UE ar putea afecta relatiile comerciale cu cea mai mare economie a lumii, din cauza proiectului de Directiva privind produsele din tutun. Oficiali ai SUA si reprezentanti ai mediului de business avertizeaza ca, daca Proiectul de Directiva va fi aprobat in forma actuala, Uniunea Europeana va incalca tratatele internationale comerciale si implicit legaturile economice cu SUA. Printre prevederile proiectului se numara interzicerea tigaretelor slim si a celor cu mentol, precum si marirea avertismentelor de sanatate pana la 75%. Polonia, Bulgaria, Cehia, dar si Romania considera ca proiectul nu isi atinge obiectivele de sanatate, determinand cresterea contrabandei prin crearea unei piete negre pentru produsele interzise si provocand pierderi de locuri de munca si sume importante la bugetele de stat.

Lituania, care detine Presedintia UE in perioada iulie- decembrie 2013, este unul dintre sustinatorii proiectul de Directiva in forma actuala.

11 membri ai Congresului American si patru senatori, printre care Mitch McConnell, unul dintre cei mai importanti negociatori ai noului “Acord de liber schimb intre SUA si UE”, cer Lituaniei sa se opuna prevederilor Proiectului de Directiva a tutunului.

”Propunerea de Directiva va avea implictii vaste, reprezentand in acelasi timp un semnal de alarma pentru mediul de business din SUA si pentru comunitatea agricultorilor”, se arata in documentele citate de BBC si preluate de presa lituaniana. De asemenea, autorii scrisorilor se arata ingrijorati de posibilitatea cresterii contrabandei cu tigarete. Nu in ultimul rand, oficialii americani si reprezentantii mediului de business considera ca interzicerea unor categorii de produse pe o serie de piete va aduce serioase prejudicii acordurilor comerciale internationale.

Printre destinatarii scrisorilor se numara Zygimantas Pavilionis, Ambasadorul lituanian la Washington si Joao Vale de Almeida, ambasadorul UE in Statele Unite.

Desi comunicarea intre ambasadorul lituanian si oficialii SUA nu a fost secreta si a suscitat interesul media, se pare ca avertismentele SUA nu au ajuns la urechile oficialilor lituaniani. Benediktas Juodka, seful Comitetului de Afaceri Externe din Parlamentul lituanian, care nu era la curent cu solicitarile oficialilor americani, a declarat: "In cele din urma, Directiva va fi discutata de toate ministerele din statele UE si vom cere sa fie facute o serie de modificari ale Proiectului in cursul acestor dezbateri. In opinia mea, propunerea nu rezolva problema fumatului- ar trebui redusa contrabanda, nu sa fie interzise produse”. La randul sau, Emanuelis Zingeris, membru al Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului lituanian, a declarat: "Inteleg perfect ingrijorarea SUA cu privire la Directiva tutunului, mai ales ca a aparut exact in timpul discutiilor care au loc pentru semnarea unui nou Acord de liber schimb intre SUA si UE. Prin urmare, si Lituania trebuie sa se asigure ca Directiva sa fie in conformitate cu noile reguli comerciale in curs de negociere”.

Ministrul lituanian al Sanatatii, Vytenis Andriukaitis, sustine amendamentele Directivei aproape fara nici o rezerva, in ciuda faptului ca efectele proiectului asupra economiei lituaniene nu au fost nici discutate si nici evaluate. De precizat ca, in Lituania, functioneaza o importanta fabrica de tutun, in Klaipeda. In Lituania, contrabanda cu tigarete de provenienta ruseasca se ridica la peste 30% din piata, iar prevederile Proiectului vor impulsiona cresterea accelerata a comertului ilicit. Standardizarea formei si dimensiunii pachetelor, precum si marirea avertismentelelor de sanatate va usura contrafacerea pachetelor, iar interzicerea unor categorii de tigarete va duce la formarea unei piete negre pentru respectivele produse.

Intrebat cum comenteaza declaratiile ministrului sanatatii in sprijinul Proiectului de Directiva a tutunului, Zingeris a declarat: ”Ce pot spune? Este un om liber si poate spune ce vrea. Totusi, acest om liber este si ministrul nostru”.

Anterior scrisorilor mentionate, Camera de Comert a SUA, Consiliul National de Comert Exterior, Federatia Americana a Fermelor, Comitetul de Urgenta privind Comertul SUA, Asociatia Nationala a Producatorilor, Grupul de Dialog Comercial Transatlantic si Consiliul de Afaceri Internationale al SUA au criticat propunerea Comisiei Europene, sustinand ca nu este bazata pe dovezi stiintifice si incalca Acorduri ale Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC). Cele sapte asociatii sustineau la momentul respectiv ca Propunerea contesta angajamentul Uniunii Europene de a-si asuma obligatiile asumate prin Tratatul SUA-UE care asigura cele mai bune practici si protectia drepturilor de proprietate intelectuala.

Potrivit Asociatiilor comerciale americane, Propunerea “impiedica inovatia care ar putea reduce nocivitatea pentru consumatori” in Europa. Se mentioneaza si incercarile companiilor de tutun de a crea tigarete care sa fie mai putin daunatoare pentru sanatate si faptul ca Propunerea ar face imposibila comercializarea in Europa a acestui nou tip de produse

Actualul Proiect de Directiva “invita statele membre UE sa adopte propriile restrictii”, inclusiv prin impunerea pachetelor generice. “Pentru afacerile SUA, un astfel de rezultat ar submina unul dintre principalele avantaje pe care le-ar oferi incheierea unui tratat cuprinzator intre SUA si UE – aplicarea acelorasi reguli si a aceluiasi tip de acces pe piata de catre statele membre”, au afirmat asociatiile citate.

Sursa: BBC