​Un act normativ publicat miercuri in Monitorul Oficial permite Ministerului Dezvoltarii Regionale, minister condus de Liviu Dragnea (PSD), sa aprobe, de acum inainte, obiective de investitii locale si sa aloce fonduri catre primarii, fara ca acestea sa mai treaca prin filtrul Consiliilor Judetene. Ordonanta de Urgenta a fost facuta in asa fel incat Consiliile Judetene sa nu mai aiba niciun cuvant de spus in privinta selectarii unor proiecte, primariile putand stabili proiecte si finantari direct cu Ministerul Dezvoltarii. In textul ordonantei, sunt unele prevederi care nastere unor abuzuri, acestea pornind de la faptul ca selectia de proiecte se va putea face mai usor dupa criterii strict politice. Amintim ca aliantele PNL-PDL care se fac in teritoriu au schimbat majoritatea in unele Consilii Judetene, fapt care ar putea pune probleme unor primarii conduse de PSD. In plus, Ordonanta introduce pe lista obiectivelor finantate de Ministerul Dezvoltarii si construirea sau modernizarea de sedii ale primariilor.

Liviu DragneaFoto: Agerpres

Practic, in pe lista obiectivelor de investitii finantate prin Programul National de Dezvoltare Locala s-au adaugat si cele legate de realizarea, extinderea, reabilitarea si modernizarea sediilor insitutiilor publice locale. Un motiv invocat de Ministerul Dezvoltarii este ca sunt cladiri degradate si "producerea unui seism ar duce la colapsul institutional si implicit la pierderi materiale si de vieti omenesti".

O alta modificare este adaugarea pe lista beneficiarilor a unitatilor administrativ-teritoriale membre ale asociatiilor de dezvoltare intercomunitara. Beneficiarii erau pana acum doar comunele, municipiile si orasele si judetele.

Ordonanta de Urgenta 30/2014, publicata miercuri, modifica si completeaza OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului national de dezvoltare rurala, coordonat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.

Ordonanta de Urgenta va putea permite beneficiarilor sa treaca peste autoritatea consiliilor judetene si sa trimita direct Ministerului Dezvoltarii propuneri de finantare pentru obiective de investitii in derulare sau noi, pentru anul in curs. Practic, nu va mai fi nevoie sa treaca de filtrul Consiliilor Judetene. In ordonanta se precizeaza ca acest lucru se poate face in "situatii justificate".

In rest, pentru situatiile nejustificate, propunerile de finantari vor ramane in continuare sa treaca prin filtrul Consiliilor Judetene. Insa, in acest caz, vor putea fi facute mult mai usor abuzuri. De exemplu, primarii care sunt conduse de partidele aflate in opozitie vor ramane cu proiecte blocate la Consilii Judetene conduse de partide aflate la guvernare. Si invers. Primarii conduse de partide aflate la guvernare vor putea trimite propunerile de finantare direct la Ministerul Dezvoltarii, in cazul in care la Consiliile Judetene sunt controlate de vreo alianta din opozitie. "Prin exceptie de la prevederile alin. 4, in situatii justificate, beneficiarii (...)pot transmite Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice propunerile de finantare, detaliate pe obiective de investitii in continuare si obiective de investitii noi, pentru anul in curs", se arata in Ordonanta de Urgenta.

Mai mult, noua ordonanta modifica articolul care prevedea ca in vederea decontarii fondurilor alocate de la bugetul de stat, primariile transmit solicitarile de fonduri la consiliile judetene, care, dupa verificarea documentatiilor le avizeaza si le transmit in mod centralizat Ministerului Dezvoltarii. Practic, este eliminata aceasta obligatie. De acum, beneficiarii vor transmite solicitarile de fonduri in vederea decontarii la Ministerul Dezvoltarii, cu o simpla informare a consiliilor judetene.

De asemenea, a mai fost introdusa o prevedere care arata ca in situatiile in care Ministerul Dezvoltarii nu si-a onorat in anii precedenti obligatiile de plata, din lipsa creditelor bugetare, iar plata a fost asigurata din bugetele locale, se pot deconta in anul curent si cheltuieli efectuate si decontate de beneficiari.

Nu este prima modificare operata de Guvernul Ponta asupra OUG 28/2013 care sa permita Ministerului Dezvoltarii sa aprobe finantari catre primarii asa cum doreste. La mijlocul lunii mai, Guvernul a mai arobat o Ordonanta de Urgenta prin care a eliminat un flitru existent in procesul de aprobare a investitiilor realizate la nivel local. In urma aparitiei acelei OUG, Ministerul Dezvoltarii va putea sa aprobe obiectivele de investitii si sumele alocate printr-un simplu ordin, dupa cum considera, fara a mai avea nevoie si de avizul Consiliului Tehnico-Economic. Vezi aici detalii.

Ordonanta de Urgenta OUG 28/2013 privind Programul national de dezvoltare rurala prevede ca in limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice intocmeste si aproba prin ordin al ministrului dezvoltarii regionale si administratiei publice repartizarea sumelor pentru program, pe judete, pe fiecare subprogram si pe domenii specifice.

  • Cum justifica Ministerul Dezvoltarii urgenta actului normativ

Una dintre justificarile Ministerului Dezvoltarii este ca dezvoltarea durabila a spatiului rural si urban este indispensabil legata de imbunatatirea conditiilor existente si a serviciilor de baza. Asa ca se impunea completarea Programului national de dezvoltare locala, prin introducerea unei categorii de beneficiari, respectiv asociatiile de dezvoltare intercomunitara, si prin introducerea unui nou obiectiv de finantare, respectiv realizare, extindere, reabilitare si modernizare a sediilor institutiilor publice ale autoritatilor publice locale.

Construirea si modernizarea unor sedii ale primariilor sunt "imperios necesare pentru a preveni imposibilitatea exercitarii atributiilor autoritatilor publice, precum si a institutiilor publice aflate in subordine care isi desfasoara activitatea in spatii improprii, respectiv constructii vechi, degradate, care in eventualitatea producerii unui seism ar duce la colapsul institutional si implicit la pierderi materiale si de vieti omenesti", se arata in actul normativ.

De asemenea, sediile autoritatilor publice care au suferit degradari ireversibile produse de incendii, inundatii si alunecari de teren au nevoie urgenta de crearea cadrului legal pentru a permite interventia statului ca masura de sprijin pentru exercitarea atributiilor legale ale acestora, se mai precizeaza in documentul citat.

Potrivit acestuia, neadoptarea in regim de urgenta a actului normativ conduce la neasigurarea standardelor de calitate a vietii, necesare populatiei, in domeniul serviciilor publice.