Banca centrala a Chinei a anuntat vineri reducerea dobanzii de referinta, o premiera din iunie 2012, ca reactie la incetinirea cresterii celei de-a doua economii mondiale, scrie AFP.

Dobanzile pentru depozitele si creditele pe un an vor fi reduse, cu 0,25 si, respectiv, 0,40 puncte procentuale, incepand de sambata, a anuntat Banca populara a Chinei (PBOC, banca centrala).

In perioada iulie-septembrie 2014, cresterea produsului intern brut (PIB) a fost de 7,3% - cel mai redus nivel din trimestrul I 2009 - dupa o crestere de 7,5% in trimestrul II.

Autoritatile chineze au adoptat in primavara "un mini-plan de relansare" - reduceri fiscala si o relaxare foarte limitata a regulilor bancare pentru a incuraja creditarea pentru micile intreprinderi - dar cu efecte foarte limitate in timp.

Banca centrala a recurs in septembrie si in octombrie - potrivit presei - la vaste injectii de lichiditati in institutiile bancare, pentru a sustine creditarea.

Beijingul a revizuit la finele lui septembrie conditiile de obtinere a creditelor imobiliare, pentru a relansa vanzarea de locuinte, un stalp al PIB-ului Chinei.