"Vom revizui in urcare scenariul macroeconomic central privind evolutia economiei interne pe termen mediu in perioada urmatoare (la aproximativ 3.5% an/an dinamica PIB in 2014), prin incorporarea performantei indicatorilor macroeconomici comunicati pe parcursul semestrului I. Aceasta revizuire are la baza supriza pozitiva oferita de consumul privat si performanta exporturilor pe parcursul trimestrului I, dar si premisele de relansare a investitiilor publice si private in a doua jumatate a anului curent", se arata intr-o nota transmisa miercuri de departamentul de analiza a Bancii Transilvania, coordonat de Andrei Radulescu.

INS a publicat estimarile provizorii cu privire la dinamica PIB-ului in trimestrul I, revizuind in crestere ritmul de evolutie a economiei din primele trei luni ale anului la 0.2% trimestru/trimestru (3.9% an/an). Aceasta evolutie a fost determinata de ameliorarea cererii interne (contributie cu 2.7 puncte procentuale la dinamica anuala a PIB), care a contrabalansat decelerarea cererii externe nete (contributie de 1.2 puncte procentuale la ritmul anual al PIB).

La nivelul cererii interne se noteaza dinamica consumului final al populatiei (principala componenta a PIB), cu un avans de 6.5% an/an, contribuind cu 4.3 puncte procentuale la dinamica anuala a economiei. Aceasta evolutie a fost determinata de o serie de factori, printre care mentionam majorarea salariului minim pe economie, decelerarea inflatiei, scoaterea la suprafata a economiei gri, impactul majorarii preturilor la carburanti de la 1 aprilie.

Totodata, stocurile au contribuit cu 0.6 puncte procentuale la ritmul anual al PIB, dupa 6 ani consecutiv de contractie.

Pe de alta parte, investitiile productive s-au contractat cu 8.4% an/an (contributie de -1.4 puncte procentuale la dinamica anuala a PIB), expresie a intarzierii relansarii investitiilor publice si private, inclusiv datorita climatului regional tensionat si anului electoral.

De asemenea, consumul final colectiv public a scazut cu 5.1% an/an, expresie a continuarii procesului de consolidare bugetara, mai ales in contextul evolutiei nefavorabile a veniturilor bugetare.

La nivelul cererii externe exporturile au continuat sa prezinte o performanta notabila, consemnand un avans de 15.2% an/an. Totodata, importurile au accelerat (ritm de 13% an/an), pe fondul ameliorarii cererii interne.

Din perspectiva ofertei agregate, se remarca dinamica industriei (+8% an/an), evolutie sustinuta de nivelul record al exporturilor. Totodata, comertul a crescut cu 5.2%, evolutie impulsionata si de cumpararile anticipate din martie, inainte de majorarea preturilor la carburanti. Nu in ultimul rand, sectorul primar a urcat cu 2.3% an/an, in timp ce ramura IT&C a consemnat un avans de 7.5% an/an. Pe de alta parte, constructiile au scazut cu 1% an/an, iar sectorul intermedierilor financiare si asigurarilor s-a contractat cu 4.8% an/an.

Aceste evolutii confirma scenariul de rebalansare a economiei, la final de ajustare dupa incidenta valurilor crizei, proces care presupune o contributie echilibrata a tuturor componentelor PIB la o dinamica convergenta catre ritmul potential. Pentru ca un astfel de proces sa fie sustenabil este insa imperativ necesara relansarea investitiilor productive. Desi acest proces nu s-a intamplat in trimestrul I, o serie de factori macro-financiari exprima premise de reluare a ciclului investitional in economia interna: rating-ul S&P declinul costurilor de finantare (catre niveluri minime record); nivelul redus al inflatiei; premise de accelerare a investitiilor statului (catre pragul de 6% din PIB), scutirea de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie; nivelul record al exporturilor; premise de ameliorare a venitului real disponibil al populatiei cu impact pentru cererea de consum, se mai arata in nota citata.