Moneda europeana este prea scumpa, prea puternica si prea germana. Ar trebui sa fie un pic mai franceza, mai italiana si in general mai europeana, se revolta oficialii francezi dupa aprecierea recenta, ce adanceste criza din regiune. De aproape doi ani nu s-a mai tranzactionat euro la o rata de schimb de 1.38 dolari, avansul de aproape 3% din ultimele zile fiind cauzat de datele proaste din economia americana, ce intensifica speculatiile conform carora Rezerva Federala nu va incetini printarea si implicit devalorizarea dolarului, pana cel putin in martie 2014.

"Programul de stimulare s-a dovedit inutil si un singur lucru poate salva economia americana: un dolar slab", spun specialistii in piata valutara ai casei de brokeraj Admiral Markets.

Acest lucru ar afecta insa zona euro si ar putea declansa un razboi valutar intre cele doua super-puteri economice. Europenii au reactionat imediat si Franta doreste ca Banca Centrala Europeana sa intervina prin politici monetare pentru a stopa aprecierea cursului. "Euro este prea puternic, daca ar fi fost cu 10% mai jos, ar fi crescut avutia nationala cu 1.2%, ar fi creat 120.000 de noi locuri de munca si ar fi redus deficitul cu 12 miliarde. Daca euro ar fi fost cu 20% mai ieftin, am fi creat 300.000 de job-uri si am fi redus o treime din deficit", a afirmat zilele trecute Ministrul Industriei din Franta.

Oficialul a mai afirmat ca BCE ar trebui sa faca ceea ce alte guverne fac, cu referire la Rezerva Federala si Banca Japoniei, adica sa ajusteze cursul conform intereselor proprii.

"Daca nu ar fi existat euro, tarile din regiune ar fi avut propria valuta, care s-ar fi depreciat semnificativ si situatia economica a acestora s-ar fi imbunatatit. In schimb, majoritatea sunt in depresiune si aceasta se va adanci daca EUR/USD va continua sa creasca. Un dolar slab este benefic economiei americane si acesta pare a fi planul lor de revenire", apreciaza specialistii de la Admiral Markets.

Aprecierea monedei europene s-a intensificat in ultimele 3 luni, timp in care a castigat aproape 10% fata de moneda americana. Expertii in domeniu sunt de parere ca salvarea ar putea veni chiar din Statele Unite, in pofida faptului ca situatia actuala pare ca favorizeaza o continuare a acestei tendinte. "Principalul indice bursier american a atins in aceasta saptamana un nou maxim istoric, piata locala de actiuni este intr-un evident bubble iar pe termen mediu ar putea urma un declin amplu, ceea ce ar duce la o depreciere a cursului EUR/USD", afirma analistii Admiral Markets.