Daca ati avut chef de o limonada acasa si ati intrat in aceasta perioada in vreun supermarket sau hypermarket ca sa va cumparati cateva lamai, ati putut vedea (si simti la soldul cardului) faptul ca s-au scumpit teribil. Un kilogram a ajuns sa coste 14 lei, fata de 7-8 lei, cat costau vara trecuta. Noroc ca lamaile nu ocupa o pondere mare in cosul de consum calculat de Statistica, pentru ca altfel, tinta de inflatie a BNR iar era data peste cap. De unde aceasta crestere uriasa de pret? Foarte pe scurt, din cauza Argentinei si Mexicului, principalii producatori mondiali. Nu pun China la socoteala, intrucat transportul de acolo face putin rentabil in Europa comertul cu citrice "made in China". Mai e ceva: nu numai in Romania s-au scumpit, ci in toata Europa Centrala. Agonizeaza si capra vecinului, cu alte cuvinte.

Lamaiul cu vrabiiFoto: USER UPLOADED
  • Cum de s-a ajuns aici?

HotNews.ro a stat de vorba cu cativa buyeri ai marilor retele commerciale, care ne-au explicat motivele acestei scumpiri. "Achizitiile le facem de la importatori. Fireste ca am reactionat nervos la informatia ca preturile cresc, dar dupa ce ne-am consultat cu ceilalti buyeri din alte tari membre UE si am vazut ca lucrurile sunt similare, am decis sa achizitionam marfa la pretul rezultat in urma negocierii", spune buyerul unui important lant de hypermarketuri locale. Fireste, pretul a fost mai mare decat ne planificasem noi, dar mai mic decat il cereau importatorii, mai adauga acesta.

La randul lor, importatorii spun ca astea sunt preturile pietei, dupa criza argentiniana si cea din Mexic. In Mexic, o bacterie (huanglongbing -HLB) a atacat lamaii,reducand drastic productia. (alte detalii, aici) In Argentina, frigul care a distrus jumatate de recolta s-a suprapus cu falimentul declarat al tarii. Creditorii au propus preturi mult sub cel de productie, iar argentinienii au refuzat sa vanda, amplificand criza.

"Culturile de lamai din Argentina de anul trecut au fost distruse de inghet in proportie de jumatate. In vara lui 2013, pentru o cutie se 18 kilograme plateam in medie 23 de euro, anul acesta pretul a urcat la 40 de euro", spune un importator autohton.

  • Anul acesta nu e recomandat amatorilor de lamai. Mai discutam la anul...

In plus, vara este sezonul in care vanzarile de citrice urca spectaculos. " In limonade, in cockteilurile pe care le serviti la baruri, peste tot e nevoie de lamai. Nu iti permiti sa nu le cumperi, pentru ca nu iti mai vin clientii in bar. Si daca nu ai clienti, nu ai vanzari, adica pe termen mediu inchizi afacerea", explica proprietarul unui bar din Centrul Vechi. Pana acum lucram cu intermediari. De circa 3 luni, ma duc personal sa mi le cumpar, mai adauga acesta.

Foarte pe scurt: pretul lamailor a urcat foarte mult nu din cauza cererii oricum in crestere, ci din cauza ofertei, aflate in mare contractie. Partea proasta e ca anaistii pietei citricelor spun ca s-ar putea ca preturile de azi sa fie mai mici decat cele de maine. Pe termen scurt, adica pana anul viitor , cand se spera ca ele sa revina intr-o zona confortabila financiar si consumatorului final care acum plateste si marja de profit a producatorului, si a exportatorului, si a celei pretinse de importatorul din alta tara, basca profitul solicitat de lanturile de retail.

"Noi la lamai de pilda am redus marja de profit pana la limita supravietuirii. Incercam sa ne asiguram profiturile din alte categorii de alimente sau din zona non-food. La lamai suntem char aroape de zero, doar sa putem avea rulaj", ne asigura un alt buyer.