Arieratele bugetului au urcat in februarie cu 18 milioane de lei

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 27 martie 2014, 10:43 Economie | Finanţe & Bănci

Arieratele Bugetului General Consolidat au crescut in luna februarie cu 18 milioane de lei, se arata pe pagina de internet coordonata de ministrul delegat pentru Buget. Cel mai puternic avans l-au inregistrat arieratele de peste 90 de zile, care au crescut cu 23,3 milioane de lei, in vreme ce sumele neplatite de peste 120 de zile si cele de peste 360 de zile  au inregistrat scaderi.

Arieratele reprezinta una dintre explicatiile crizei prin care a trecut Romania, lantul de intarzieri de plata fiind mai periculos decat deficitele mari, a declarat anterior la o intalnire cu ziaristii guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.

"Este o problema majora a Romaniei pentru ca este ca o boala contagioasa care se raspandeste si denatureaza fondul economiei de piata, care este disciplina monetara, fiscala, platile la timp. Determina un lant de intarzieri de plata mai rele decat deficitele", a spus Isarescu la un seminar EU-Cofile organizat de BNR, Alpha Bank si ARB.

Isarescu declarase si intr-o interventie anterioara la Cluj ca in Romania neplata datoriilor este "un sport national" si ar trebui ca statul sa dea un exemplu pozitiv si sa isi achite debitele, pentru ca altfel "se strica atmosfera asupra economiei de piata".
Care este situatia arieratelor primariilor in prezent?

Judetele campioane erau Valcea, Tulcea si Hunedoara. Trebuie spus ca aceste arierate apar cu precadere in ani electorali, atunci cand guvernele (indiferent de culoarea politica) angajeaza cheltuieli prin intermediul Primariilor pe care le controleaza, cheltuieli pe care ulterior nu le mai achita.

Cu o intarziere de cateva luni, Ministerul Finantelor a pus la punct normele metodologice dupa care investitiile facute din banii publici vor fi prioritizate. Discutiile despre cum sa decizi care dintre cele peste 4000 de investitii publice vor fi in continuare finantate au inceput inca din 2012. Dupa un an, in cadrul negocierilor purtate cu FMI, Guvernul a promis sa clarifice pana in septembrie 2013, criteriile de prioritizare a proiectelor de investitii publice semnificative. Rapoartele anterioare ale Bancii Mondiale confirmasera ca managementul ineficient al acestora a fost principala cauza care împiedica cresterea absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune în Romania. Dealtfel, de multe ori aceste investitii erau bani publici orientati direct catre baronii locali.

Una peste alta, facturile vor trebui achitate. Pentru asta, Statul are nevoie de bani. Ca sa faci  bani ca Stat, fie reduci evaziunea (stiu, cam slabuta gluma), fie cresti taxele si impozitele. Numai ca 2014 e si el an electoral, in care  ai nevoie de voturi, promitandu-le oamenilor drumuri, scoli, spitale samd. Iar pentru asta ai nevoie de investitii, adica de contracte pe care cineva o sa trebuiasca sa le plateasca candva....


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

499 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    intre timp! (Joi, 27 martie 2014, 12:39)

    cinic [utilizator]

    MF nu plateste pers. fizice care au castigat procese cu statul. Nici cand executorii judecatoresti pun poprire pe conturi.
    MF deschide si inchide un cont bancar in aceeasi zi, la o alta banca si fuge de poprori.
    Azi sunt deja CINCI SUTE persoane care nu sunt platite de peste NOUA LUNI.
    Asta peste restituirile la dascali etc.
    PONTA NU ARE BANI, ca rezultat al pomenilor facute in 2012 si 2013.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version