Operatiunile de factoring ale BRD coboara la 918 mil euro in 2013, dar banca ramane pe primul loc

de DP     HotNews.ro
Joi, 17 aprilie 2014, 12:27 Economie | Finanţe & Bănci

BRD-GSG a ramas in fruntea companiilor care activeaza pe piata factoringului intern, chiar daca afacerile s-au contractat cu 4%, pana la 918 milioane de euro, au transmis joi reprezentantii bancii. Piata de factoring a atins 2,72 miliarde de euro in 2013, aceasta insemnand o contractie de aproximativ 5-6 % fata de de 2012. Simplificat, prin factoring se intelege procedeul prin care o companie (de regula o banca sau un IFN) cumpara de la o alta companie facturi pe care aceasta le are de incasat de la un tert.  Banca obtine profit din discountul cu care cumpara creantele, iar clientul bancii castiga din faptul ca nu isi mai asuma riscul neincasarii facturilor.

"Aceste rezultate demonstreaza capacitatea noastra de a dezvolta business-ul pe acest segment de activitate, concomitent cu preocuparea pentru calitate. In contextul dificil al anului 2013, marcat de cea mai mare crestere a numarului insolventelor din ultimii 10 ani, am reusit sa obtinem o cifra de afaceri ridicata, in special datorita calitatii si stabilitatii portofoliului nostru de clienti", a declarat Anca Dogaru, Directorul de factoring al BRD.
Operatiunile de factoring intern detin si in 2013 ponderea cea mai importanta, 76%, in timp ce operatiunile de factoring de export reprezinta 19%, iar cele de import, 5%. Comparativ cu 2012, operatiunile de factoring intern s-au stabilizat, cele de factoring de export au crescut cu 6%, iar volumele aferente factoringului de import au scazut cu 4%.

 "Maturizarea si stabilizarea portofoliului se remarca si la nivelul tipului de operatiuni : cu regres si fara regres, unde cea mai mare pondere, de 78%, o detin operatiunile fara regres. Aceasta structura demonstreaza capacitatea noastra de a prelua in continuare riscul de neplata al debitorilor cedati in cadrul operatiunilor de factoring fara regres, in ciuda  climatului economic fragil, printr-o monitorizare atenta a riscurilor combinata cu preocuparea de a gasi cele mai bune solutii, adaptate nevoilor clientilor, fie ca vorbim despre IMM-uri sau despre mari companii multinationale", spune Anca Dogaru. Prin factoring fara regres, clientii beneficiaza de o solutie care acopera nevoi diverse, in functie de profilul companiei: finantare flexibila corelata cu volumul vanzarilor, gestiune profesionista a creantelor si asigurare impotriva riscului de neplata in situatii de insolventa sau de neplata prelungita a debitorilor.
Prin operatiuni de tip reverse factoring si implicit prin parteneriatele incheiate intre BRD si companiile care doresc sa implementeze programe de finantare a furnizorilor, relatia dintre un cumparator si furnizorii sai capata valente noi, transformandu-se intr-o solutie win-win: optimizarea capitalului si fidelizarea furnizorilor din perspectiva cumparatorului si accesul la o sursa de finantare sigura, stabila si in conditii preferentiale pentru furnizori. In 2013, peste 450 de clienti au apelat la operatiunile de factoring ale BRD, banca gestionand peste 1.800 de relatii vanzator-cumparator si aproximativ 255.000 de facturi. Pe sectoare de activitate, portofoliul prezinta o buna dispersie: constructii (27%), industria metalurgica (17%), masini si echipamente (14%), comert (13%).

"Primele trei luni ale anului 2014 arata ca factoringul continua sa ramana o optiune pentru companiile din tara noastra,  cifra de afaceri din operatiuni de factoring inregistrand o crestere cu 6% fata de trimestrul 1 al anului 2013", spune Anca Dogaru.

BRD este prima banca din Romania care a introdus in oferta sa, in 1993, operatiunile de factoring, afiliindu-se in acelasi an la Factors Chain International. In anul 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline in aceasta organizatie, iar din 2011 este membru fondator al Asociatiei Romane de Factoring si membru in Comitetul Director al acesteia.


Citeste mai multe despre   










586 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    si totusi (Joi, 17 aprilie 2014, 14:33)

    lulu22 [utilizator]

    nu ne spuneti si noua ca e un advertorial?? care este relevanta acestui articol in afara de a ridica in slavi BRD? Nu e o analiza despre performanta pietei, competitori etc.

    rusine
  • 0 (0 voturi)    
    reclama pe fata (Joi, 17 aprilie 2014, 18:09)

    un_platitor_de_taxe [utilizator]

    in plus, nu toate informatiile prezentate sunt corecte. bs.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version