută la 31 decembrie 2012. În cursul anului 2012, dinamica în termeni reali a activului bilanţier agregat, la valoare brută, s-a menţinut negativă (-1,8 la sută), îndeosebi ca efect al continuării procesului de restructurare ordonată a bilanţului de către unele bănci cu capital majoritar străin. Pe partea surselor de finanţare, soldul pasivelor externe a consemnat cel mai accentuat ritm anual de scădere, în contextul înrăutăţirii condiţiilor macroeconomice externe.

La nivelul principalelor componente ale activului bilanţier s-au remarcat următoarele tendinţe:

• ritmul anual de creştere a stocului creditelor acordate sectorului privat a reintrat în teritoriu negativ începând cu luna septembrie 2012 (-3,5 la sută la 31 decembrie 2012, variaţie în termeni reali), după 12 luni de variaţii anuale pozitive, factorii determinanţi fiind atât de natura ofertei, cât şi a cererii. Ponderea deţinută de activitatea de creditare a sectorului privat în activul agregat a oscilat marginal în jurul nivelului de 56 la sută;
•  expunerea pe sectorul guvernamental s-a majorat atât ca volum (8,2 la sută),cât şi ca pondere în totalul activului bilanţier (cu 1,8 puncte procentuale,până la 19,5 la sută);
•  ritmul anual de scădere a soldului plasamentelor instituţiilor de credit labanca centrală s-a intensificat (-14,8 la sută la 31 decembrie 2012 faţă de-4,6 la sută la 31 decembrie 2011), în mare parte ca urmare a modificărilor efectuate de BNR asupra mecanismului rezervelor minime obligatorii în cadrul procesului de armonizare cu standardele BCE; evoluţia nu a afectat însă semnificativ poziţia deţinută de aceste plasamente în activul agregat (circa 12 la sută).
  

Ambele categorii de debitori au contribuit la traiectoria descendentă a creditului acordat sectorului privat. Contracţia a fost mai pronunţată pe segmentul populaţiei (-4,5 la sută faţă de -1,0 la sută în 2011, variaţii anuale reale), atât pe seama componentei în lei (-6,5 la sută), cât şi a celei în valută (-3,5 la sută). Reducerea creditului în lei a fost atribuită exclusiv creditului pe termen lung (-17,8 la sută faţă de -6,0 la sută în 2011), în timp ce, în cazul creditării în valută, dinamica negativă a fost imprimată cu precădere de restrângerea de aproape trei ori a creditului pe termen scurt. Creditul acordat persoanelor juridice4 şi-a inversat traiectoria (-2,6 la sută, faţă de avansul cu 7,4 la sută în 2011), evoluţie datorată exclusiv

componentei în valută (-6,2 la sută comparativ cu +6,4 la sută în 2011).

Din perspectiva surselor de finanţare a activelor bancare, principalele evoluţii înregistrate în cursul anului 2012 au fost:

•  dinamica pozitivă a bazei locale de depozite (0,4 la sută la 31 decembrie 2012), susţinută exclusiv de plasamentele populaţiei, pentru al doilea an consecutiv;
  
• menţinerea unui volum robust al surselor proprii – poziţia bilanţieră „capital şi rezerve” s-a majorat cu aproape 9 la sută şi a asigurat 18 la sută din necesarul de finanţare a activelor bancare;
•  accentuarea pantei descendente a finanţării externe (-14,2 la sută faţă de  -2,1 la sută în 2011) şi, în consecinţă, scăderea ponderii deţinute de aceasta în totalul bilanţier (cu 3,3 puncte procentuale, până la 23,2 la sută), în  principal ca efect al reducerii substanţiale a surselor de finanţare externe atrase pe termen scurt (-40,5 la sută faţă de +1,6 la sută în 2011). În ceea ce priveşte componenta pe termen lung (peste 2 ani), poziţia deţinută în totalul pasivelor externe s-a menţinut majoritară (72 la sută).
  

În 2012, sistemul bancar românesc a înregistrat un rezultat financiar negativ ca urmare a creşterii în continuare a volumului de provizioane (pe fondul deprecierii calităţii activelor financiare), a reducerii veniturilor nete din dobânzi (datorate diminuării spread-ului de dobândă şi restrângerii volumului de credite acordate sectorului real), precum şi a diminuării randamentului obligaţiunilor de stat deţinute de instituţiile de credit. În consecinţă, la sfârşitul anului 2012, rata rentabilităţii economice (ROA) şi rata rentabilităţii financiare (ROE) au înregistrat din nou niveluri negative (-0,64 la sută, respectiv -5,92 la sută). Impactul negativ al evoluţiei rezultatului financiar a fost doar parţial estompat de eforturile depuse de instituţiile de credit în direcţia redimensionării bilanţului şi a diminuării costurilor fixe prin restrângerea reţelei teritoriale şi reducerea cheltuielilor cu personalul.

Eicienţa activităţii operaţionale, reflectată de indicatorul cost/venit, a cunoscut o deteriorare graduală în prima parte a anului, urmată de o uşoară îmbunătăţire, nivelul atins la 31 decembrie 2012 fiind de 58,7 la sută. Procesul de restructurare la nivelul băncilor, precum şi diminuarea aşteptată a cheltuielilor privind provizioanele aferente riscului de credit creează premisele îmbunătăţirii rezultatului financiar în anul 2013, după trei ani marcaţi de erodarea completă a profitului operaţional. Astfel, datele la finele trimestrului I indică revenirea indicatorilor de profitabilitate – ROA şi ROE – în plaja valorilor pozitive (0,55 la sută, respectiv 5,08 la sută). O ameliorare a profitabilităţii sistemului bancar este relevată şi de simulările recente pe termen scurt, efectuate în ipoteza în care nu se vor materializa şocuri semnificative în zona euro (cerere externă redusă, ca urmare a unei creşteri economice scăzute în zona euro, condiţii de finanţare adverse, scăderea încrederii sectorului real în capacitatea unor grupuri bancare de a

face faţă unor şocuri de lichiditate generate de criza datoriilor suverane).