Fondul Monetar International si-a redus miercuri estimarile de crestere pentru Rusia, din cauza riscurilor geopolitice legate de criza din Ucraina si a escaladarii sanctiunilor impuse de SUA si aliatii sai, avertizand ca Rusia a intrat deja in recesiune, transmite Reuters, citat de Agerpres. Economia rusa ar urma sa creasca cu 0,2% in acest an si cu 1% anul viitor, a declarat miercuri seful misiunii FMI in Rusia, Antonio Spilimbergo. Precedentele estimari de crestere ale FMI pentru Rusia prevedeau un avans de 1,3% pentru 2014 si o crestere de 2,3% pentru 2015.

'Daca definim recesiunea drept doua trimestre consecutive de crestere negativa, atunci Rusia traverseaza in prezent o perioada de recesiune', a declarat Antonio Spilimbergo. 'Am decis sa ne rectificam previziunile pentru a tine cont de nivelul semnificativ al incertitudinilor legate de tensiunile geopolitice si sanctiunile occidentale', a explicat Spilimbergo.

Anexarea Crimeei de catre Rusia a determinat SUA si Uniunea Europeana sa impuna sanctiuni companiilor si unor oficiali rusi, ceea ce a facut ca economia Rusiei sa se contracte in primele trei luni ale acestui an. De asemenea, iesirile de capital din Rusia au crescut pana la 506, miliarde de dolari in primele trei luni, comparativ cu 63 miliarde de dolari pe intreaga perioada a anului trecut.

Spilimbergo a estimat ca in acest an iesirile de capital din Rusia ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari. In schimb, seful misiunii FMI a prognozat ca bugetul federal al Rusiei ar putea incheia incheia acest an cu un surplus de 0,34% din PIB, dupa un deficit de 0,5% din PIB in 2013.

Economia ruseasca inregistra o tendinta de incetinire inca inainte de criza ucraineana, cu o crestere de 1,3% in 2013, fata de un avans de 3,4% in 2012 si o crestere de 4,3% in 2011. Expertii apreciaza ca unul dintre motive este faptul ca modelul actual de crestere al Rusiei se bazeaza pe un pret ridicat al hidrocarburilor.

Washingtonul si-a extins marti sanctiunile vizand Rusia din cauza rolului sau in criza ucraineana, adaugand numele altor sapte oficiali de la Moscova si 17 societati ruse pe 'lista neagra'. Sanctiunile includ inghetarea activelor acestora pe teritoriul Statelor Unite, precum si interdictia ca firme si persoane fizice americane sa efectueze tranzactii cu persoanele si companiile vizate.

La randul lor, cele 28 de tari membre ale UE au extins la Bruxelles lista neagra cu oficiali rusi ale caror active in strainatate vor fi inghetate si carora le va fi interzis dreptul de viza in Europa. Atat SUA, cat si UE au invocat faza economica a sanctiunilor economice impotriva Rusiei, daca situatia din Ucraina va continua sa se deterioreze.