Modificarea normelor metodologice pentru Codul fiscal: Acciza pentru tuica urca la 1000 euro/hl alcool pur

de DP     HotNews.ro
Vineri, 23 august 2013, 10:23 Economie | Finanţe & Bănci

In Monitorul oficial de joi, 22 august 2013, a fost publicata hotararea Guvernului pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a  Codului fiscal, impuse de aparitia OG nr. 16/2013, prin care s-a redus  cota de TVA pentru paine, faina si alte produse de panificatie, dar s-au  si introdus accize nearmonizate pentru unele produse considerate de lux. E drept, sunt si cateva exceptii cand  nu se necesita autorizarea. Tuica este supusa unei accize marite in acest moment si se datoreaza de catre gospodaria individuala cand bauturile sunt destinate consumului propriu. Vezi in text toate modificarile legate de accize sau Consultati actul normativ aici!

Actul normativ a fost necesar sa fie adoptat ca urmare a modificarii Codului fiscal prin OG nr. 16/2013, prin care s-a micsorat cota de TVA pentru paine, faina si alte produse de panificatie, insa au fost reintroduse si accizele pentru unele produse considerate „de lux” ( bijuterii, iahturi, blanuri naturale, autoturisme cu o capacitate cilindrica mai mare de 3000 cm cubi).
  • In principal, actul normativ reglementeaza procedura de autorizare pentru achizitii intracomunitare si procedura de calcul a accizelor, pentru aceste noi tipuri de produse supuse accizelor, si detaliaza cateva aspecte cu privire la acciza redusa pentru micii producatori de bere. Este reglementat si cursul de schimb la care se va efectua conversia accizelor exprimate in euro si rotunjirile cand apar fractiuni de moneda.
  •  Legiuitorul adopta si nivelul accizei datorat de gospodariile individuale pentru productia de tuica si rachiuri, cand acestea sunt destinate consumului popriu.
  • La o prima vedere acciza este foarte ridicata respectiv 1000 euro/hl alcool pur. Se beneficiaza de o acciza redusa cu 50% pentru o cantitate de 50 litri.
  • In afara de accize, mai sunt detaliate si alte cateva prevederi punctuale, cum ar fi detalierea deducerii la calculul impozitului pe profit pentru contributiile la fondul de pensii facultative, intr-un plafon de 400 euro/an pentru fiecare participant.
  • Se detaliaza de asemenea si situatia in care un salariat achita in nume propriu contributia la fondul de pensii facultative, iar hotararea stabileste procedura aplicabila pentru deducerea sumei la calculul impozitului pe venitul din salarii.
Detaliere punctuala a unor prevederi din actul normativ:
  • Cursul de schimb valabil pentru conversia in lei a accizelor exprimate in euro este cursul din prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Pentru anul 2013 acesta este de 4,5223 lei / euro.
  • Pentru a putea efectua achizitii intracomunitare de produse accizabile cu accize nearmonizate se necesita obtinerea unei „autorizatii pentru achizitii intracomunitare” emisa de autoritatea fiscala competenta.
Ce produse sunt supuse accizelor nearmonizate?
Aceste produse sunt:
a.    cafea verde, cu codurile NC 0901 11 00 si 0901 12 00;
b.    cafea prajita, inclusiv cafea cu inlocuitori, cu codurile NC 0901 21 00, 0901 22 00 si 0901 90 90;
c.    cafea solubila, inclusiv amestecuri cu cafea solubila, cu codurile NC 2101 11 si 2101 12;
d.    berea/baza de bere din amestecul cu bauturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato provenite din malt, cereale maltificabile si/sau nemaltificabile este mai mica de 30% din numarul total de grade Plato;
e.    bauturile fermentate, altele decat bere si vinuri, la care ponderea de alcool absolut (100%) provenita din fermentarea exclusiva a fructelor, sucurilor de fructe si sucurilor concentrate de fructe este mai mica de 50%;
f.    bijuterii din aur si/sau din platina cu codul NC 7113 19 00, cu exceptia verighetelor;
g.    confectii din blanuri naturale, cu codurile NC: 4303 10 10 si 4303 10 90;
h.    iahturi si alte nave si ambarcatiuni cu sau fara motor pentru agrement, cu codurile NC: 8903 91, 8903 92 si 8903 99, cu exceptia celor destinate utilizarii in sportul de performanta;
i.    autoturisme si autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achizitionate intracomunitar, noi sau rulate, cu codurile NC: 8703 23, 8703 24 si 8703 33, a caror capacitate cilindrica este mai mare sau egala cu 3.000 cm^3;
j.    arme de vanatoare si arme de uz personal, altele decat cele de uz militar sau de uz sportiv, cu codurile NC: 9302 00 00, 9303, 9304 00 00;
k.    cartuse cu glont si alte tipuri de munitie pentru armele prevazute la lit. j), cu codurile NC: 9306 21, 9306 29, 9306 30.
Pentru achizitia acestor tipuri de produse de la furnizori din Comunitatea Europeana, se necesita „autorizatie pentru achizitii intracomunitare.
Cand nu se necesita obtinerea autorizatiei?
Nu se necesita obtinerea autorizatiei pentru urmatoarele situatii:
a.    achizitii intracomunitare de produse cu acciza nearmonizata ce sunt destinate uzului propriu al operatorului economic;
b.    achizitii intracomunitare de bere si bauturi fermentate, altele decat bere si vinuri.
 Nota: acestea se supun autorizarii, insa urmeaza alta procedura, cum ar fi notificarea achizitiei de bere de la mici producatori din alte state membre.
  • Producatorii de bere cu o capacitate de productie de pana la 200.000 hl/an beneficiaza de plata unei accize reduse. Acestia se regasesc prin denumirea generica de mici producatori independenti.
  •  Pentru a beneficia de aceasta facilitate, acestia vor depune pana pe data de 15 ianuarie a fiecarui an, o declaratie pe propria raspundere privind capacitatea de productie.
  • Pentru achizitii intracomunitare de la mici producatori de bere din alte state membre, persoana interesata sa achite acciza redusa trebuie sa obtina un certificat eliberat de autoritatile din alte state membre ca are calitate de mic producator de bere.
  • Identificarea producatorului se face prin denumirea acestuia si codul de acciza atribuit de autoritatile din alt stat membru. Hotararea detaliaza si situatia cand se depaseste anual capacitatea de productie de 200.000 hl bere.
Ce se intampla cu tuica produsa in gospodariile individuale, destinata consumului propriu?
  • Pentru tuica si rachiul din fructe, realizata in propria gospodarie si destinata consumului propriu se datoreaza o acciza de 1000 euro/hl alcool pur. Pentru cantitatea de 50 litri, se datoreaza o acciza redusa la 50%.
  • Actul normativ porneste de la prezumtia ca tuica este realizata in sistem de prestari de servicii de catre un antrepozit de productie, adica persoanele fizice nu-si utilizeaza propriile instalatii de fabricatie.
  • Acciza se achita la momentul la care tuica a fost ridicata din antrepozit si predata beneficiarului.
Cu aceasta ocazie, legiuitorul modifica si nivelul garantiilor datorate de antrepozitarii autorizati, astfel:
a) pentru alcool etilic si bauturi alcoolice = 2.000.000 euro;
b) pentru tutun prelucrat = 10.000.000 euro;
c) pentru produse energetice = 15.000.000 euro.
Aceste garantii se reduc cu procentul de 50% sau 75% in situatia in care in ultimii 2 sau 3 ani, antrepozitarul autorizat sau destinatarul inregistrat nu a inregistrat obligatii restante la bugetul general consolidat.
  • Reglementarile privind accizele se aplica incepand cu data de 01 septembrie 2013, iar celelalte prevederi se aplica incepand cu data de 22 august 2013, data publicarii hotararii in Monitorul Oficial.
Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

18897 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    Acciza pt consum propriu??? GTFO!!! (Vineri, 23 august 2013, 10:30)

    Wan Ted [utilizator]

    Ma-ntreb cine naiba care are cazan de tuica in casa e intr-atat de tampt sa declare la fisc ca face tuica si mai ales cata.... EPIC FAIIL!!!
    • +14 (16 voturi)    
      nu e nevoie sa declari (Vineri, 23 august 2013, 10:45)

      demaGOGU [utilizator] i-a raspuns lui Wan Ted

      se vor gasi vecini "binevoitori"

      ne intoarcem la timpurile "dinainte"


      sanatate!
      • +8 (8 voturi)    
        S-or gasi dar.... (Vineri, 23 august 2013, 12:29)

        Wan Ted [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

        As vrea sa vad cum probeaza Garcea si fiscul cata.... si mai ales cate grade.... ca acciza e pe alcool pur. O sa vina cu mascatii peste Dorel la 2 noaptea ca la traficantii de droguri pt. ca a facut si el 20 l de tescovina? La tara la mine 95% din populatie are cazan inclusiv Garcea local.
        • +8 (8 voturi)    
          . (Vineri, 23 august 2013, 13:08)

          Adi_ro [utilizator] i-a raspuns lui Wan Ted

          Maine poimaine vedem taxa pe fripturi, omleta, fasole si ce ne mai facem in bucatarii, de va fi mai ieftin sa mancam in oras.
    • +13 (13 voturi)    
      e cu schepsis...... (Vineri, 23 august 2013, 11:43)

      CetateanulRoman [utilizator] i-a raspuns lui Wan Ted

      Tradus in romana curenta (si in conformitate cu normele de aplicare ale legii) inseamna: "ciocu mic fraierilor! acum sintam toti hoti si doar de noi depinde sa va trimitem politia pe cap pt productie ilegala de alcool si frauda fiscal! Ne lasati in pace sa furam? va lasam sa va beti tuica...."
  • +19 (19 voturi)    
    Tipic USL (Vineri, 23 august 2013, 11:33)

    chess [utilizator]

    "Acciza pentru tuica urca la 1000 euro/hl alcool pur" ceea ce inseamna ca deja exista o acciza la tuica.
    Tipic USL:
    - aruncam in fata ce-i convine romanului (scaderea TVA la paine, faina, etc)
    - anuntam ca mai crestem ceva accize pe ici pe colo (ca sa dam cu stanga si luam cu dreapta)
    dar
    - nu le anuntam pe toate (ca sa mai punem ceva in plus. Daca face cineva scandal raspunsul vine imediat: ce bã, nu va convine ca pâinea e mai ieftina!!)

    Nu ar fi de mirare sa ne trezim cu o acciza ascunsa pentru aerul care-l respiram.
    • +12 (12 voturi)    
      intretinere (Vineri, 23 august 2013, 12:03)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui chess

      planul meticulos al usl-uli este sa aduca saracia la locul ei..mai multi saraci gata sa protesteze pt mancare - votanti stransi cu usa si de cealalta parte bogatii cu 4 clase la butoane...
    • 0 (0 voturi)    
      ????? (Sâmbătă, 24 august 2013, 8:30)

      Bota [utilizator] i-a raspuns lui chess

      Prin creşterea accizelor la alcool nu se va câştiga practic nimic. Va apare pe piaţă berea cu 10%, 12% sau 15% alcool, iar din rafturile magazinelor vor dispare multe băuturi spirtoase şi vinuri. Anul acesta având vişine am vrut să fac în casă câţiva litri de vişinată pentru sărbători. Când am văzut că litrul de alcool dublu rafinat costă peste 80 lei am renunţat. Acum litrul va costa peste 100 lei aşa că mersi…
      Ponta va trebui să plătească multe slujbe pentru a se putea ferii de blestemele beţivilor.
    • 0 (0 voturi)    
      Uiti ceva. (Luni, 26 august 2013, 16:38)

      .... [utilizator] i-a raspuns lui chess

      Acciza scazuta la paine e doar tomporara in timp ce cresterile de accize la alte produse pentru a compensa acea reducere sunt permanente. Deci, pe de o parte vrei sa reduce evaziune la paine dar aplici o masura inversa la produsele alcoolice si conform aceleiasi logici, cresti evaziune la aceste produse. Curat romaneste (chiar daca Ponta e un roman putin mai perciunat)!
  • +7 (7 voturi)    
    Suntem prostiti pe fata!!! (Vineri, 23 august 2013, 12:10)

    AlinBarna [utilizator]

    Asa cum am generalizat aici: http://alinbarna.wordpress.com/2013/08/08/sa-multumim-statului-ne-ofera-mai-mult-decat-ne-cere/ si am particularizat aici: http://alinbarna.wordpress.com/2013/08/21/un-kilogram-de-pene-un-kilogram-de-fier-e-totuna/

    traiesc cu impresia ca deja chiar nu mai exista frana la minciuna si intoxicare!
    Iar taxarea este absolutamente criminala!...
    • +7 (7 voturi)    
      Taxarea impusa prin lege e furt! (Vineri, 23 august 2013, 12:46)

      Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui AlinBarna

      Iar cei emit legi de taxare si cei ce impun respectare lor sunt hoti fie ca-s din vest, fie ca-s din est. Mediul privat e mult mai corect si cei ce reprezinta statul ar trebuie sa ia aminte: dai banul numai daca-ti convine ce primesti in schimb.
  • +6 (8 voturi)    
    Daca nu gresesc.. (Vineri, 23 august 2013, 12:55)

    AlinBarna [utilizator]

    rezulta o acciza de 10 euro/litru...asta inseamna 44 de lei..devine mai rentabil pentru taran sa lase prunele sa putrezeasca si sa bea posirca infecta din birt decat sa arunce banii pe aceste "produse de lux"..Cretinism pur!
  • +4 (4 voturi)    
    mda (Vineri, 23 august 2013, 14:08)

    Shampax [utilizator]

    ceea ce nu par sa nteleaga cretinii e ca marirea acizelor in mod idiot duce la :
    1 -> oprirea productiei. ca nu e nimeni tampit sa produca alcool cand nu isi scoate nici macar costul de productie.
    2 -> oprirea productiei oficiale, trecerea la regin de dat pe sub mana.

    in ambele cazuri statul nu mai vede nici un ban.
  • +1 (1 vot)    
    ... (Vineri, 23 august 2013, 16:35)

    cris80 [utilizator]

    10E/litru alcool pur, tuica are cam 25% deci cam 2.5 E/litru taxa, 12 lei.
    In norme zice ca nu ia in calcul instalatia proprie ci doar a antrepozitului, dar formularea e ciudata ca se poate intelege ca nu s-a luat in considerare la calcul dar o platesc inclusiv cei care au instalatii personale.
    Altfel inchiriezi doar instalatia pe perioada cat faci tuica si tot asa, nu platesti. Sunt curios de unde ar avea garantii de 2 mil eur o povarna dintr-un sat (locul unde se duc taranii cu prunele sa faca tuica ca nu toti au in curte instalatii sau nu`s eficiente la cantitati mai mari).
    • +2 (2 voturi)    
      Tu ce bei ? (Vineri, 23 august 2013, 21:35)

      DanDare [utilizator] i-a raspuns lui cris80

      Amice, pt tine Lacrima lu' Ovidiu e tuica ???
      Pe la noi tuica are min 40 grade deci baga 5 eur/ litru rotiund si refa calculele !!!
  • +7 (7 voturi)    
    O noua Colectivizare sub forma de Accize (Vineri, 23 august 2013, 16:54)

    uluit [utilizator]

    Activistii USL ne duc la extrem.

    Ponta (alias: copy-paste) de cate ori deschide gura, spune doua cuvinte: Basescu si Taxe (in acest caz Accize).

    Cred c-ar fi bine sa-i perecepem si noi o taxa pe numele Basescu, pronuntat de el in mod obsesiv.
    Sunt convins ca s-ar strange mai multi bani la buget.
  • +3 (3 voturi)    
    in sfarsit (Sâmbătă, 24 august 2013, 2:46)

    gigel de luxembourg [utilizator]

    s-au gasit bani pentru buget, aceasta taxa va duce la cresterea fantastica a banilor la buget, acum gata, s-a terminat cu austeritatea, putem spune ca vor fi bani. USL a dovedit inca o data ca stie sa gestioneze economia, chiar nu inteleg cum a fost posibil ca guvernele anterioare sa lase aceasta taxa la valori atat de mici. Nici acum nu este suficient, se poate si mai mult, bugetul are nevoie de bani, un simplu calcul arata ca daca s-ar creste taxa la 1000 de euro pe litru ar intra la buget peste 2 miliarde de euro ceea ce ar rezolva problemele Romaniei. Inca o data, felicitari Ponta, felicitari USL, ati dovedit ca ati meritat increderea celor care v-au votat.
  • 0 (0 voturi)    
    cumperi alcool din mall (Duminică, 25 august 2013, 14:30)

    mishu66 [utilizator]

    La 44 lei pe litru te indeamna sa cumperi din mall,whisky si vodca produse de straini.
    De ce ne obliga sa nu mai producem in gospodaria proprie,ci doar sa ajungem consumatori ai UE.
    Poate romanul nu s-ar chinui sa stea cu curu in sus sa adune prune ,daca ar avea bani de whisky.
    Cum e posibil acciza pe tuica sa fie mai mare decit 1 l de whiski ,vodca ,de import supus taxelor vamale?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi