Indexarea accizelor contravine Directivei 64/2011 privind structura si ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, in vigoare, si altor directive similare privind produsele accizabile: 2003/96/EC, privind produsele energetice; 92/84/EEC privind bauturile alcoolice. Prin urmare, pe langa faptul ca industriile si consumatorii vor plati pentru ineficienta in colectarea taxelor, Romania risca declansarea procedurii de infringement. Potrivit unor surse apropiate Guvernului, reprezentantii CE care au participat la negocierile cu FMI erau specialisti in macroeconomie, nu reprezentanti ai DGTAXUD, care sa atraga atentia asupra acestui aspect. Abia luni au trimis Finantele o scrisoare la DGTAXUD.

Daca, in cazul celorlalte produse accizabile, s-a invocat faptul ca nivelul minim european a fost deja atins, ceea ce este discutabil, in cazul tutunului procesul este in derulare. Potrivit Directivei 64/2011, care e obligatorie, cursul de schimb pentru acciza este cel anuntat de Banca Centrala Europeana pentru 1 octombrie, cu intrare in vigoare la 1 ianuarie. Prevederea figureaza la art 18 al Directivei.

In cazul tutunului, exista un calendar de crestere anuala a accizelor pana in 2018. Calendarul e inclus in Codul Fiscal si are la baza Directiva 64/2011, care prevede o derogare de patru ani pentru opt noi state membre UE, pentru a atinge tinta minima de 90 euro/mia de tigarete. In scopul obtinerii acestei derogari, Romania a invocat efortul anterior de aliniere a accizei, discrepanta dintre puterea de cumparare si pretul tigaretelor, permeabilitatea frontierei cu state care nu sunt membre UE.

Decizia cu privire la indexarea accizelor, asa cum a fost anuntata de Premierul Ponta, este foarte neclara. Nu se intelege exact ce se indexeaza si cu ce (cu cat) se indexeaza. In plus, indexarea cu inflatia genereaza inflatie.

In prezent, acciza se plateste la un curs de 4,52 euro/mie (curs stabilit la 1 octombrie anul trecut), un curs deja ¬inflat¬, mult mai mare decat cursul real. Pentru anul viitor, cursul (anuntat la 1 octombrie curent) ar fi trebuit sa fie 4,42. Potrivit surselor citate, decizia anuntata de Premier este, insa, una politica, iar Finantele trebuie sa se conformeze.

  • Se pare ca decizia a emanat de la Ministrul Bugetului, Liviu Voinea (PSD) si nu de la Ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu (PNL), care a fost pus in fata faptului implinit. Un argument in acest sens ar fi ca, intr-o intalnire cu industria tutunului, vineri, oficiali ai Ministerului Finantelor vorbeau despre mentinerea cursului actual, de 4,52 lei, si pentru 2014, ceea ce ar fi putut da un sens mai clar. In plus, potrivit declaratiilor dlui Chitoiu, de marti, Ministerul Finantelor nu a facut o analiza de impact. N-a facut-o pentru ca nu a cunoscut acest scenariu.

Scenariul prezent este ca, nivelul actual al accizelor, in euro, transformat in lei la cursul de 4,52 (valabil pentru plata accizei in 2013), se indexeaza cu rata inflatiei la 9 luni, de circa 4,4%. Calculand invers, ar iesi un curs absolut arbitrar de circa 4,70 lei/euro.

  • Si mai complicate vor fi lucrurile atunci cand vor trebui  comparate mere cu pere, adica nivelul total al accizei din Romania (calculat pe baza indexarii), cu nivelul acccizei din Polonia, Cehia, Bulgaria, Tarile Baltice, Ungaria, care vor calcula acciza pe baza cursului prevazut in Directiva.

Daca luam cazul tutunului, ce se va intampla cu calendarul de crestere a accizei? Se va ajunge la devansari, asa cum s-a intamplat in 2009, cand a explodat contrabanda si a ajuns la 36%? Cu un curs aleatoriu de 4,70 lei/euro, cat ar rezulta din exercitiul artificial de mai sus, s-ar atinge, in aprilie 2014, nivelul prevazut pentru 2016. Ce se va intampla cu structura accizei? Dar cu pretul mediu ponderat, care se calculeaza in martie? Desi calendarul de crestere a accizei la tutun a fost devansat din iulie in aprilie, veniturile la buget nu au crescut. In schimb, a crescut contrabanda: de la 11,8 in iulie, la 15% in septembrie, conform studiului Novel. Cu cat ar urma sa mai creasca piata neagra? Sunt o multime de intrebari fara raspuns in acest moment.

Accizele sunt taxe de consum care se reflecta in pretul final si sunt platite de consumator. Accizele, respectiv preturile, la benzina, motorina, energie influenteaza in lant toate celelalte preturi.

Cu atatea necunoscute, e greu de estimat cu cat vor creste preturile pentru a acoperi acciza, inflatia, costurile suplimentare directe si indirecte etc..

Inca un amanunt ignorat de Guvern este constituirea unui fond special pentru infrastructura, cu alta destinatie decat bugetul, din acciza suplimentara la carburanti. Aceasta contravine Legii finantelor publice care prevedea desfiintarea fondurilor speciale inca din 2005. E aceeasi situatie ca in cazul taxei de viciu (din acciza la tutun si alcool), care merge la Ministerul sanatatii, nu la Buget, Ministerul finantelor pierzand controlul si neputand aloca acesti bani in functie de prioritati. Fondurile special in cazul produselor accizabile (earmarks) nu pot fi constituite decat prin deturnarea unor bani din totalul accizei, pentru ca, la aceste produse se pot aplica doar doua taxe (acciza si TVA)

  • Context. Ce spun legile (extrase)

Pentru bauturi alcoolice

Council Directive 92/84/EEC of 19 October 1992 on the approximation of the rates of excise duty on alcohol and alcoholic beverages Article 9 1. The value of the ecu in national currencies to be applied to the value of specific excise duties shall be fixed once a year. The rates to be applied shall be those obtaining on the first working day of October and published in the Official Journal of the European Communities and shall have effect from 1 January of the following calendar year.

2. Member States may maintain the amounts of the excise duties in force at the time of the annual adjustment provided for in paragraph 1 if the conversion of the amounts of the excise duties expressed in ecu would result in an increase of less than 5 % or less than ECU 5, whichever is the lower amount, in the excise duty expressed in national currency.

Pentru produse energetice

Council Directive 2003/96/EC of 27 October 2003 restructuring the Community framework for the taxation of energy products and electricity

Article 13

1. For Member States that have not adopted the euro, the value of the euro in national currencies to be applied to the value of the levels of taxation shall be fixed once a year. The rates to be applied shall be those obtaining on the first working day of October and published in the Official Journal of the European Union and shall have effect from 1 January of the following calendar year.

2. Member States may maintain the amounts of taxation in force at the time of the annual adjustment provided for in paragraph 1 if the conversion of the amounts of the level of taxation expressed in euro would result in an increase of less than 5 % or EUR 5, whichever is the lower amount, in the level of taxation expressed in national currency.

Pentru tutun:

Directiva 64/2011 privind structura si ratele privind structura si ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat

Articolul 18

(1) Comisia publica anual valoarea euro exprimata in monedele nationale care trebuie aplicata nivelurilor accizelor globale.

Ratele de schimb aplicabile sunt cele obtinute in prima zi lucratoare a lunii octombrie si publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si se aplica incepand cu data de 1 ianuarie a urmatorului an calendaristic.

(2) Statele membre pot mentine nivelurile accizelor in vigoare la data ajustarii anuale prevazute la alineatul (1), in cazul in care conversia valorilor accizelor exprimate in euro determina o crestere a accizei exprimata in moneda nationala mai mica de 5 % sau mai mica de 5 EUR, retinandu-se valoarea cea mai mica dintre cele doua.

Directiva 12/2010 de modificare a Directivelor 92/79/CEE, 92/80/CEE si 95/59/CE privind structura si nivelurile accizelor aplicate tutunului prelucrat si a Directivei 2008/118/CE

Art 1. (5) Comisia publica anual valoarea euro exprimata in monedele nationale care trebuie aplicata nivelurilor accizelor globale.

Ratele de schimb aplicabile sunt cele obtinute in prima zi lucratoare a lunii octombrie si publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea se aplica incepand cu data de 1 ianuarie a urmatorului an calendaristic.