Bancile din Europa incep sa caute din nou oportunitati de achizitii - Wall Street Journal

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 3 februarie 2014, 23:17 Economie | Finanţe & Bănci

Bancile europene incep sa caute din nou oportunitati de achizitii pentru a se extinde la nivel international, chiar daca resimt inca efectele crizei financiare, potrivit cotidianului Wall Street Journal, preluat de agentia Mediafax.

Sefii unor banci din Spania si Italia, tari afectate puternic de criza economica, au anuntat ca au in vedere posibile preluari in strainatate. In Franta, oficiali ai bancii centrale au transmis, in conversatii private, institutiilor de credit sa analizeze posibile achizitii in sudul Europei, a declarat o sursa apropiata situatiei, citata de Wall Street Journal.

Apetitul pentru achizitii vine dupa mai multi ani dificili pentru bancile europene, care incearca sa gaseasca noi surse de crestere a profiturilor, afectate de introducerea de reglementari mai aspre.

Discutiile referitoare la posibile tranzactii par a fi la inceput si nu exista o certitudine ca se vor concretiza prin tranzactii. De asemenea, nu exista asteptari pentru fuziuni de amploare, in parte din cauza reticentei investitorilor si autoritatilor de reglementare.

"Este putin probabil sa avem fuziuni si achizitii la scara mare, ca inainte de criza", a declarat Philippe Bod, seful pentru cercetare la biroul din Londra al Pimco.

Totodata, eventuale tranzactii ar putea avea loc dupa ce Banca Centrala Europeana va incheia o evaluare a marilor institutii de credit din Europa.

La inceputul anilor 2000, bancherii anticipau ca integrarea tot mai puternica a Europei va cauza un val de fuziuni si achiztii, care ar creste profiturile si ar reduce costurile pentru consumatori.

Consolidarea sectorului bancar a fost, insa, de mica amploare, iar unele tranzactii au fost ulterior considerate esecuri. Cea mai cunoscuta dintre acestea este preluarea bancii olandeze ABN Amro de catre institutii de credit printre care Royal Bank of Scotland, Fortis si Banco Santander. Aceasta este considerata una dintre cele mai proaste afaceri de pana in prezent, din cauza pierderilor pe care le-a produs in tot sistemul bancar european.

Sapte ani mai tarziu, bancile au iesit din nou la vanatoare de achizitii, noteaza Wall Street Journal.

Presedintele Santander, Emilio Botin, a declarat, saptamana trecuta, ca ar lua in calcul preluarea unei banci in SUA, unde grupul financiar spaniol a are deja o prezenta semnificativa in regiunea Nord-Est. Santander este una dintre putinele banci europene care au continuat sa faca mici achizitii in timpul crizei, concentrandu-se pe tari precum Polonia.

Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), a doua mare banca din Spania dupa Santander, a negociat recent preluarea unei banci de marime medie din Chile, potrivit unor surse, insa a pierdut in fata unei institutii de credit din Brazilia.

La fel ca Santander, BBVA are in vedere oportunitati pentru achizitii in SUA, a afirmat o sursa care cunoaste strategia bancii. BBVA are o prezenta importanta in sudul SUA si ar vrea sa se extinda in regiune.

In Italia, directorii Intesa Sanpaolo au luat in calcul recent achizitia unor banci din Turcia si Polonia, potrivit unei surse. Institutia de credit, a doua ca marime din Italia, vrea sa se extinda in exteriorul Italiei, intrucat piata sa de origine este afectata de cresterea creditelor neperformante si are perspective economice slabe.

Intesa a analizat anul trecut achizitii semnificative in Germania, dar pare sa-si fi pierdut interesul pentru cea mai mare economie europeana, dupa o schimbare de management, a spus sursa.

Unele banci din Polonia au in vedere extinderea in tari vecine. Cea mai mare banca poloneza, PKO Bank Polski, este ineteresata sa preia institutii de credit in afara Poloniei, a declarat saptamana trecuta Jakub Papierski, membru in consiliul de administratie al bancii.

In Franta, oficiali ai bancii centrale au sugerat ca institutiile de credit ar trebui sa analizeze oportunitati de achizitii in sudul Europei, in tari precum Portugalia, a afirmat o sursa.

Un purtator de cuvant al Bancii Frantei a declarat ca institutia nu incurajeaza bancile sa analizeze achizitii in sudul continentului.

O persoana care cunoaste strategia bancii centrale a declarat ca aceasta a transmis directorilor din sectorul financiar ca eventuale achizitii in sudul Europei ar reprezenta afaceri bune si in acelasi timp ar inversa un trend de retragere a bancilor catre tarile de origine in timpul crizei.













Intreb BT: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor. Intalnirea online a inceput

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

600 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă