Depreciere a leului in fata principalelor valute: BNR a cotat euro la 4,529 lei, francul la 3,66 lei iar dolarul SUA la 3,32 lei. Guvernatorul spunea miercuri ca nu se teme ca leul s-ar putea deprecia

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 9 ianuarie 2014, 13:14 Economie | Finanţe & Bănci

BNR a afisat joi un curs depreciat al leului fata de principalele valute, la doar o zi dupa ce Isarescu afirmase ca nu se teme de o depreciere a monedei locale. Cotatia euro a fost de 4,529 lei (de la 4,49 lei/eur)), francul la 3,66 lei (de la 3,63 lei/chf) iar dolarul SUA la 3,32 lei (de la 3,31 lei/usd). Un nivel similar al monedei unice a mai fost inregistrat in 21 iunie 2013.
Discursul de miercuri al Guvernatorului BNR sugera ca Banca Centrala ar putea apara un anumit nivel de curs, Isarescu declarand explicit :" Nu ma tem de o depreciere si cand spun ca nu ma tem, nu vorbesc aiurea!". Dintr-un leu depreciat au de castigat exportatorii, care incaseaza mai multa moneda nationala pentru marfa exportata.

Vezi online cursul euro/leu pe platforma Bloomberg

​ Leul a incheiat miercuri la un nivel de 4,50/EUR o sedinta foarte activa, dupa ce aprecierea initiala de pana la 4,4850/EUR pe fondul relaxarii politicii monetare a BNR a fost corectata in urma declaratiilor guvernatorului bancii centrale, se arata intr-o nota a ING Bank. "Acesta a numit variatii de 5% ale leului in jurul valorilor curente drept „normale”, mentionand in acelasi timp ca se teme mai degraba de lipsa potentialului de depreciere a leului in urma masurilor recente. Credem ca deciziile semnificative de ieri si toleranta la volatilitate sugereaza ca BNR nu este ingrijorata de eventuale presiuni puternice asupra leului", se mai spune in nota citata.

Credem asadar ca leul se va mentine in jurul a 4,50/EUR astazi, in asteptarea deciziei Bancii Centrale Europene de mai tarziu si a datelor cheie legate de piata fortei de munca din SUA de maine, mai spun economistii bancii citate.

"Ratele si titlurile de stat au avut o reactie initiala moderata la deciziile BNR de ieri, intrucat reducerea neasteptata a ratelor rezervelor minime nu schimba semnificativ tabloul unei lichiditati sistemice deja abundente. Totusi, declaratiile clare in sustinerea continuarii relaxarii monetare ale guvernatorului la conferinta de presa ulterior au ajutat tendinta recenta din ambele spatii. Astfel, o noua runda de scaderi la minime istorice pe curba FX swap a adus 1M la 0.9% si 1Y la 2,0%, in timp ce randamentele titlurilor de stat in lei au scazut pe intreaga curba cu circa 10pb. In mod notabil, randamentul obligatiunilor la doi ani este deja sub tinta noastra precedenta si mai are doar 20pb pana la atingerea noii tinte de 3,0%, actualizata ieri. Recomandarea noastra a fost sustinuta puternic ieri de comentariile BNR legate de nivelurile inca ridicate ale ratei cheie si rezervelor minime, comentarii care au aparut in contextul in care analistii (inclusiv noi) credeau ca ciclul de relaxare monetara se apropie de sfarsit", se mai arata in document.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

1818 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    depreciere (Joi, 9 ianuarie 2014, 13:43)

    misa2002_2006 [utilizator]

    Pai nu trebuie sa dea si Isarescu la gioalele romanilor cumva? Pana acum s-a bagat si a tinut cursul leului pe o linie cat de cat...acum ca toate s-au dus in sus cu pretul, sa ne arate si dumnealui care e pozitia BNR in poveste..
    Multumim BNR!
  • 0 (0 voturi)    
    benerelu cu vasilca lui au auzit ... (Joi, 9 ianuarie 2014, 14:53)

    sconcsu [utilizator]

    ... ca s-au adunat ceva firfirici europeni in romania ,adusi de amaratii capsunari de sarbatori, si s-a hotarat repede sa puna mana pe ei, sa-i intoarca la stapanii lui.
  • +1 (3 voturi)    
    Depreciere? (Joi, 9 ianuarie 2014, 16:06)

    MosConstantin [utilizator]

    Singurul motiv valabil pe care il vad pentru deprecierea leului este starea teribil de proasta a economiei. Sunt multi oameni vinovati pentru aceasta stare ( politicieni, oameni de afaceri cu statul si nu numai). Ideea majora e ca nu se produce, si nu se produce pentru ca nu sunt conditii pentru asta. Cauzele si motivele sunt multe si sunt greu de analizat intr-un comentariu. Speranta ramane in cetateanul obisnuit, dar va fi foarte greu pentru economia romaneasca sa ajunga pe linie de plutire. Rmarcabil efortul DNA de a rezolva ceva in acest sens ( sunt convins ca nu e usor).
  • +3 (3 voturi)    
    Cum se face ca pana si cursul leului e basist? (Joi, 9 ianuarie 2014, 19:11)

    Wanheda [utilizator]

    Nu spunea Ponta ca "e bine"? Ca incepe sa duduie economia?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă