Economisirea continua sa fie importanta pentru mai bine de trei sferturi din populatia Europei Centrale si de Est (ECE), iar majoritatea a reusit sa pastreze o rata constanta a economisirii in 2013. Cu toate ca asteptarile privind valoarea economiilor viitoare sunt impartite, atitudinea fata de economisire s-a imbunatatit fata de anul trecut, potrivit Barometrului Erste Group privind economisirea 2013. (vezi studiul integral in atasament)

Austriecii si slovacii sunt campionii economisirii in ECE atat in privinta sumei medii pe care o pun deoparte, cat si a cresterii economiilor lunare.

Austriecii economisesc in medie 181 de euro lunar, cu 11 euro mai mult decat anul trecut, in timp ce slovacii pun deoparte 90 euro in fiecare luna, cu 2 euro peste nivelul din 2012. Astfel, aproape jumatate dintre austriecii care economisesc se declara satisfacuti cu privire la suma pe care o pun deoparte, cel mai mare grad de satisfactie inregistrat in ECE. Totodata, in Slovacia, ponderea populatiei care se considera multumita de economiile realizate a inregistrat cea mai mare crestere fata de 2012, de 7 puncte procentuale.

"Austriecii economisesc de doua ori mai mult decat slovacii. Cu toate acestea, avand in vedere ca venitul anual mediu al austriecilor este de peste patru ori mai mare decat al slovacilor, rezultatul este surprinzator," a declarat Peter Bosek, presedinte Retail Board Erste Group Bank.

  • Focus: Romania

Economisirea este mai importanta pentru romani decat pentru restul populatiei din ECE, iar asteptarile privind perspectiva economisirii s-au imbunatatit semnificativ in ultimul an

Romania se situeaza pe primul loc in Europa Centrala si de Est (ECE) in ceea ce priveste importanta acordata de populatie economisirii. Ponderea romanilor care considera ca economisirea este importanta se situeaza la 84%, comparativ cu media ECE de 77%. La polul opus, economisirea este importanta pentru 65% dintre cehi, 71% dintre slovaci si 72% dintre austrieci.

Dintre statele din Europa Centrala si de Est, doar Austria, Slovacia si Romania au inregistrat o majorare a sumei economisite lunar de populatie. Persoanele care economisesc in Romania au pus deoparte 40 de euro lunar in ultimul an.

Cu toate acestea, doar 19% dintre romanii care economisesc sunt satisfacuti de suma acumulata lunar, dar asteptarile romanilor privind perspectiva economisirii in urmatorii cinci ani s-au imbunatatit semnificativ in ultimul an. Aproape doua treimi din romanii care economisesc vor sa puna deoparte cel putin la fel de multi bani deoparte in urmatorii cinci ani. In plus, ponderea romanilor care economisesc si vor sa majoreze sumele puse deoparte in urmatorii cinci ani a crescut puternic in ultimul an, cu 10 puncte procentuale, la 32%.

La nivelul regiunii, atitudinea fata de economisire s-a imbunatatit comparativ cu anul trecut in aproape toate statele (cu exceptia Austriei): 70% dintre persoanele care economisesc se asteapta sa economiseasca cel putin la fel de mult in urmatorii cinci ani, in timp ce ponderea populatiei care estimeaza contrariul a scazut semnificativ, la 30%.

In Romania si Serbia, gradul de penetrare a produselor de economisire este inca redus; doi din cinci romani prefera sa economiseasca fara a utiliza produsele din sectorul financiar

Doar unul din cinci romani si mai putin de unul din zece sarbi care economisesc folosesc in acest sens o asigurare de viata, spre deosebire de unul din doi cehi si slovaci. "Situatia ne arata ca exista inca potential pentru produse bancare in ECE, in special in Europa de Sud-Est," considera Peter Bosek.

  • Austriecii continua sa economiseasca preponderent prin utilizarea carnetelor de economii (81%) si produselor de economisire-creditare pentru locuinte (66%).

In Balcani se observa o diferenta regionala privind preferintele de economisire: aproape unul din doi sarbi si doi din cinci romani care economisesc pun bani deoparte in numerar, acasa sau intr-un seif, in timp ce 80% dintre croatii care economisesc aleg un produs financiar. In toate tarile analizate in cadrul Barometrului Erste Group privind economisirea, persoanele care economisesc pun bani deoparte in principal pentru a avea o rezerva financiara sau pentru situatii neprevazute, acordand prioritate si economiilor pentru pensie sau pentru achizitii mai mici si mai mari.

  • Aproape unul din doi clienti cehi ai unei banci utilizeaza online banking-ul cel putin o data pe saptamana (44%), urmati de slovaci si austrieci (32%)

Cehii sunt lideri in ECE in privinta utilizarii serviciilor de online banking pentru a-si administra finantele (44%), fiind urmati de slovaci si austrieci (32%). La polul opus, 86% dintre sarbi nu fac tranzactii online si precizeaza ca principalul motiv este lipsa accesului la internet (34%), in timp ce doar 10% sunt ingrijorati de securitate.

Modelul de servicii bancare se afla intr-o continua transformare. Numarul persoanelor care folosesc smartphone-uri este in crestere, la fel si numarul utilizatorilor de online banking prin smartphone-uri si tablete. Slovacii (13%), austriecii (11%) si cehii (10%) sunt pe primul loc in ceea ce priveste utilizarea smartphone-urilor, tabletelor si aplicatiilor mobile pentru gestionarea operatiunilor bancare. "Chiar daca procentul de persoane active in ceea ce priveste online banking-ul este inca relativ redus, am observat ca ritmul de crestere inregistrat in prezent este foarte rapid," adauga Bosek. Europa Centrala si de Est se situeaza cu mult inaintea celorlalte tari din lume in privinta penetrarii telefoanelor mobile pe piata: 100 de persoane din ECE detin aproximativ 132 de contracte de telefonie mobila, comparativ cu 128 de contracte de telefonie mobila in Europa Occidentala. Se anticipeaza ca media globala de transfer de date pe mobil in ECE va creste de peste patru ori, de la 450 megabyte/luna in 2012 la 2 gigabyte/luna in 2018.

  • O treime dintre unguri isi compara periodic rata dobanzii la depozite

In Ungaria, economisirea in scopuri diverse, cum ar fi de exemplu pentru a avea rezerve financiare, a fost considerata dintotdeauna foarte importanta - aproape sase din zece unguri cred acest lucru. Ungurii sunt cel mai bine informati (74%) cu privire la ratele dobanzii la carnetele sau conturile de economii si isi compara ratele cel putin o data pe an. Pe de alta parte, aproximativ o treime dintre austrieci nu au nicio idee despre valoarea dobanzii pe care o primesc pe carnetele de economii. "Chiar si in perioadele in care rata dobanzii este scazuta, oamenii prefera sa puna bani deoparte pe carnete de economii. Prin urmare, se pare ca oamenii continua sa aprecieze mai degraba siguranta si accesul usor la economii decat o rata mai mare a dobanzii la un produs cu risc mai ridicat," explica Bosek.