Sari direct la conținut

Exclusiv Finantele explica cum s-a ajuns la premiul de 1200 de lei in cazul Loteriei Fiscale, daca va exista o valoare minima a bonului pentru inscriere, cand va incepe si cum de s-a "intors" din august pana in decembrie cu 180 de grade conducerea MFP

HotNews.ro
Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, Foto: Guvernul Romaniei
Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, Foto: Guvernul Romaniei

Cand muncitorul slovac Jozef Lazarcik (35 de ani) a castigat o masina cu doar 9 bonuri fiscale depuse la loteria fiscala, ceilalti cetateni au inceput sa ceara bonuri fiscale indiferent de ce cumparau, ca sa incerce si ei marea cu degetul. In primul an s-au inscris la Loterie circa jumatate de milion de cetateni, sperand la cei 10-11.000 de euro pusi in joc pentru castigator. In Portugalia, premiile erau si mai si: un Audi A4. In Romania, premiul estimat de MPF va fi de 1200 de lei (270 de euro). HotNews a solicitat detalii legate de modul in care s-a ajuns la nivelul premiilor, daca va fi suficient sa cumperi o eugenie sau va exista o valoare minima a achizitiei care sa permita inscrierea, dar si cum au acceptat sa organizeze o asemenea Loterie, cata vreme in luna august ministrul Ioana Petrescu nu era foarte incantata de idee.

E drept, la extragerile lunare organizate de catre Compania Nationala Loteria Romana SA, vor fi acordate un numar de 160 de premii egale, cate 20 pentru fiecare regiune fiscala a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, valoarea preconizata a fiecarui premiu fiind de 1.200 lei. In consecinta, lunar la nivelul celor 8 regiuni fiscale, vor fi acordate premii totale in valoare de 192.000 lei, iar pe parcursul unui an vor fi acordate 1.920 de premii, valoarea acestora fiind de 2.304.000 lei. Cam cat in celelalte state ca valoare totala.

HotNews.ro a intrebat cum s-a ajuns la valoarea de 1200 de lei. De ce nu 1000 de lei, de ce nu 10.000 de lei? Reprezentantii MFP ne-au transmis asa:”Cuantumul de 1200 lei al premiului a avut in vedere un echilibru intre dorinta de a oferi un castig cat mai motivant si necesitatea de a fi prevazut un numar semnificativ de premii lunare, fara a fi insa ignorat impactul bugetar al Loteriei bonurilor fiscale”.

In alte tari, ca sa te inscrii la Loteria Fiscala, era nevoie de o achizitie de minim 1 euro (4,43 lei). La noi vor fi admise si achizitii mai mici. „In conditiile in care proiectul de act normativ prevede posibilitatea cumparatorilor de bunuri si servicii justificate pe baza de bonuri fiscale, de a inregistra on-line aceste bonuri, prin accesarea portalului dedicat Loteriei bonurilor fiscale, iar validarea inregistrarii bonurilor fiscale se face in mod automat, indiferent de valoarea bunului sau serviciului achizitionat, in baza de date vor putea fi introduse bonuri de orice valoare” . Rugati sa explice de ce, raspunsul a fost urmatorul: „Nu consideram oportuna introducerea unui plafon minim pentru bonurile fiscale care participa la Loterie, deoarece acest lucru poate conduce la pastrarea in zona nefiscalizata a unor produse cu pret mic, dar cu grad mare de risc de evaziune (paine, servicii, legume-fructe), precum si la eliminarea persoanelor cu venituri mici din categoria potentialilor participanti”, au mai transmis HotNews.ro reprezentantii Ministerului Finantelor.

Intrebati de ce in august ministrul Petrescu declara ca Loteria ramane doar o sugestie, proiectul noului Cod Fiscal ne-incluzand aceasta masura, iar in decembrie proiectul a fost brusc pus pe tapet, inaltii oficiali ai MFP ne-au comunicat ca luna august 2014 a constituit” o etapa” in care s-a analizat cam ce ar presupune organizarea unei asemenea Loterii din punct de vedere legislativ, bugetar si administrativ. „Ulterior, urmare a discutiilor si analizelor privind posibilitatile de implementare facute in colaborare cu specialisti din cadrul CN Loteria Romana SA, s-a ajuns la concluzia ca exista toate premisele pentru introducerea cu succes a acestui tip de loterie si in Romania, astfel incat a fost demarat procesul de elaborare a actului normativ prin care se aproba aceasta masura, act aflat in prezent in dezbatere publica. Facem precizarea ca proiectul de act normativ poate fi modificat in functie de observatiile si propunerile care vor fi facute in procesul de consultare publica, precum si ca urmare a consultarilor interinstitutionale. Ulterior, proiectul de act normativ va fi transmis spre dezbatere si adoptare Guvernului”, spun cei din Finante.

La intrebarea „Ok, si cand va incepe pana la urma aceasta Loterie?” , raspunsul a fost scurt: „Masura intra in vigoare dupa 90 de zile de la publicarea actului normativ in Monitorul Oficial al Romaniei, perioada necesara pentru ca cei de la Compania Nationala Loteria Romana S.A., sa efectueze simulari si testari informatice si administrative”.

Organizarea unei astfel de loterii, mai spun oficialii MFP, poate aduce urmatoarele avantaje avand in vedere faptul ca :

– Loteria bonurilor fiscale sprijina aplicarea legislatiei in materia caselor de marcat electronice fiscale si vizeaza stimularea in timp, a conformarii voluntare a agentilor economici;

– Agentii economici care nu fiscalizeaza operatiunile pe care le desfasoara vor fi determinati, de catre clientii care doresc sa participe la loterie, sa emita bonuri fiscale cu aparatele de marcat electronice din dotare. Efectele vor fi reflectate in cresterea veniturilor colectate la bugetul de stat;

– Vine in sprijinul mediului de afaceri prin diversificarea cailor de combatere a concurentei neloiale resimtite in zona agentilor economici care nu fiscalizeaza in mod corect veniturile;

– Reprezinta o actiune practica permanenta, care nu implica costuri administrative semnificative nici pentru contribuabili, nici pentru administratia fiscala, fiind o alternativa eficienta a actiunilor de control, care nu reusesc sa acopere in timp si spatiu toti comerciantii din Romania.

„Ideea Loteriei bonurilor fiscale a aparut ca urmare a documentarii facute de specialistii din cadrul Ministerului Finantelor Publice cu privire la metodele alternative de combatere a evaziunii fiscale, fiind totodata dezbatuta si agreata in cadrul intalnirilor avute cu reprezentanti ai mediului de afaceri. De altfel, ideea Loteriei bonurilor fiscale este una dintre propunerile mentionate in Studiul privind impactul platilor electronice in economie, realizat de MasterCard Romania si PriceWaterhouseCoopers”, au mai transmis HotNews.ro finantisti din conducerea ministerului.

In 2010, Guvernul condus de Emil Boc propunea un plafon maxim de bonuri care ar fi trebuit colectate, iar romanii ar fi primit inapoi un procent din valoarea acestora (circa 15%). Proiectul nu a fost aprobat niciodata.

In 2011, Consiliul National pentru IMM-uri propunea ca romanii sa primeasca un numar unic in schimbul bonurilor iar apoi, ca la o loterie, ar fi fost extras un numar castigator. Apoi, in functie de cate cifre din numarul unic primit de cumparatori corespundeau cu numarul extras, ar fi fost acordate premii de pana la 10.000 de lei. Nici acest proiect nu s-a materializat.

Fondul de premii este estimat la peste noua milioane de lei, sustinut pentru inceput din bugetul de stat, existand posibilitatea acordarii a 160.000 de premii, din toate categoriile de castig. Iar. premiile trebuie revendicate in cel mult doua luni de la data extragerii.

ARHIVĂ COMENTARII
gigi1 • 2014-12-07 12:04:13
Un om din cateva milioane primeste 1200 de lei si toti platesc mai mult pentru ca daca o sa dea de fiecare data bon buticarul va trebui sa mareasca preturile ca sa supravietuiasca nivelului mare al taxelor, singurii castigatori baronii care o sa aiba mai mult de tocat.
15 8
AndreiSe • 2014-12-07 12:05:19
Si ce o sa se intample cand fac o cumparatura la un hypermarket si o sa vreau ca fiecare produs sa imi fie trecut pe un bon fiscal separat? Poate este de analizat alocarea, pentru fiecare 1 RON pe bon a unui bilet e loterie.... asa o sa scpam de cozile de la hyper.... sau casele de mara sa fie suficeint de desetepte si sa emita mai multe bonuri fiscale.
5 11
LiviuIordache • 2014-12-07 18:12:27
Amice, nu te mai chinui, ca nu va fi niciun premiu, oricum e bascalie, chiar din exemplul din articol se vede, cu slovacii, care dau o masina, nu un salariu minim, dupa care alergi 3 zile, de te da afara de la slujba! De fapt, este vorba sa-si schimbe toata lumea masinile de marcat, sa-si ia alea omologate (contra spaga) de Ponta, adica de la Ghita, care are comanda facuta de mult, iar caietul de sarcini la "licitatie" se scrie dupa cartea aia tehnica (daca sunt si altele, similare, baga culoarea bej, le vopseste Gita in bej si gata!). Dar, daca stau sa mai gindesc, n-ar fi rau s-o punem de-o greva de zel, adica sa cerem bon la fiecare produs, iei 3 covrigi, ceri 3 bonuri. Intr-o luna s-a blocat tot consumul, isi taie venele coana Petrescu!
1 7
Plagarus • 2014-12-07 12:11:09
Fa Ioano,uita ca ai fost ministru sub " doftorul " Viorel,master Catania,Oxford 2004....
1 16
vali47 • 2014-12-07 12:43:15
Ori nu gandeste cu mintea ei,ori nu are minte de ministru de finante.Si intr-un caz si in celalalt este rau pentru Romania.
1 17
dan • 2014-12-07 12:46:02
Sunt foarte multe confiscari dispuse de instante pe care guvernul ponta al P$D-ului nu le pun in aplicare. De la prietenii corupti nu se iau banii furati, nu?
1 18
Daenerys • 2014-12-07 17:10:40
De asta am venit si eu aici- sa spun ca MFP, daca tot e la capitolul "explicatii" ar trebui sa ne explice de ce nu recupereaza ANAF-ul banii furati de la stat sau de ce nu se modifica redeventele, respectiv suprataxele din 2015?? Nu-i este putin rusine sa se laude cu o masura asa puerila cand ei au o comoara a hotilor, vorba dlui Tapalaga, de care nu se ating?? Chiar asa, dupa parerea lor, vine de la buticari cea mai mare evaziune? Ce mascarada groteasca! Ponta a dat intr-adevar lovitura cu cohorta asta de ministri, unii copilasi-marionete, cum este Petrescu, altii unsi cu toate alifiile, ca Nicolescu, domnul care nu mai e de 3 zile director la OMV si se presupune ca ne protejeaza interesele in detrimentul lor. Eu tot refuz sa cred ca suntem o natie de corupti, hoti, avari, cersetori si puscariabili. Am intalnit atatia oameni de mare valoare in viata mea ca nu imi dau seama cum au ajuns aproape exclusiv nulitati diabolice la conducere-e un fel de selectie naturala cu regulile schimbate?
1 9
calexe • 2014-12-07 12:51:48
Hai sa vedem. Deci va exista un soft care va valida fiecare bon fiscal (nr. / data) introdus online. "Masura intra in vigoare dupa 90 de zile de la publicarea actului normativ in Monitorul Oficial al Romaniei" - deci soft-ul va fi gata in 90 zile. In principiu validarea are un grad de comnplexitate similar sau mai mare fata de validarea CNP-urilor la alegeri (pentru a nu se vota multiplu). Acum se face in 90 zile, dar pentru alegeri nu s-a putut face in 24 de ani. Fatalitate... Eu ma gandeam sa iau cate un bon fiscal pentru fiecare produs pe care-l cumpar. Sa zicem, la supermarket, in loc de un bon fiscal pentru 25 de produse voi cere 25 de bonuri fiscale. Daca le vine si la altii ideea... In rest, sa fim seriosi. Nu cred ca se vand prea multe produse / servicii fara bon fiscal. Poate or mai fi bacanii pe la tara care vand fara bon fiscal, dar in marile orase si la produsele unde chiar conteaza - nu prea cred. In Bucuresti numai la spalatoria auto nu primesc mereu bon fiscal fara amenintare, dar astfel de dughene ar putea fi controlate la bucata de agentii fiscali. Eu unul am mari indoieli referitoare la amortizarea cheltuierlilor logistice cu loteria fiscala vs. banii suplimentari recuperati in acest mod.
5 17
falcoind • 2014-12-08 11:46:42
Am avut aceeasi reactie cind am auzit idiotenia pe care vor sa o propage. Vroiau eliminatea evaziuni scadeau tva-ul la plata cu cardu la 19% macar , si la produsele alimentare undeva in zona 5-7% , asa se vrea doar favorizarea din nou a unor baieti destepti care sa vinda noile case de marcat + sa organizeze noul bingo la nivel national, antenele o sa primeasca partea de tv o sa fie un spectacol pe cinste pt spalatii la creier , oauuuuuuuuuuuu am cistigat .
0 0
dnicu • 2014-12-07 12:58:14
La banii cheltuiti cu premiile trebuie adaugate si cheltuiele cu publicitatea. O campanie agresiva la TV pe posturile nationale o sa coste ceva. Plus ca romanul nu "lucreaza" pe 1200 roni ... Ca sa fie atractiva oferta trebuie si un premiu mai mare. O masina sa zicem odata la 3 luni. Un BMW de exemplu.
3 6
catelu • 2014-12-08 07:53:49
Orice sistem de loterie vinde de fapt un vis. Si nimeni nu viseaza la 1200RON, insa multi viseaza la un BMW sau Audi. Si aici e un pic de problema, pentru ca generatia care are acum 20-30 de ani nu prea mai viseaza la masini. Mai mult electronice, gadget-uri... din astea. Generatiile mai vechi erau cu masinile, si un sistem creat acum ar trebui sa aiba in vedere generatiile noi.
0 1
chiuaua • 2014-12-07 15:04:54
"Salut" aceasta initiativa. Extrapoland , cu putina "ironie" , sistemul s-ar transforma intr-unul utopic prin acest sistem. Loterie pentru cei care lucreaza cu contract de munca, introducand intr-un sistem nr.C.M. , loterie pentru importatorii de legume si fructe spre a-si declara corect camioanele platitoare de TVA , producatorii de cereale, morarit & panificatie, industria tutunului, alcoolului, etc. Daca s-ar introduce si la elevii care primesc note de trecere la bacalaureat sigur vom depasi orice alta tara ce a implementat acest sistem. Vom deveni o tara unde Loteria este conceptul salvator. Fiecare cetatean va fi participant benevol la sute de loterii organizate tocmai spre a-l educa. Sistemul " Loteria" ce salveaza Romania ar putea fi AS-ul nostru din maneca. Vad un viitor luminos pentru tara noastra. In fine, trebuie sa ma opresc aici...maine este luni si trebuie sa merg la munca, altfel nu voi participa la loteria de duminica viitoare, poate castig un superfluu.
3 17
vico_21 • 2014-12-07 16:52:23
Nu mai insotiti articolele despre "oameni" (eu i-as numi direct maimutoi) politici de foto. Poate observati si voi ca toti sunt cumva dupa chipul plagiatorului sef, fie au ranjetul ala de mistocari, fie isi iau fata aia e retarzi.
1 3
CIULEANDRA • 2014-12-08 11:18:55
asa este .. ce frunte ingusta are aceasta ministresaaaaa..
0 0
krantzro • 2014-12-07 17:54:21
Oare n-ar fi mai bine dacă, în loc să risipească banii pe tombole penibile, ar da aceşti bani sub formă de bonusuri substanţiale agenţilor de control proprii? Ce împiedică ministerul să stabilească targete de performanţă, bonusate corespunzător şi atractiv? A, ştiu eu, ştiu eu: incompetenţa...
3 2
hotnewsfil • 2014-12-07 18:07:51
Ioan Rus, la PROTV : Rus :.. 'cu generatia asta de tineri care ii avem in partid ...'. Intelectualul Rus sta cam prost cu gramatica : nu stie sa il foloseasca pe 'pe', gresala pe care o fac agramati de rand, nu politicieni de varf! Rus : 'Nu poti sa fii de dreapta, ca nu ai nimic de aparat din valorile de dreapta ca si tanar student, ai din valorile de stanga, ca ai nevoie de asistenta sociala, de sprijin. Se crede smecher sau nu este informat ca, in tari dezvoltate, ca America, Marea Britanie, etc., nu se dau 'ajutoare sociale' de catre partidul socialist care s-ar afla la putere, cu bani din impoizitele si taxele platite de restul populatiei. In acele tari, universitatile platesc integral sau partial costul scolarizarii si al intretinerii studentilor dotati si harnici. Ceilalti studenti - cei mai multi - iau imprumuturi de la banci, cu dobanzi mici, pe care se obliga (contractual) sa le inapoieze esalonat dupa terminarea studiilor (cand 'intra in paine'). Rus : 'Ponta, Banicioiu si Sova ar fi trebuit sa spele imaginea (PSD_ului) de comunist' Da asa este, trebuia sa o transforme in imaginea reala, de 'neo-comunisti'.
1 3
Plagarus • 2014-12-08 06:03:46
Dupa ce l-a "garantat" electoral pe Viorel prestigitatorul premier, acum tovul Ucu Rus ar trebuii sa plece cu "doftorul" spre brutarie !
0 0
Cadillac • 2014-12-07 18:27:07
La Vegas sta un Mercedes argintiu SL 550 la 'loterie' de vreo citeva luni! Joaca 'papagalii' intr-o veselie si sint convins ca s-au adunat banii pentru 10 Mercedes-uri! Asta nu s-a cistigat inca.... Si ma-ntreb asa, ca omu' Cum mizda pasii?
1 1
NickNickart • 2014-12-07 18:41:24
si lumea nu va fi interesata prea mult, cred ca ar fi mai buna solutia de restituire din TVA cu 1-2 procente si atunci nimeni nu va lasa bonul la market
1 4
2014-12-07 19:04:26
2 10
krantzro • 2014-12-07 19:39:06
În disperarea de a-şi masca eşecul continuu în lupta cu evaziunea fiscală, actualul guvern, prin ministerul de finanţe, încearcă un alt copy-paste din străinătate. A decis organizarea unei tombole fiscale, la care, fiecare cetăţean care a cumpărat ceva şi depune bonul fiscal primit la Loterie, poate câştiga fabulosul premiu de valoarea a unui salariu minim pe economie... Atât de incompetenţi sunt guvernanţii ăştia, că nici măcar o tombolă ca lumea nu pot organiza! Ce pretenţii ai să reuşeşti să convingi oamenii să participe la aşa ceva, când pui un "mare" premiu de 1200 lei, pe care, fiind un câştig, sigur îi vei şi impozita? Stai şi te întrebi ca prostu' ce naiba fac ăştia la minister toată ziua, în afară de Solitaire şi Candy Crush? Cum de nu le dă prin cap să-şi facă o grilă de bonusare pentru angajaţii proprii, super tentantă - dacă tot au bani de aruncat - şi să-i trimită pe teren să-şi facă treaba? Ce-i împiedică să angajeze, dacă mai trebuie, alţi tineri dornici să schimbe ceva în ţara asta, şi care să fie recompensaţi pe măsura încasărilor? Sunt sigur că la câtă evaziune există, s-ar recupera investiţia cu costul de personal după juma' de lună. Dar nu, e mai bine să facem spectacol, să dăm poporului senzaţia că l-am implicat, deşi acesta nu vrea aşa ceva. De aia avem angajaţi plătiţi de noi, nu? Acum ce ni se propune? Să le facem şi treaba angajaţilor şi, dacă suntem super norocoşi, primim ceva mărunţiş, de-un mic şi-o bere. Şi Culmea cinismului, aştia tot din banii noştri plătiţi ca taxe şi impozite... Despre combaterea cu adevărat a evaziunii, rămâne să ne uităm în continuare la filmele americane, la care, actuala ministreasa de finanţe se pare că nu prea a vrut să privească, deşi era chiar acolo la studii de specialitate. Ar fi văzut foarte uşor, că dacă se vrea cu adevărat, Fiscul te găseşte şi în mormânt. Fără tombolă...
2 4
tomte • 2014-12-08 00:09:48
de ce mai este ...persoana asta la Ministerul de Finante ????
0 2
[deleted] • 2014-12-08 02:10:40
Acest comentariu a fost șters.
0 1
simplu_cetatean • 2014-12-08 08:56:37
Sa presupunem ca începe programul "loteria". Sa presupunem ca toți agentii economici încep sa dea bon fiscal. Sa presupunem ca toți vor să-și " înscrie" bonurile la loterie. Îmi spune cineva cum vor face asta? Rata de informatizare e de 30%, cei din mediul rural sunt excluși. Cum asigura ministerul, posibilitatea ca fiecare cetățean, sa înscrie bonurile primite?
1 0
agalofteanu • 2014-12-08 09:49:14
O echipa face totdeauna mai mult decat poti face tu singur. Ai ocazia sa inveti cum se poate crea aceasta echipa, cum sa-ti selectezi numai oameni de valoare pentru echipa ta si in final cum sa putem castiga impreuna niste bani. Cati bani vei castiga? Ca in orice domeniu este nevoie de munca, de implicare si bineinteles si de inspiratie! Pentru cei care muncesc bine este usor sa ajunga la 300 USD/luna, pentru cei care vor fi consecventi castigurile pot fi mult mai mari. Ce este foarte important! Aici nu este vorba de vreo teapa. Este un cadru legal creat, este vorba de oameni adevarati care au niste idealuri, idealuri pe baza carora noi, cei care suntem deja in aceasta echipa, incercam sa ne fie un pic mai bine. Vrei sa vezi cum? Scrie “doresc informatii” la agalofteanu@gmail.com si vei afla!
1 0
CIULEANDRA • 2014-12-08 11:11:49
In luna august 2014 Ioana Petrescu nu era foarte incantata de idee. Aceasta idee este copiata de la un tanar din Braila care o aplica pe banii lui. in Romania ..El a recunoascut ca s-a inspirat de la cei din Slovacia .... ..Sa o incercam si pe asta ..poate ne facem bine..Totusi ce-ar fi sa nu mai platim impozitele si taxele in anul 2015 ca sa nu mai fie sursa de delapidare , furaciune ? Poate vom scapa si de echipajul lui Ponta..cu el in frunte..
0 1
sexu • 2014-12-14 14:55:43
eu sper sa se faca ar fi un inceput, cine nu are internet cum va inregistra bonul ? posta duce intr-o saptamina sau cum ?
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro