Anghel, BVB: ​​In prima zi de oferta publica pentru Romgaz 16% din transa aferenta retailului a fost subscrisa

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 23 octombrie 2013, 9:36 Economie | Finanţe & Bănci

In prima zi de oferta publica pentru Romgaz 16% din transa aferenta retailului a fost subscrisa, iar cel mai probabil pana la final se va ajunge la o suprasubscriere, a declarat marti pentru Agerpres, Lucian Anghel, presedintele Bursei de Valori Bucuresti si CEO al BCR Pensii, citat de media locala. Investitorii de retail au depus ordine pentru a cumpara 1,4 milioane de actiuni. "Este o oportunitate unica pentru populatie pentru ca se acorda un discount de 5% fata de pretul pentru investitorii institutionali", a explicat Lucian Anghel.

Suma minima necesara investitiei trebuie sa acopere costul a 100 de actiuni, respectiv cel mult 3.200 de lei.

Lucian Anghel a declarat ca acesta este un eveniment istoric, fiind cea mai mare oferta de pe piata de capital.

"Este cel mai mare producator de gaze din Europa Centrala si de Est (Romgaz - n.r.), compania de stat cu cel mai mare profit, de peste un miliard de lei. Este o companie cu o baza solida de crestere in viitor si sunt convins ca va atrage interes atat din partea populatiei, cat si din partea investitorilor locali si din partea celor internationali. Ne pune pe harta internationala si aceasta nu poate sa fie decat benefic pentru piata. Din moment ce achizitioneaza actiuni Romgaz se vor gandi sa cumpere si alte titluri daca nu sunt deja prezenti pe piata", sustine Lucian Anghel.

Oferta publica initiala prin care statul vrea sa vanda 15% din actiunile Romgaz a inceput marti si este planificata sa se incheie pe 31 octombrie 2013.

Pretul orientativ de vanzare a fost stabilit intre 24 si 32 de lei pe actiune, ceea ce reprezinta un interval de pret intre 7,38 si 9,84 dolari SUA pentru un Certificat Global de Depozit (GDR), fiecare GDR reprezentand o actiune.

Oferta publica initiala include actiuni si Certificate Globale de Depozit pentru publicul din Romania si actiuni si GDR-uri pentru investitorii institutionali din afara Romaniei.

Ministerul Economiei ofera pana la 57.813.360 de actiuni reprezentand intre 1,39 miliarde de lei si 1,85 miliarde de lei (426,66 milioane de dolari SUA pana la 568,88 milioane de dolari SUA), incluzand 13% fond de stabilizare.

Pretul indicativ implica o capitalizare de piata pentru companie intre 9,25 si 12,33 miliarde de lei ( intre 2,84 si 3,79 miliarde dolari SUA).

Dupa oferta, Ministerul Economiei va detine cel putin 70% din actiunile companiei, iar Fondul Proprietatea isi va mentine pachetul existent de 15% din actiunile companiei, restul fiind reprezentat de actiunile tranzactionate liber pe piata.

Tranzactiile de GDR pe Bursa de la Londra sub simbolul 'SNGR' si tranzactiile de actiuni pe Bursa de la Bucuresti, sub simbolul 'SNG', sunt planificate sa inceapa pe 12 noiembrie.

Goldman Sachs International si Erste Group Bank actioneaza in calitate de coordonatori globali comuni pentru oferta. Banca Comerciala Romana si SSIF Raiffeisen Capital & Investment SA au fost numiti lead manageri pentru piata locala.


Citeste mai multe despre   












Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

1251 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version