"Un guvern condus de socialisti ar putea fi mai predispus spre experimente fiscale (precum creditul fiscal acordat persoanelor indatorate care au venituri sub medie), mai ales in conditiile in care riscurile unei incetari a acordului de finantare cu FMI/Comisia Europeana/Banca Mondiala par tot mai ridicate", scriu economistii ING Bank intr-un raport difuzat miercuri clientilor corporate. Potrivit aceluiasi document, pare aproape sigur ca executivul va rata listarea Hidroelectrica pe 30 iunie, una din tintele-cheie agreate cu FMI in cadrul actualului acord.

"In vreme ce spuneam ca o alianta neobisnuita intre liberali si socialisti nu este destinata sa reziste, destramarea unei majoritati parlamentare de circa 74% va conduce cel mai probabil la cresterea incertitudinilor politice si dincolo de viitorul apropiat", mai noteaza economistii ING.

O criza politica ce dureaza de trei saptamani a condus in cele din urma la ruperea aliantei USL, cu liberalii anuntand ieri seara ca renunta la functiile executive si trec in opozitie. "Desi un asemenea anunt era in mare masura asteptat dupa ce cu o zi in urma s-a proclamat esecul negocierilor dintre cele doua parti, faptul ca stirea a fost preluata de agentiile media internationale ar putea inca sa conduca la un episod de depreciere pentru leu", arata ING.

"Riscurile unei asemenea evolutii sunt limitate de posibilitatea instalarii rapide a unui nou guvern, presa raportand ca UDMR se va alatura socialistilor la guvernare, acestia intrunind impreuna o sustinere parlamentara de 55%. Moneda locala a avut cea mai slaba evolutie din regiune in ultimele doua saptamani, pierzand circa 1% si credem ca tendinta s-ar putea mentine pana la 4,55/EUR in urma ultimelor evenimente. Totusi, temerile legate de potentiale interventii oficiale vor tempera probabil presiunea de depreciere, asa cum se observa si din reactia initiala limitata a leului la stirea despartirii formale a USL, moneda locala pierzand circa 100pipsi pana la 4,52/EUR pe volume reduse", conchid autorii raportului