Guvernul a publicat in Monitorul Oficial Legea care modifica substantial sistemul asigurarilor pentru somaj. Modificarile sunt atat de natura informala, cum ar fi introducerea in legislatie a unor noi definitii ca "somer de lunga durata" sau "tanar cu risc de marginalizare sociala" dar si modificari structurale ce afecteaza si operatorii economici ce beneficiaza de subventii pentru angajarea somerilor sau absolventi a unor forme de invatamant. Legea reformuleaza si categoriile de persoane ce se pot asigura facultativ in sistemul de somaj si introduce o noua procedura de calcul pentru subventiile incasate de angajatorii ce incadreaza absolventi si someri.

Se poate asigura facultativ, in sistemul de somaj, orice persoana neasigurata ce realizeaza un venit intr-o forma legala.

  • Ce prevederi sunt pentru angajarea de absolventi ?

Angajatorii care incadreaza in munca, pe durata nedeterminata, absolventi ai unor institutii de invatamant primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent incadrat:

a. o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare la angajare, pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii;

b. o suma egala cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la angajare, pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal;

c. o suma egala cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare la angajare, pentru absolventii de invatamant superior.

Indicatorul de referinta are valoare de 500 lei la data prezentei alerte. Angajatorii care incadreaza absolventi sunt obligati sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale acestora cel putin 18 luni de la data incheierii.

Angajatorii care inceteaza raporturile de munca sau de serviciu ale absolventilor, anterior termenului mai sus amintit, sunt obligati sa restituie, in totalitate, agentiilor pentru ocuparea fortei de munca sumele incasate pentru fiecare absolvent pentru care a incetat raportul de munca sau de serviciu anterior termenului mentionat, plus dobanda de referinta a BNR in vigoare la data incetarii raporturilor de munca.

Se restituie subventia, daca incetarea raportului de munca se face in temeiul art. 55 lit. b) (acordul partilor), art. 56 lit. d) si e) (pensionarea salariatului si constatarea nulitatii contractului de munca), art. 61 lit. d) (salariatul nu corespunde profesional) si art. 65 (concedierea ca urmare a desfintarii postului) din Codul muncii.

  • Ce difera fata de reglementarile anterioare ?

Se aplica coeficienti diferentiati pentru studiile superioare si absolventii de liceu iar agajatorii primesc o subventie mai mare pentru aceste persoane.

Se reduce de la 3 ani, la 18 luni perioda minima de a mentine raporturile de angajare pentru absolventul incadrat in munca fara sa se restituie subventia.

  •  Ce prevederi regasim pentru angajarea somerilor ?

Angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, someri in varsta de peste 45 de ani sau someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu valoarea indicatorului social de referinta in vigoare, cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 18 luni.

  • Ce difera fata de reglementarile anterioare ?

Si in acest caz perioada minima de mentinere a contractului de munca se reduce de la 3 ani la 18 luni.

  • Ce avantaje mai exista pentru angajarea somerilor ?

Mai reamintim si faptul ca angajatorii care incadreaza in munca persoane din randul somerilor, pe care le mentin in activitate pe o perioada de cel putin 6 luni de la data angajarii, beneficiaza de reducerea sumei reprezentand contributia datorata de angajator la bugetul asigurarilor pentru somaj, potrivit legii.

Reducerea contributiei se acorda incepand din anul fiscal urmator, pentru o perioada de 6 luni, si consta in diminuarea sumei datorate lunar cu 0,5% pentru fiecare procent din ponderea personalului nou-angajat in conditiile prevazute mai sus, din numarul mediu scriptic de personal incadrat cu contract individual de munca din anul respectiv.

Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.