Somajul si inflatia reprezinta doi indicatori importanti care masoara gradul de dezvoltare al unei economii. De fapt, atat rata somajului cat si rata inflatiei prezinta mult mai multe informatii despre gradul de dezvoltare al unei tari decat dinamica PIB. Bineinteles ca in toate aceste cazuri depinde foarte mult cum masuram acesti indicatori. De exemplu rata somajului nu este ajustata cu programele subventionate de guverne pentru crearea unor locuri de munca sau cu numarul de someri care au migrat catre alte piete. In ceea ce priveste rata inflatiei si aici apar probleme: indicele preturilor de consum este un sondaj care se uita doar la preturile bunurilor de consum iar deflatorul – care teoretic reprezinta un indicator al tuturor preturilor din economie fara preturile de import – nu este format pe baza de sondaj ci este derivat din diferentele de PIB nominal si PIB real, scrie pe blogul sau economistul roman Florin Citu.

florin cituFoto: Agerpres

Acestea sunt doar cateva exemple care arata cat de greu este sa avem o imagine reala si mai ales la zi a situatiei din economie. Totusi, chiar si pe baza acestor informatii partiale guvernul, BNR si restul institutiilor statului iau decizii care mai departe ne influenteaza comportamentul atat in prezent dar mai ales in viitor.

Rata somajului este poate cea mai importanta provocare pentru un guvern dar in acelasi timp este si subiectul preferat. O rata a somajului ridicata ofera oracarui guvern sansa de venii cu “solutii” si de a castiga electorat. “Crearea de locuri de munca” este o promisiune pe care o fac atat cei care sustin un sistem economic bazat pe interventia statului cat si cei care sustin (doar public) un sistem economic bazat pe sectorul privat si un stat cat mai mic.

In Romania, rata somajului arata ca in graficul de mai jos – date trimestriale, INS. Rata somajului din economie pentru populatia cuprinsa intre 15-65 de ani a crescut in prima parte a anilor 2000 pana in 2004, a urma o perioada de 4 ani de scadere iar dupa 2008 rata somajului a inceput sa creasca din nou. In ultimele 12 luni vedem iarasi o tendinta de scadere a ratei totale a somajului din economie. Perioada de scadere 2004-2008 coincide cu perioada de relaxare a fiscalitatii pentru forta de munca si cresterea economica in ritm accelerat. Cresterea ratei somjului de dupa 2008 coincide cu cresterea fiscalitatii pentru forta de munca in acelasi timp cu intrarea economiei in cea mai dura criza economica dupa 1989.

Cel putin doua forte au actionat pentru cresterea ratei somajului din 2008: cresterea fiscalitatii si situatia economica. Mecanismul este simplu: o economie in cadere produce locuri de munca mai putine. Pentru a nu exista somaj este nevoie ca pretul fortei de munca (costul total cu forta de munca) sa scada. In realitate nu observam foarte des acest lucru si atunci piata isi gaseste un nou echilibru temporar in care rata somajului creste. Exista, totusi, exemple de companii private (exprienta personala) unde pentru a nu se reduce numarul locurilor de munca angajatii au acceptat voluntar o reducere temporara a salariilor.

Pornind de la aceasta realitate economica, crestere sarcinii fiscale cu forta de munca si o economie in recesiune, o crestere a salariului impusa prin lege ar fi trebuit sa contribuie la cresterea somajului. Este cazul salariului de baza garantat – salariul minim. Angajatii care primesc un salariu minim fac parte din urmatoarele categorii:

tineri

muncitori necalificati

muncitori care primesc salariul minim pe cartea de munca dar primesc o parte din salariu la negru

Teoretic, salariul minim ar trebui sa influenteze cel mai mult piata fortei de munca pentru tineri si muncitori necalificati. O crestere a salariului minim, mai ales in perioada de criza economica ar trebui sa duca la o cresterea ratei somajlui in randul tinerilor. Evolutia pe termen lung (trend al datelor INS ajustate sezonier de mine) arata ca rata somajului in randul tinerilor a crescut in perioada 2000-2014 (grafic dreapta). Este adevarat observam o scadere a somajului pentru tineri in perioda 2007-2008. Astfel, desi rata somajului din economie pentru toate varstele arata o tendinta stabilizare in jurul unei rate cuprinse intre 6%-7% pentru tinerii cu varste intre 15-24 de ani rata somajului are un trend evident crescator. In 2000 era in jur de 16% iar in trimestrul doi in 2014 in jur de 25%. In 10 ani rata somajului in randul tinerilor a crescut cu 10pp.

Sa ne uitam la date mai atent nu doar la trend. Rata somajulu in randul tinerilor, femei si barbati, a avut o perioda in care a scazut, mai ales pentru femei, 2006-2008. Totusi, dupa 2008 a inceput sa creasca ajungand la 25% – unul din 4 tineri cu varsta intre 15 si 24 de ani nu isi gaseste un loc de munca. Ce ar putea explica aceasta crestere?

Avem trei suspecti: situatia economica, fiscalitatea fortei de munca si salariul minim. Din punctul meu de vedere salariul minim ar trebui inclus la fiscalitatea fortei de munca dar pentru aceasta analiza am se le pastrez separate. In aceasta analiza incerc sa identific efectul salariului minim asupra ratei somajului din randul tinerilor. Graficul urmator arata ca rate mai mari ale somajului sunt asociate cu un salariu minim mai mare – corelatie pozitiva pe termen lung (Rsquare=0.6). Totusi avand in vedere ca mai sunt doua explicatii (cel putin teoretic) pentru cresterea ratei somajului in randul tinerilor este greu sa spunem fara o analiza econometrica daca un salariu minim mai mare a contribuit la cresterea somajului in randul tinerilor.

Altfel spus, corelatie nu inseamna o relatie de cauzalitate. Iar chiar daca aceasta relatie de cauzalitate exista trebuie sa aflam directia. Identificarea relatiei de cauzalitate nu este o sarcina usoara si nu trebuie tratata cu superficialitate. Totusi, idea din spatele relatiei de cauzalitate este simpla: cauzalitatea precede efectul. Metodolgia introdusa de Clive Granger in 1969 identifica o relatie unica de cauzalitate si are la baza doua presupuneri:

1. viitorul nu influneteaza trecutul, trecutul influenteaza prezentul sau viitorul.
2. relatia de cauzalitate are informatii unice pe care nu le putem gasi in alte parte despre viitor.

Pe intelesul tuturor: spunem ca o variabila X influenteaza (Granger causes) variabila Y daca Y poate sa fie mai bine estimata folosint valorile istoriece ale lui X si Y decat daca am fi folosit doar valorile lui Y.

In cazul nostru cautam sa vedem daca valori ale salariului minim din trecut pot sa ne ajute sa estimam rata somajului pentru tineri in prezent sau viitor. Folosind metoda introdusa de Granger in 1969 nu identificam o relatie de cauzalitate intre salariu minim si rata somajului in randul tinerilor. Inseamana acest rezultat ca teoria este gresita? Nu. In testul clasic rezultatul depinde de proprietatile statistice ale datelor. Dar aceasta era metoda in 1969. De atunci au aparut alte modalitati de testare a relatiei de cauzalitate. In cazurile in care seriile de date analizate sunt integrate (ne -stationare) testele de cauzalitate se bazeaza pe un VAR multivariat(Toda and Yamamoto (1995),Lütkepohl, H. and H. Reimers.(1992) Dolado and Lütkepohl (1996) and Saikkonen and Lütkepohl (1996)).Aceasta tip de analiza a fost sustinut chiar de Clive Granger in 2003 in discursul de acceptare a premiului Nobel :” When the idea of cointegration was developed, over a decade later, it became clear immediately that if a pair of series was cointegrated then at least one of them must cause the other.”

Pentru aceasta analiza am folosit metodologia introdusa de Toda si Yamamoto (1995) desi avand in vedere ce cele doua variabile sunt cointegrate era suficienta metodologia propusa de Lütkepohl, H. and H. Reimers. (1992).

Pentru cei care inteleg econometrie:

• Test pentru determinarea ordinului de integrare al celor doua serii de date (ADF si KPSS)
• VAR fara sa transform seriile de date (in levels), am folosit creteriile clasice de selectie a numarului de observatii din trecut (lags ): AIC, SIC, SC, LR (teste pentru a verifica daca VAR este mis-specified etc)
• test pentru a identifica relatia pe termen lung dintre salariul minim si somaj (avem cel putin un vector de cointergrare) .
• testul pentru cauzalitate – rezultatul mai jos. null hypothesis x does not Granger cause y.

Dupa cum se vede in tabelul de mai sus salariul minim influenteaza (Granger causes = relatia de cauzalitate vine dinspre salariul minim catre somaj si nu invers) rata somajului pentru tineri cu varste intre 15-24 de ani.(p= 0.0049 si Wald statistic = 14.9).

Concluzie.

Forta de munca a fost lovita de mai multe socuri in perioada 2009-2014. In primul rand criza economica a dus la scaderea cererii pentru forta de munca (mai putine locuri de munca) iar in al doilea rand statul a crescut costul cu forta de munca.

Referitor la piata fortei de munca, daca taxarea fortei de munca este o problema atunci solutia trebuie sa raspunda direct acestei probleme. Reducerea CAS este o astfel de solutie. Dar cresterea salariului minim nu este. Avand in vedere ca exista o relatie de cauzalitate dinspre salariul minim catre rata somajului pentru persoane cu varste in 15-24 de ani orice solutii care au in vedere reducerea fiscalitatii pentru forta de munca ar trebui sa nu ignore acest rezultat. De exemplu, reducerea CAS pentru angajator concomitent cu cresteri repetate ale salariului minim vor anula atat efectul pozitic al reducerii CAS pentru economie. In acelasi timp, considerand efectul salariului minim asupra somajului in randul tinerilor, vor exista presiuni asupra bugetului de la somaj mai mare in randul tinerilor dar si din lipsa efectului pozitiv al reducerii CAS.

Rolul acestei analize, pe langa identificarea relatiei de cauzalitate, este de a deschide apetitul economistilor angajati de guvern sau in pozitii academice de a cerceta in detaliu piata fortei de munca. Clasa politica din Romania si tehnocratii din jurul ei au nevoie de o intelegere mai buna a modului in care aceasta piata reactioneaza la “solutiile” oferite de diferitele guverne. Prin aceasta analiza nu propun eliminarea salariului minim. Propun ca solutiile de reducere a fiscalitatii fortei de munca sa tina cont de acest rezultat. Din punctul meu de vedere o solutie mai buna pentru a-i ajuta pe cei cu venituri mici este intodeauna reducerea taxelor atat pentru forta de munca cat si pentru consum.

Cateva idei de cercetare in viitor pentru cei interesati de subiect:

• rata somajului ar trebui ajustata cel putin cu numarul personaleor angajate prin programe subventionate de stat si din fonduri UE.
• salariul minim ar trebui sa includa costul total pe care il suporta un angajator. De exemplu un salariu minim de 900 RON inseamna un cost total pentru angajator de 1108 RON si un salariu net de 670 RON pentru angajat. Cresterea salriului minim de la 800 RON la 900 RON duce la o crestere a salariului net de la 601 RON la 670 RON si o crestere a veniturilor pt stat de a 338  RON la 448 RON. …Cresterea salarilui minim are efecte asimetrice si beneficii mult mai mari pentru stat, o explicatie pentru graba cu care statul creste acest venit.
• o pista care ar trebui investigata este cresterea cererii pentru forta de munca calificata datorita cresterii salariului minim.
• analiza ar putea fi existinsa pentru a vedea daca o crestere a salariului minim duce la scaderea probabilitatii tinerilor de a fi angajati si mai departe efectul pe care salariul minim il are pentru evolutia fortei de munca.

Vezi lista lucrarilor citate si comenteaza pe blogul lui Florin Citu.