NYT: Nou set de acuzatii la adresa unor banci americane, banuite de manipularea valutelor

de DP     HotNews.ro
Marţi, 7 octombrie 2014, 12:27 Economie | Finanţe & Bănci

Departamentul de Justitie al SUA pregateste un nou set de acuzatii la adresa unor banci americane dintre cele mai mari, banuite ca ar fi manipulat cursul unor valute, scrie New York Times. Procurorii americani ar putea pune cel putin o banca sub acuzatie pana la sfarsitul acestui an, iar o buna parte din institutiile de credit acuzate sunt ar putea pleda "vinovat", mai scrie cotidianul american. Printre institutiile vizate de ancheta sunt Deutsche Bank, Citigroup, JPMorgan Chase, Barclays si UBS. De-a lungul timpului, bancile au fost acuzate de manipularea pretului diverselor active, dar dupa ce au platit amenzi colosale, acestea si-au continuat nestingherite operatiunile.


Pana acum, investigatorii au discutat cu mai multi avocati care au acceptat sa faca destainuiri depre practicile utilizate de banci, insa e foarte plauzibil ca acuzatiiile sa se opreasca la traderi si la sefii acestora, fara sa duca la caderea vreunui executiv, mai scrie NYT.

Doi avocati au marturisit ca anchetatorii folosesc o tehnica de anchetare noua, amenintand ca in cazul unei lipse de cooperare, dosare mai vechi ar putea fi redeschise.

Un purtator de cuvant al Deutsche Bank a declarat ca banca pe care o reprezinta a cooperat de fiecare data cand a fost iunvestigata si ca efectueaza propria ancheta cu privire la eventuale nereguli. El a mai adaugat ca "niciunul din fostii sau actualii membri ai boardului nu au avut vreo implicare nepotrivita"

Reamintim ca peste 12 traderi din Londra si Asia au fost concediati, suspendati sau fortati sa intre in concediu in 2012 de catre bancile la care lucreaza, dupa declansarea investigatiei de catre Autoritatea de Concurenta din Elvetia privind manipularea ratelor LIBOR si TIBOR, scria Financial Times, citat de Chicago Tribune. Cei vizati sunt fosti angajati ai Deutsche Bank, JPMorgan Chase & Co, Royal Bank of Scotland si Citigroup. Toate cele patru banci au refuzat sa faca vreun comentariu.

​​Autoritatea de Concurenta din Elvetia a anuntat in februarie 2012 deschiderea oficiala a unei investigatii in cazul a peste 10 banci (printre care UBS, Societe Generale, RBS, Credit Suisse s.a.) banuite ca ar fi manipulat ratele de referinta LIBOR ("London Interbank Offered Rate") si TIBOR ("Tokyo Interbank Offered Rate") pentru anumite monede. Investigatia a pornit de la un bancher care s-a auto-denuntat, punand la dispozitia investigatorilor e-mailuri "extrem de sensibile" pentru bancile vizate de ancheta. Aceasta este cea mai complexa anchetă din istoria Comisiei elvetiene de concurenta si se estimeaza ca ancheta ar putea dura doi ani, investigatia avand ramificatii în Japonia, Statele Unite ale Americii, Canada şi Uniunea Europeană. LIBOR si TIBOR sunt utilizate in calculul dobanzilor la imprumuturile in dolari, lire sterline, franci elvetieni si respectiv yeni japonezi.

  • LIBOR reprezintă rata dobânzii practicată pe piața londoneză de către băncile de prim rang care oferă fonduri, respectiv, rata dobânzii pe care o percepe pentru acordarea de împrumuturi bănești. Este cea mai activa rata din lume care caracterizeaza piata dobanzilor bancare. Ea se determina in functie de dobanzile pe care bancile care fac parte din piata financiara londoneza le ofera pentru depozitele la termen ale clientilor lor. Indicatorul se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă practicate de principalele bănci pentru diverse valute (lire sterline, euro, dolari SUA, franci elvețieni, yeni japonezi). Datorita faptului ca Londra este un centru financiar international, LIBOR se calculeaza atat pentru lira sterlina, cat si pentru dolarul american, dolarul canadian, yenul japonez, francul elvetian si alte valute majore pe piata financiara. Libor este calculat și publicat de către Thomson Reuters după ora 11:00 ora Londrei GTM (în general în jurul orei 11:45) în fiecare zi.

In 2010, doua banci americane au fost acuzate de manipularea pretului argintului


In decembrie 2013, Comisia Europeana (CE) a sanctionat 8 banci internationale cu amenzi in valoare totala de 1,71 miliarde euro, pentru ca au participat la activitati de tip cartel prin care au manipulat indicii de dobanda pe piata interbancara EURIBOR si LIBOR, la euro si yeni japonezi.

Banca franceza Societe Generale a fost amendata cu 445,8 milioane euro pentru participarea la activitati de tip cartel in zona derivatelor financiare pe dobanzile interbancare la euro.

Grupul britanic Royal Bank of Scotland, controlat de stat, a fost sanctionat cu un total de 391 milioane euro, din care 131 milioane euro pentru nereguli in zona pietei euro, respectiv 260 milioane euro pentru influentarea dobanzilor la yeni.
 Bancile americane JPMorgan Chase si Citigroup au de platit amenzi de 79,9 milioane euro, respectiv 70 milioane euro pentru manipularea dobanzilor la yeni.

Casa de brokeraj RP Martin, cu sediul la Londra si birouri in principalele capitale financiare ale lumii, a fost amendata de CE cu 247.000 euro pentru participarea la manipularea dobanzilor la yen.

"Socanta la scandalurile LIBOR si EURIBOR nu este doar manipularea indicilor, investigata de autoritati din intreaga lume, ci si colaborarea intre banci care se presupune ca ar fi concurente. Decizia de astazi trimite un mesaj clar ca CE este hotarata sa se opuna si sa sanctioneze aceste activitati de tip cartel in sectorul financiar. Concurenta sanatoasa si transparenta sunt de importanta cruciala pentu ca pietele financiare sa functioneze corect, in serviciul economiei reale, si nu in interesul catorva persoane", a declarat in comunicat Joaquin Almunia, vicepresedinte CE pentru concurenta.

Amenzile anuntate miercuri au fost reduse cu 10% dupa ce bancile au cazut la intelegere cu CE.

In zona derivatelor pe dobanzile la euro, activitatile de tip cartel constatate au avut loc in perioada septembrie 2005 - mai 2008. Scopul asocierii a fost sa distorsioneze evolutia normala a indicatorilor in functie de care sunt stabilite preturile acestor derivate. Traderii diferitelor banci au discutat cifrele transmise de aceste institutii financiare pentru calcularea indicelui EURIBOR, dar si strategiile de trading si de stabilire a preturilor, se arata in comunicatul CE.

Banca britanica Barclays a fost de asemenea implicata in cartelul care a vizat manipularea dobanzilor la euro, insa nu a fost amendata deoarece a dezvaluit neregulile catre CE. Amenzile dispuse impotriva Deutsche Bank, RBS si Societe Generale au fost reduse datorita cooperarii bancilor cu anchetatorii, pe langa scaderea de 10% obtinuta prin intelegerea cu CE.

Credit Agricole (Franta), HSBC (Marea Britanie) si JPMorgan (SUA) au refuzat intelegerea propusa de CE si sunt vizate in continuare de ancheta privind manipularea EURIBOR, fiind expuse la noi sanctiuni.

Pe piata derivatelor privind dobanzile interbancare la yeni japonezi, activitati de tip cartel au fost constatate in perioada 2007-2010. Neregulile includ discutii intre traderii bancilor participante privind datele transmise de acestea in vederea stabilirii indicilor LIBOR pentru yeni. De asmeenea, traderii impartaseau ocazional informatii sensibile privind pozitiile pe piata si evolutia viitoare a datelor pe baza carora se calculeaza indicii de dobanda pe piata interbancara la yeni, inclusiv Euroyen TIBOR, referinta pe piata de la Tokyo. Bancile acuzate sunt UBS, RBS, Deutsche Bank, Citigroup si JPMorgan, iar casa de brokeraj RP Martin a facilitat colaborarea, noteaza CE.

Banca elvetiana UBS a fost de asemenea implicata in activitatile ilegale, dar nu a fost sanctionata pentru ca a dezvaluit existenta cartelului catre CE. Citigroup, Deutsche Bank, RBS si RP Martin au primit amenzi reduse datorita cooperarii cu anchetatorii, pe langa scaderea cu 10% a sanctiunilor dupa ce au acceptat intelegerea propusa de Comisie.



Citeste mai multe despre   












Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

950 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    nice... (Marţi, 7 octombrie 2014, 13:48)

    ..13 [utilizator]

    Din articolul original as mai adauga:

    "The aim in part, authorities suspect, was to drive up the price of, say, euros before selling them to clients at an inflated price.

    Traders at competing banks met in private chat rooms.

    Some traders became so cozy that they earned the nickname “the cartel” and “the bandits club.”"

    Cumva vreo legatura cu ce s-a intamplat si in RO???
    Just asking....
  • +1 (1 vot)    
    hahaha (Marţi, 7 octombrie 2014, 13:50)

    Razvan_M [utilizator]

    Amenzile nu-s deloc mari daca luam in calcul dimensiunile de multe mii de miliarde $ ale pietelor manipulate. Ca termen de comparatie, amenzile sunt o picatura intr-o piscina plina-ochi de tranzactii ilegale si probabil sub 1% din profiturile ilegale.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi