Iunie 2009. Basescu: "Optimismul manifestat de Banca Nationala nu are acoperire in evolutiile viitoare economice" . Ianuarie 2010. Sentimentele devin mai calde. Basescu ii acorda lui Isarescu "Steaua Romaniei" in grad de Colan. Mai 2011. Roata se intoarce iar. "Banca Nationala este un continuu profesor. Ia intrebati pe unul dintre ei daca vrea sa fie ministru de finante? Sunt foarte multi cei care prefera sa dea lectii decat sa vina sa miste lucrurile", declara Basescu la o emisiune a Radioului public. Marti seara, Basescu a lansat un nou atac. "Vreau ca BNR sa paraseasca imediat linia de a fi controlata de un guvern corupt". Intre 2011 au mai existat alte cateva episoade conflictuale.

Mugur Isarescu si Traian BasescuFoto: Agerpres

De pilda, cel din august 2011, cand Presedintele a cerut carezerva de aur a BNR să ajungă la 200 tone. Guvernatorul a raspuns abia dupa doi ani, in aprilie 2013 acestei solicitari prezidentiale, declarand: "Nu vreau sa mai creasca rezerva de aur, sunt superstitios".

Noiembrie 2013. Ministrul Finantelor din acea vreme, Daniel Chitoiu, declara public ca Presedintelel-a sunat sa-l mentina in functie pe seful CEC Bank, Radu Ghetea, un apropiat al lui Isarescu. Se prefigura scandalul in care urma sa fie implicata fiica Presedintelui.

Decembrie 2013. Apare scandalul creditului luat de la CEC Bank de fiica Presedintelui. BNR face o comisie condusa de temutul Nicolae Cinteza, seful Supravegherii.Ancheta o scoate basma curata atat pe Ioana Basescu cat si pe cei de la CEC Bank.

Fara indoiala, smecheria pusa pe tapet de Guvernul Ponta prin care unii cetateni isi vor putea diminua la jumatate ratele la banci este pur electorala. In realitate, inafara bancilor, nimeni nu va avea de castigat din aceasta masura. Consilierul Guvernatorului a declarat ca BNR a oferit doar consultanta tehnica in mecanismul prin care a fost gandita masura. Lucru dificil de crezut, cata vreme prim-viceguvernatorul BNR este Florin Georgescu, fost ministru de Finante in Guvernul Ponta (pana in decembrie 2012), un apropiat al actualului premier si fiind sustinut in Consiliul de Administratie al Bancii de emisiune de catre PSD.

Miercuri, la sediul Bancii Nationale va avea loc un eveniment la care va vorbi in deschidere Guvernatorul Isarescu. HotNews va transmite LIVE TEXT evenimentul, urmand sa vedem daca vor exista reactii ale oficialilor BNR dupa atacul dur al lui Basescu. De regula insa, reactiile BNR sunt exact ca efectele in piata ale deciziilor de politica monetara. Se vad greu si apar cu mare intarziere.