Cand vine vorba de turbulentele politice de pe scena romaneasca, economistii spun ca au un impact limitat pe termen scurt. Adica nu se vor resimti intr-o depreciere sau apreciere brusca a leului si nici in derapaje subite ale deficitului, inflatiei sau ale altor macro-indicatori. Daca discutam pe termen mediu si lung insa, riscurile tin de adoptarea cu preponderenta a unor politici fiscale de stanga, ale caror consecinte se vor putea simti peste cativa ani, in nivelul datoriei sau in deficit.

  • Laurian Lungu, Macroanalitica: exista riscul adoptarii unor politici cu preponderenta de stanga care sa antreneze efecte redistributionale la nivelul diverselor segmente ale populatiei in perspectiva sprijinului electoral

"Pana in acest moment, schimbarile care au avut loc pe scena politica, au fost anticipate in

Laurian Lungu

Laurian Lungu

Foto: HotNews.ro

mare masura de catre investitori, de aici si efectul relativ neutru pe care le-au avut, in primul rand asupra ratei de schimb si CDS-urilor.

Pentru anul curent, din perspectiva economiei, este esential sa fie mentinuta stabilitatea fiscala si legislativa. In conditiile in care avansul exporturilor nete va fi probabil sub cel de anul trecut este important sa se evite orice crestere a fiscalitatii care ar putea frana revenirea consumului si a investitiilor. Frictiunile de pe scena politica sunt de asteptat sa aiba un impact relativ redus in economie atata timp cat sunt de scurta durata si respecta principiile democratiei.

Din punctul de vedere al politicilor economice, data fiind compozitia actuala a guvernului, exista riscul adoptarii unor politici cu preponderenta de stanga care sa antreneze efecte redistributionale la nivelul diverselor segmente ale populatiei in perspectiva sprijinului electoral. In acest moment asemenea masuri pot avea un efect negativ asupra bugetului consolidat care, coroborat cu o evolutie adversa la nivel international a nivelului ratelor dobazilor, poate pune presiuni suplimentare atat asupra deficitului bugetar cat si a nivelului datoriei publice", explica pentru HotNews.ro Laurian Lungu, managing partner al Macroanalitica.

  • Radu Craciun, economistul-sef al BCR: Ca in orice an electoral, pericolul rezida in deciziile populiste care ar putea sacrifica relansarea cresterii economice pe termen ling de dragul unor castiguri electorale pe termen scurt

Plecarea PNL de la guvernare este un eveniment important avand in vedere reprezentarea pe care o are in parlament. Pe de alta parte, anticiparea si pregatirea acestui moment de catre PSD face ca tranzitia la un nou guvern sa fie relativ lina, lucru care a fost de altfel reflectat si

Radu Craciun

Radu Craciun

Foto: Agerpres

de pietele financiare prin lipsa unei reactii semnificative.

Ma astept ca si in continuare investitorii sa nu penalizeze Romania atat timp cat noul guvern va lua decizii cu logica economica care vor mentine macroechilibrele existente. Pastrarea relatiei cu FMI va fi de bun augur, furnizand un colac de ultima instanta in cazul unei crize regionale majore care ar pune pe fuga investitorii.

Ca in orice an electoral, pericolul rezida in deciziile populiste care ar putea sacrifica relansarea cresterii economice pe termen ling de dragul unor castiguri electorale pe termen scurt.

  • Melania Hancila, Deloitte: Destramarea coalitiei USL si formarea unui nou guvern cu majoritate fragila induce riscuri semnificative in calea reformelor structurale

Anul 2013 a inceput intr-o maniera optimista, datorita asteptarilor generale referitoare la beneficiile pe care le-ar putea aduce o guvernare care detine o majoritate confortabila care i-ar fi permis implementarea reformelor structurale de care are nevoie stringenta economia romaneasca. In acest context, probabil ca nu ar trebui sa ne surprinda ca economia romanesca a inregistrat cel mai ridicat nivel de crestere de la inceputul crizei economice, chiar daca si agricultura a jucat un rol important. Din pacate, inceputul anului 2014 nu este la fel de promitator ca anul anterior datorita tensiunilor politice si destramarii proiectului politic si

Melania Hancila

Melania Hancila

Foto: Hotnews

economic al USL si consider ca avansul PIB-ului va fi inferior celui din 2013, probabil in jur de 2 %, deoarece incetinirea motorului exporturilor nu va putea fi compensata de revenirea consumului.

Destramarea coalitiei USL si formarea unui nou guvern cu majoritate fragila induce riscuri semnificative in calea reformelor structurale care ar permite cresterea PIB-ului potential, care a fost grav afectat de criza economica. Instabilitatea politica reduce perspectivele de crestere economica in 2014, mai ales prin canalul consumului privat pe care se bazeaza in principal previziunile de crestere economica pentru anul acesta. Evolutia consumului privat este influentata in principal de evolutia veniturilor si a sentimentului consumatorilor, iar masurile de crestere a taxelor si instabilitatea politica si fiscala vor afecta negativ principalii factori determinanti ai consumului.

Deja masurile de crestere a poverii fiscale asupra mediului privat au descurajat planurile de investitii, in conditiile in care contributia investitiilor la PIB a fost negativa si in 2013. Desi guvernul isi asumase masuri de reducere a taxelor si impozitelor, pana acum trendul a fost de majorare a poverii fiscale atat asupra companiilor cat si asupra populatiei, exercitand efecte negative asupra veniturilor si puterii de cumparare a populatiei, astfel ca mult asteptata revenire a consumului privat nu se va materializa nici in 2014, acesta avand perspective de crestere marginala in jurul valorii de 1 %.

Experienta ultimilor ani ne demonstreaza ca in prima instanta instabilitatea politica are influente negative asupra cursului de schimb si a dobanzilor, insa pe termen lung efectele sunt mult mai nocive prin descurajarea investitiilor si a consumului privat. Deja s-a materializat impactul asupra dobanzilor prin faptul ca au crescut randamentele la care se imprumuta Ministerul de Finante si finantarile disponibile trezoreriei statului. Nici presiunile asupra leului nu sunt de neglijat, astfel ca anul acesta moneda nationala se va deprecia fata de euro si cursul mediu se va situa peste 4.5 fata de 4.42 in 2013.

  • Dan Schwartz,  managing partner-ul RSM Scot: Iesirea de la guvernare a PNL s-ar putea sa aiba urmari negative pentru mediul de afaceri

"Iesirea de la guvernare a PNL s-ar putea sa aiba urmari negative pentru mediul de afaceri in sensul in care masurile pro business pe care acesta din urma le asteapta ar putea fi aminate sau inlocuite cu masuri mai apropiate de asa numita protectie sociala in viziune social-democrata", a declarat pentru HotNews.ro Dan Schwartz, managing partner-ul RSM Scot. In conditiile cresterii economice peste asteptari de anul trecut si a contextului electoral din 2014, este posibil ca, sub pretextul protectiei sociale, un guvern preponderent de stinga sa fie tentat sa faca promisiuni cu caracter populist cu scopul de a-si asigura fidelitatea unui electorat cit mai numeros, mai spune Schwartz, managing partner-ul RSM Scot.

Dan Schwartz

Dan Schwartz

Foto: Agerpres

Cat priveste promisiunea reducerii CAS la angajator, Schwartz crede ca ca viitorul Guvern ar putea renunta la ea."In ceea ce priveste reducerea cu 5% a CAS fara a creste alte impozite si taxe (chiar pe calea asa numitei “largiri a bazei de impozitare”, care, din pacate, in acceptiunea guvernantilor romani inseamna a colecta mai multe taxe de la aceiasi buni platnici si nu neaparat aducerea la lumina a economiei gris sau negre!), nu am crezut ca este posibila in 2014 chiar in conditiile in care PNL ar fi ramas la guvernare.

Motivul sceptiicsmului meu a fost lipsa de resurse bugetare. Cu atit mai putin cred acum ca reducerea de CAS va ramine pe agenda de lucru a noului guvern pentru anul in curs", mai spune managing partner-ul RSM Scot

  • Gabriel Sincu, EY Romania: Dorim pastrarea unui sistem fiscal stabil si predictibil, rescrierea codului fiscal si  aducerea  “taxei pe stalp” la o forma acceptabila si aplicabila

Gabriel Sincu, Executive Director Tax Advisory Services la EY, spera la pastrarea marilor teme de interes. "Tot

Gabriel Sincu, Executive Director- Tax Advisory Services, Ernst & Young SRL

Gabriel Sincu, Executive Director- Tax Advisory Services, Ernst & Young SRL

Foto: Arhiva personala

ce ne dorim este ca guvernantii care vor ramane si / sau cei care vor veni, sa se organizeze cat mai repede si sa pastreze pe agenda temele de interes major: pastrarea unui sistem fiscal stabil si predictibil, rescrierea codului fiscal si rezolvarea problemelor urgente ca de exemplu aducerea “taxei pe stalp” la o forma acceptabila si aplicabila", spune Sincu.

"Despre promisa reducere a CAS-ului incepand cu luna iulie eu am mai spus-o si cu alte ocazii: pe termen scurt ea este doar o masura cu caracter “cosmetic”, fara influente semnificative asupra costului salarial al angajatorilor.

Pentru a vorbi de rezultate, aceasta reducere ar trebui sa fie insotita de o plafonare reala a tuturor contributiilor sociale si de un angajament de reducere a nivelului CAS in fiecare an. Dar pentru strategie pe termen mediu si lung e nevoie de stabilitate...", a mai adaugat Sincu in urma cu cateva zile pentru HotNews.ro

  • Mihaela Mitroi, PwC Romania: E important sa existe continuitate in proiectele aflate in derulare: rescrierea si republicarea Codului Fiscal, adoptarea scutirii reale de la impozitare a profitului reinvestit, sau reducerea CAS

"Indiferent de schimbarile din echipa guvernamentala, PwC Romania ramane deschisa colaborarii cu autoritatile pentru imbunatatirea legislatiei fiscale si, prin aceasta, a mediului de afaceri din Romania. Ne dorim sa

Mihaela Mitroi, partener PwC

Mihaela Mitroi, partener PwC

Foto: Hotnews

continuam acest dialog fructuos si sa gasim caile pentru adoptarea unor alte proiecte legislative importante pentru Romania, care vor ajuta la stimularea cresterii economice si la crearea de noi locuri de munca.

In acest sens, este important sa existe continuitate in ceea ce priveste proiectele aflate in derulare: rescrierea si republicarea Codului Fiscal si a Codului de Procedura Fiscala, adoptarea scutirii reale de la impozitare a profitului reinvestit, sau promisa reducere a Contributiilor de Asigurari Sociale, masura care va usura povara fiscala pentru angajatori, va duce la crearea de noi locuri de munca si la diminuarea muncii "la negru"", a declarat pentru HotNews Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania.

Ne dorim sa continuam acest dialog fructuos si sa gasim caile pentru adoptarea unor alte proiecte legislative importante pentru Romania, care vor ajuta la stimularea cresterii economice si la crearea de noi locuri de munca. In acest sens, este important sa existe continuitate in ceea ce priveste proiectele aflate in derulare: rescrierea si republicarea Codului Fiscal si a Codului de Procedura Fiscala, adoptarea scutirii reale de la impozitare a profitului reinvestit, sau promisa reducere a Contributiilor de Asigurari Sociale, masura care va usura povara fiscala pentru angajatori, va duce la crearea de noi locuri de munca si la diminuarea muncii "la negru".

De asemenea, ne dorim sa existe transparenta si predictibilitate in politica fiscala, prin respectarea prevederilor din Codul Fiscal care stipuleaza ca orice modificare a legislatiei fiscale se va opera cu cel putin sase luni inainte de intrarea sa in vigoare", a mai precizat liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica din cadrul PwC Romania.

In fine, ne dorim sa gasim punti de colaborare cu autoritatile guvernamentale pentru a identifica impreuna cele mai bune modalitati pentru reforma administratiei fiscale, usurarea poverii administrative din sarcina contribuabilului, cresterea gradului de colectare si combaterea evaziunii fiscale, a mai adaugat Mitroi in uirma cu cateva zile pentru HotNew.ro