Din simularile facute de noi pe cateva credite, debitorul urma sa plateasca mai mult (in cazul ratei lui Ponta- n.red), a declarat vineri la Sinaia Nicolae Cinteza, directorul Directiei de Supraveghere din BNR. "Povestea cu creditul fiscal, cel putin atata cat am participat la discutii, nu era foarte clara. Foarte multe banci m-au intrebat care e mecanismul practic de functionare si nu am stiu ce sa le raspund. El intervine in momentul in care se incheie perioada de reducere a principalului, nu era clar daca va fi platit lunar, anual, ce se intampla cu pensionarii..", a mai spus Cinteza. Din punct de vedere al creditorului, aceste lucruri trebuiau clarificate, a mai precizat el.

Nicolae CintezaFoto: Agerpres

Ca si gandire, e de parare Cinteza, un asemenea program poate genera o majorare a consumului cu scopul de a conduce la cresterea PIB numai in masura in care consumul e asigurat de produse fabricate aici.

"Eu ca supraveghetor am cerut ca decizia sa fie optionala si pentru banci si pentru debitori. Pentru banci: atunci cand schimbi maturitatea unor active si o prelungesti cu doi ani, apare o nepotrivire intre pasive si active. Amintiti-va de Deacia Felix: a atras resurse pe 3 luni si le-a plasat pe 6 luni. Trebuie vazut daca nu cumva apar efecte care sa duca la o inrautatire a situatiei bancii", a explicat Cinteza.

"Am cerut directiei de stabilitate sa faca un studiu de impact care inca nu a fost finalizat.

A doua problema pe care am sesizat-o ca supraveghetor a fost hazardul moral, iar cel de-al treilea lucru a fost sa cer transparenta in privinta sumelor de platit. De aceea in proiect a fost introdus alineatul prin care debitorul sa ia la cunostinta de noul grafic de rambursare.

Din simularile facute de noi pe cateva credite, debitorul urma sa plateasca mai mult", a conchis seful Supravegherii din BNR.

Guvernul vrea sa stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub salariul mediu net, de 1.610 lei, care obtin de la banca restructurarea creditelor.

BNR sustine ca schema fiscala pentru restructurarea creditelor populatiei, denumita de presa "Electorata" sau "Rata lui Ponta", a fost conceputa, initiata si dezvoltata de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, invocand ca semnificativ in acest sens un articol publicat de Voinea pe site-ul Financial Times.

"Schema in cauza se bazeaza, in esenta ei, pe masuri fiscale, fiind conceputa, initiata si dezvoltata de ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea. Semnificativ, in acest sens, este faptul ca intreaga motivatie a acestei masuri a facut obiectul unui articol publicat recent pe site-ul Financial Times sub semnatura domnului Voinea", se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale a Romaniei.

"Banca Nationala a Romaniei a fost consultata in legatura cu acest proiect inainte si in timpul negocierilor cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala. O echipa din BNR adecvata temei propuse, formata din experti din departamentele supraveghere, reglementare bancara, stabilitate financiara si juridic, a participat la discutiile cu echipa Ministerului Finantelor, FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala, furnizand date statistice si facand evaluari. Elementele considerate esentiale de catre expertii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale si negocierea individuala de catre debitori cu bancile comerciale) apar in forma actuala a proiectului", se arata in comunicatul bancii centrale.

Marti, presedintele Traian Basescu a mai spus: "Vreau ca BNR sa paraseasca imediat linia de a fi controlata de un guvern corupt. Imediat trebuie sa o paraseasca. Stiu care este prestigiul BNR, institutiile financiare stiu ca BNR a fost implicata in acest lucru, deci nu fac niciun fel de rau Bancii Nationale, pentru ca raul si l-au facut ei singuri".

Potrivit comunicatului transmis, miercuri, de BNR, conlucrarea dintre Banca Nationala si Ministerul Finantelor se desfasoara in mod curent, fiind mai intensa in perioadele de negocieri cu institutiile internationale, si are drept baza legile romanesti, reglementarile europene si bunele practici internationale.

"In acest context legal s-au desfasurat in ianuarie a.c. si consultarile pe tema schemei fiscale mentionate, dar si cele legate de lansarea emisiunilor de obligatiuni ale statului roman pe pietele interne si internationale", se arata la finalul comunicatului de presa.

BNR noteaza la inceputul comunicatului ca proiectul schemei de stimulare a consumului prin masuri fiscale (care sa faciliteze pentru urmatorii doi ani o reesalonare a creditelor contractate la banci de populatia cu venituri sub nivelul salariului mediu net pe economie) nu a implicat si nu va implica, din partea Bancii Nationale a Romaniei, niciun fel de decizii de politica monetara sau bancara.

In urma cu o saptamana, surse oficiale au declarat pentru Mediafax ca proiectul de ordonanta este rezultatul unei colaborari intre fostul ministru al Finantelor Florin Georgescu, actual prim-viceguvernator al BNR, si ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a fost subalternul lui Georgescu.