Seful BCR: Curatenia in sistemul bancar va avea rezultate in 2015-2016, trebuie sa fim optimisti

de DP     HotNews.ro
Marţi, 10 iunie 2014, 12:40 Economie | Finanţe & Bănci

Tomas Spurny
Foto: Hotnews
Rezultatele curateniei in sistemul bancar prin scoaterea din bilanturi a creditelor neperformante se vor vedea in perioada 2015-2016, a spus Tomas Spurny, CEO BCR, care apreciaza ca nivelul neperformantelor e foarte ridicat in Romania, dar cresterea economica aduce "o raza de lumina", citat de Mediafax.  "Trebuie facuta curatenie in sistem. Banca Nationala vrea ca acest lucru sa se intample acum pentru ca vrea sa creeze conditiile pentru reluarea creditarii, insa cred ca rezultatele se vor vedea abia in 2015-2016. Romania este o tara unica din cauza creditelor neperformante la nivel foarte ridicat, insa este o raza de lumina pentru ca avem o crestere economica buna, deci trebuie sa fim optimisti", a afirmat Spurny la conferinta ZF Bankers Summit'14.

El a aratat ca situatia creditelor neperformante se va imbunatati intr-un an, considerand ca este nevoie de curatarea portofoliilor intrucat calitatea bilanturilor se va aprecia.

Spurny a mentionat ca unele banci intentioneaza sa creeze un fond mutual privat care sa adune toate creditele neperformante, insa nu crede ca aceasta idee ca se va realiza in Romania.

"Exista o dezbatere in sectorul bancar din Romania privind crearea unui fond mutual in care sa punem la un loc toate creditele neperformante. Am auzit ideea de la mai multi oameni, este o initiativa privata a bancilor. Bancile ar avea fiecare o pozitie minoritara in acest fond pe care si-l pot consolida, dupa care lucrurile se pot rezolva. Insa cred ca vom vedea porcii zburand mai devreme decat se va intampla acest lucru, pentru ca aceasta punere in comun nu aduce beneficii partenerilor care intra intr-un astfel de sistem", a spus CEO-ul BCR.

Pe de alta parte, Spurny apreciaza ca afacerile companiilor de recuperare a creantelor vor inregistra o crestere semnificativa intr-o perioada de zece ani.

El vede o piata bancara restransa in urmatorii doi-trei ani, luand in considerare un nivel de active neperformante de 60 miliarde lei, din care o treime a clientilor se afla in insolventa. Spurny apreciaza ca pe segmentul corporate se va consemna o scadere seminificativa a creditarii.

In ceea ce priveste situatia BCR, volumul de credite noi s-a dublat in acest an pe segmentul de companii, iar pe creditul de consum destinat persoanelor fizice are o cota de 15%, nivel pe care seful bancii il considera suficient, intrucat un nivel mai mare nu ar fi sustenabil.

Spurny a mai spus ca banca a avut probleme dupa criza intrucat a sustinut economia "neconditionat", avand in vedere ca pe viitor sa crediteze doar economia sanatoasa.

El a reconfirmat angajamentul grupului Erste, proprietarul BCR, fata de piata romaneasca. Intrebat daca actionarul va mai aduce bani in Romania, Spurny a spus ca "banii sunt deja aici". Totodata, seful BCR spune ca banca va continua sa-si mute atentia de la finantare externa la depozite locale.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

1038 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    BCR a fost banca romaneasca.. (Marţi, 10 iunie 2014, 18:48)

    sachei [utilizator]

    cea mai mare si mai serioasa. austriecii astia au distrus-o. omul asta traieste pe alta lume daca crede ca-si va mai recupera clientii pierduti in ultimii doi ani.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri