Deloitte: Directorii financiari din Romania sunt printre cei mai optimisti din Europa Centrala

de DP     HotNews.ro
Luni, 24 februarie 2014, 10:56 Economie | Finanţe & Bănci

Directorii financiari din Romania sunt printre cei mai optimisti din Europa Centrala, dar sunt rezervati atunci cand vine vorba de noi investitii, potrivit celei de-a 5-a editii a Deloitte Central Europe CFO Survey. Astfel, prioritatea numarul unu pentru majoritatea respondentilor este cresterea afacerii atat pe pietele actuale, cat si pe piete noi, urmata de scaderea cheltuielilor. O alta prioritate este remodelarea afacerii si restructurarea.


"Rezultatele acestei editii a studiului confirma faptul ca mediul financiar ramane instabil. Acest lucru inseamna ca, in ciuda imbunatatirii indicatorilor macroeconomici, majoritatea directorilor financiari sunt in continuare rezervati. Traim vremuri grele, iar rezultatele studiului confirma acest lucru", a declarat Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte Romania. "Cu toate acestea, directorii financiari simt o imbunatatire a situatiei de la ultimele doua editii ale studiuliu si pana acum, lucru care ne face sa speram ca exista o luminita la capatul tunelului. Cred ca directorii financiari din Romania vor avea misiunea dificila de a gasi un echilibru intre presiunile legate de profitabilitatea afacerii, pe de o parte, si in investitii in dezvoltarea afacerii prin inovatie, pe piete noi si imbunatatiri tehnologice si oameni, pe de alta parte".

Conform studiului Deloitte, gradul de optimism a crescut in ultima perioada datorita indicatorilor macroeconomici la nivel european. Cresterea puternica a PIB in 2013 datorita rezultatelor peste asteptari a industriei si agriculturii are la baza cererea mare la export, de aceea este inca prematur sa anticipam o tendinta de crestere cata vreme presiunea fiscala mare mai poate afecta increderea mediului de afaceri.

De asemenea, pe termen lung, reticenta in a face noi investitii ar putea afecta serios cresterea PIB, daca Guvernul nu vine cu masuri concrete care sa sprijine investitiile.

Perceptia legata de creditele bancare ramane aceeasi intrucat majoritatea directorilor financiari intervievati (59%) continua sa creada ca imprumuturile sunt greu de obtinut. Chiar si asa, opinia generala (40% fata de 20% in studiul precedent) este ca dobanzile la credite  ar urma sa scada in Romania, in urmatorul an.

Si, daca in urma cu sase luni, directorii financiari din Romania se numarau printre cei mai pesimisti din regiune cu privire la costul chiriilor, de aceasta data se numara printre cei mai optimisti (38%)

Principalele concluzii ale studiului:

In ceea ce priveste indicatorii macroeconomici, directorii financiari din Romania sunt mai optimisti decat erau in editia anterioara a studiului:
 92,6% dintre respondenți se asteapta ca economia romaneasca sa creasca in 2014 in urmatoarele luni;
81,4% din subiecti considera gradul de risc mare sau peste normal, fata de 90% in luna mai
58,3% dintre directorii financiari intervievati au ca obiectiv sa patrunda pe piete noi, fata de 47,7% cu un an in urma;
59% dintre respondenti cred ca imprumuturile sunt greu de obtinut;
38,5% dintre respondenti cred ca ratele dobanzilor la credite ar urma sa scada in Romania in urmatorul an, fata de numai 20% in luna mai.


A 5-a editie a Deloitte Central Europe CFO Survey reflecta opinia a aproximativ 600 de directori financiari din Europa Centrala. Concluziile studiului se bazeaza pe chestionare derulate in 13 tari- Albania si Kosovo, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Slovenia. Fiecare studiu reflecta opiniile directorilor financiari cu privire asupra unor factori precum riscuri, cresterea PIB si prioritati de finantare si include o analiza regionala care ia in calcul toate cele 13 tari vizate.


Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

516 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi