In luna august, rata anuala de crestere a volumului productiei industriale s-a diminuat pana la 4,3%, pe fondul evolutiilor din sectorul manufacturier si cel extractiv. Atenuari ale dinamicii au consemnat majoritatea ramurilor importante, exceptie facand industria usoara si cea de prelucrare a titeiului. Industria chimica si sectorul metalurgic au inregistrat contractii, ca urmare a deciziei unui operator important de a-si restrange activitatea timp de sase saptamani si, respectiv, a concurentei produselor similare mai ieftine din tarile din regiunea Marii Negre, se arata in Buletinul BNR difuzat vineri. (vezi atasament)

Conform sondajului INS/DG ECFIN, perspectivele pe termen scurt au evoluat eterogen la nivelul sectoarelor din economie: daca in industrie s-au redresat usor, iar in comert au ramas stabile, in servicii si constructii au cunoscut o relativa deteriorare. Dupa accelerarea din luna precedenta, dinamica anuala a castigului salarial mediu net a coborat sub media primelor sapte luni ale anului 2013, pana la 4,6 la suta, fi ind observata o crestere de ritm doar in cazul sectorului bugetar. Merita mentionat ca, pe tot parcursul anului 2013, angajatorii privati au manifestat o atitudine precauta, implementand majorari salariale mai reduse fata de anul anterior in toate domeniile de activitate, cu exceptia IT&C.

Dinamica anuala a activitatii de comert si servicii a redevenit negativa in luna august, usoara restrangere a volumului cifrei de afaceri fiind atribuita unor inversari de semn la nivelul ambelor subsectoare. In cazul comertului, aceasta evolutie se mentine in linia celor din ultima perioada, survenind pe fondul deteriorarii ratelor anuale de crestere aferente bunurilor de uz curent (afectate in continuare de vanzarile mai scazute de combustibili si bunuri alimentare), produselor IT&C si autovehiculelor. Serviciile de piata destinate populatiei au inregistrat o variatie anuala de -2,1% (fata de +1% in luna anterioara), in principal pe seama adancirii pana la aproximativ 11% a contractiei anuale a incasarilor pe segmentul hotelier.

Rata medie a dobanzii la creditele noi acordate populatiei si-a continuat tendinta de declin - atingand astfel un minim istoric al seriei de date8 (11,07 la suta) -, in timp ce indicatorul similar aferent sectorului societatilor nefi nanciare a consemnat o usoara crestere (+0,11 puncte procentuale, pana la 8,74 la suta). Randamentul mediu al depozitelor noi la termen s-a diminuat cu 0,18 puncte procentuale (pana la 4,59 la suta) pe segmentul persoanelor fi zice si cu 0,67 puncte procentuale (pana la 3,38 la suta) pe cel al companiilor.