Nu mai este un secret ca in ultimii cinci ani potentialul de crestere al Romaniei a scazut de la 5% catre zero (estimarile FMI in jur de 1%). Socul initial a fost unul venit din exterior, „criza”, dar raspunsul la acest soc a fost dat de politicile economice gandite local. Mai clar, decidentii si tehnocrati care lucreaza pentru stat au observat in prima etapa socul negativ pe care l-a primit economia in 2008 doar dupa ce a lovit economia. In a doua etapa au folosit inteligenta colectiva si au luat un set de masuri/decizii pentru diminuarea efectelor aceestui soc pentru economie (in teorie), scrie Florin Citu pe blogul lui.
Politicile economice implmentate au depins in totalitate de modul in care decidentii si tehnocratii lor inteleg ca functioneaza aceasta economie. De exemplu, politica monetara a fost folosita pentru a stopa o depreciere a RON deoarece BNR presupune ca o depreciere nu sustine cresterea economica prin canalul ratei de schimb. Modul in care a actionat arata ca BNR considera depreciere un risc pentru cresterea economica. Alt exemplu, politica fiscala a crescut cheltuielile publice, taxele si arieratele pentru ca decidentii si tehnocratii lor considera ca numai asa sustineau cererea agregata.
Acum la 5 ani de politici economice care teoretic ar fi trebuit sa atenuze efectele „crizei” pt economie vedem efectele acestor politici economice pentru PIB-ul potential. Graficul urmator prezinta trei estimari de PIB potential: folosind datele pana la sfarsitul lui 2006, folosind datele pana la sfarstitul lui 2008 si folosind datele pana la sfarsitul lui 2013. Tot in acest grafic este prezentat si PIB-ul real in milioane lei.
Putem trage doua concluzii pe baza acestui grafic:
1) PIB-ul real este inca sub nivelul celui din 2008. De fapt suntem in decembrie 2007.
2) PIB-ul potential a scazut dar mai grav rata de crestere este aproximativ zero in estirmarile mele.
Daca socul initial nu este vina decidentilor si tehnocartilor locali (care lucreaza pentru stat) modul cum a evoluat economia in perioada 2009-2013(inclusiv) este in totatliate responsabilitatea acestora.
PIB-ul potential este un concept teoretic si nu putem sa discutam decat despre estimari. Totusi, este unul dintre cele mai imporatante concepte pentru ca reprezinta nucleul fiecarei decizii de politica monetara si fiscala. Altfel spus, deciziile de politica economica teoretic ar trebui sa inchida deficitul de cerere din economie care nu inseamna altceva decat diferenta dintre unde este economia si unde ar trebui sa fie. PIB-ul potential reprezinta o economie unde TOATE resursele sunt alocate eficient .
Dar avem o problema. Din graficul anterior vedem ca sunt trei estimari ale PIB-ului potential. Care dintre cele trei ar trebui sa fie tinta? Sperand ca decidentii si tehnocratii lor nu vor sa tinteasca PIB-ul potential cu o rata de crestere anuala de 1% raman celelalte doua estimari. Graficul urmator prezinta drumul pe care il are de parcurs PIB-ul real pentru a ajunge la PIB-ul potential aferent ecconomiei din 2006 sau 2008.
Provocarea pentru decidenti si tehnocratii lor este sa readuca PIB-ul real cat mai aproape de aceste estimari. Dupa cum se vede chiar dupa ce eliminam perioada 2007-2008 provocarea de a aduce PIB-real la nivelul PIB-ului potential estimat pentru economia din 2006 este foarte mare. Pana in acest moment vedem ca deciziile luate au indepartat PIB-real de aceste tinte. Pentru mine acest lucru arata ca teoria si modelul din spatele acestor decizii sunt gresite. Mai clar, cheltuieli publice mai mari, taxe mai mari si mai multe, arierate, politica monetara cu obiective multiple nu ajuta PIB-real ci din contra.
Ce tip de politici economice ar ajuta? Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa stim ce influenteaza PIB-ul potenital sau economia pe termen lung. Aici apar un truismele: investitiile, productivitatea, flexiblitatea pietei muncii, libera circualtie a capitalului, competitia si preturile stabile.
Pentru a stimula toatea aceastea eu am un alt model economic in minte. Unul care transfera responsabilitate deciziilor de economisire, investire, consum de la stat catre sectorul privat. De exemplu, eu inteleg dinamica economiei noastre altfel decat BNR sau MF. In 2008 prioritatea deciziilor de politica monetara ar fi fost mentinerea increderii in lichiditatea din sistemul finaciar si reducerea taxelor pentru a sustine cererea interna. O reducere a taxelor simultana cu o depreciere duce la o cerere agregata mai mare pentru ca in modelul meu cresc atat cererea interna cat si cea externa. Astfel, socul „crizei” ar fi fost mult mai mic. Dar mult mai important, o scadere a PIB in 2009 mai mica ar fi insemnat venituri bugetare mai mari si un deficit bugetar mai mic. Implicatiile ar fi fost pozitive pentru PIB-ul potential pe termen lung-am fi observat o scadere mai mica a PIB-ului potential.
Nu trebuie sa ne amagim. Teoria economica dar mai ales modul in care decidentii si tehnocratii lor inteleg economia influenteaza PIB-ul potential si viitorul nostru. Dezabterile pro si contra interventia statului in econmie nu sunt doar dezbateri teoretice,ele au efecte reale in economie. De aceea este important sa intelegem cum gandesc si mai ales cum inteleg economia cei care iau decizii in numele nostru. Faptul ca nu crezi ca inflatia redusa ajuta PIB-potential poate sa fie ascuns de o propaganda inteligenta dar nu poate sa fie ascuns de o inflatie medie de 45% anual.
Interventiile din ce in ce mai mai dese si mai acide ale celor care sustin un model economic bazat pe o interventie a statului mai mare in economie nu sunt inofensive. Daca modul lor de gandire devine conventional atunci deciziile acestora o sa fie acceptate mai usorde publicul larg. Iar efectele o sa fie aceleasi pe care le-am observat in ultimii 23 de ani, o crestere economica reala in medie de 1% pe an. Din punctul meu de vedere acesta este maximul pe care modelul promovat de decidentii si tehnocratii lor poate sa-l ofere. Alternativa, pe care o tot propun, ofera o perspectiva mai buna.
