​In Monitorul Oficial de luni s-a publicat o modificare adusa procedurii de administrare a contribuabililor mari si a celor mijlocii. Modificarea publicata luni vine la doar 8 zile de la publicarea initiala in Monitorul Oficial. Noua procedura nu mai contine prevederea cu privire la sumele obtinute si ramase nedistribuite din valorificarea bunurilor sechestrate. Pana acum, acestea se virau in contul 50.67 "Disponibil din sume incasate din valorificarea bunurilor mobile si imobile in cadrul procedurii de executare silita" care functioneaza pe numele directiei generale regionale a finantelor publice.

Actul normativ modifica cele doua ordine publicate recent cu privire la procedura de administrare a contribuabililor mari si a celor mijlocii, adoptand o noua procedura de executare silita.

Astfel, in ceea ce priveste procedura de executare silita a marilor contribuabili observam urmatoarele modificari:

1. Coordonatorul procedurii de executare silita va fi Directia generala de administrare a marilor contribuabili, la solicitarea careia serviciile regionale de executare silita pot proceda la valorificarea bunurilor mobile/imobile ale marilor contribuabili.

2. Totodata, conducerea Directiei generale de administrare a marilor contribuabili numeste comisiile de licitatie, in vederea desfasurarii procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate ale marilor contribuabili.

3. Noua procedura nu mai contine prevederea cu privire la sumele obtinute si ramase nedistribuite din valorificarea bunurilor sechestrate. Pana acum, acestea se virau in contul 50.67 "Disponibil din sume incasate din valorificarea bunurilor mobile si imobile in cadrul procedurii de executare silita" care functioneaza pe numele directiei generale regionale a finantelor publice.

In ceea ce priveste procedura de executare silita a contribuabililor mijlocii nu observam modificari ale procedurii ci doar numirea organului de executare coordonator, respectiv administratia judeteana a finantelor publice, prin structura de colectare contribuabili mijlocii, sau Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, prin Administratia fiscala pentru contribuabilii mijlocii. In cazul in care executarea silita se face prin poprire, aplicarea masurii de executare silita se face de catre organul de executare coordonator. Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.