Finantele au adunat peste 1000 de amendamente la noul Cod Fiscal

de Dan Popa     HotNews.ro
Miercuri, 4 martie 2015, 18:55 Economie | Finanţe & Bănci

Darius Valcov
Foto: Hotnews
Am primit pana in prezent peste o mie de amendamente la Codul Fiscal si la Codul de Procedura Fiscala, a admis miercuri ministrul Finantelor, Darius Valcov, dupa o intrevedere cu marii retaileri. "Am discutat cu toate asociatiile si patronatele care au dorit sa fie prezente. Noi i-am invitat  pe reprezentantii tuturor asociatiilor si patronatelor din Romania, toate sindicatele, toti fostii ministri de Finante, toti fostii prim-ministri, toate partidele politice,absolut pe toata lumea care este interesata. Foarte multi au venit. Au fost peste o mie de amendamente, fiecare dupa cum a considerat de cuviinta. Sunt pagini de amendate. Nu toate au legatura cu scaderea preturilor sau cu scaderea taxelor"

Reamintim ca draftul noului Cod Fiscal propus de reprezentantul unui partid de stanga este cel mai de dreapta Cod Fiscal din ultimii 20 de ani, intrebarea esentiala este de unde vor fi pusi  in loc banii la care se renunta din reducerile de taxe, impozite si TVA.

Fondul Monetar International a atras insa atentia ca masurile de relaxare fiscala incluse in proiectul noului Cod Fiscal trebuie analizate cu grija pentru o mai buna intelegere a modului in care pot fi atinse tintele de deficit fiscal ale Romaniei.

"Taierile de taxe propuse vor trebui analizate cu grija pentru o mai buna intelegere a modalitatii in care pot fi atinse obiectivele de deficit fiscal. FMI este pregatit sa discute propunerile cu Guvernul", a declarat un purtator de cuvant al FMI,.

Intrebat de jurnalisti cum va fi acoperit golul de la buget de circa 16 miliarde lei generat de masurile de relaxare fiscala ramas din totalul de 37 miliarde lei pe patru ani, ministrul a spus ca vor fi directionate spre aceste masuri o parte din veniturile bugetare suplimentare incasate in fiecare an, de 12 miliarde lei.

"La o analiza scurta, 6,8 miliarde lei reprezinta impact bugetar pe anul 2016, 3 miliarde lei aproximativ pe 2017 si 2018 si 2,3 miliarde lei pe 2019. In fiecare an veniturile bugetare ale Romaniei cresc cu aproximativ 12 miliarde lei, s-a intamplat in ultimii doi ani, sunt previzionati pentru urmatorii ani. Din acesti 12 miliarde de lei, o parte o directionam spre aceste masuri de relaxare fiscala, o alta parte o vom directiona spre alte nevoi, inclusiv in 2017 spre armata, in 2016 pentru cresteri ale salarizarii acolo unde va fi cazul", a explicat Valcov.

Masurile de relaxare fiscala propuse prin noul Cod Fiscal vor duce la neincasarea unor venituri bugetare de peste 37 miliarde lei in patru ani, insa jumatate din suma va fi recuperata pe baza efectului pozitiv care va fi inregistrat in economie, potrivit estimarilor Guvernului.

Scenariul publicat in nota de fundamentare a proiectul de Cod Fiscal arata un impact negativ brut de 16,4 milliarde lei in 2016, din care cea mai mare parte, respectiv 11,5 miliarde lei, va proveni din scaderea TVA. Tot pentru anul viitor, Guvernul se asteapta la o scadere a incasarilor din accize cu 2,8 miliarde lei, ca urmare directa a reducerii nivelului de accizare propus pentru benzina, motorina, bere si bauturi alcoolice, precum si al eliminarii accizelor la cafea, blanuri si bijuterii, concomitent cu o devansare a calendarului de crestere a accizelor la tutun.

Eliminarea impozitului pe constructiile speciale (taxa pe stalp) va duce la un minus bugetar de mai mult de 1 miliard de lei. Intr-o alta prezentare a masurilor fiscale propuse, efectul brut al masurii se cifreaza la 1,6 miliarde lei.

Guvernul estimeaza ca in urma masurilor aplicate vor fi recuperate in urmatorii trei ani venituri de 16,67miliarde lei, din care 9,45 miliarde lei in 2016, 3,75 miliarde lei in 2017 si 3,47 miliarde lei in 2018.

Valcov a mentionat, raspunzand unei altei intrebari, ca nu este optimist atunci cand avanseaza cifra privind veniturile bugetare suplimentare anuale, spunand ca nivelul acestora a fost agreat cu FMI si CE in decembrie, cand s-a stabilit bugetul pentru 2016.

"Nu sunt deloc optimist, tocmai ca sunt previziunile in care am cazut de acord si cu Fondul Monetar International si cu Comisia Europeana. In decembrie, cand am stabilit bugetul pentru 2016, previzionat cu FMI si CE, acesta arata venituri suplimentare de 12 miliarde lei, noi am spus ca vom aduce inca 8 miliarde lei sarcina suplimentara de la ANAF, deja in prima luna (ianuarie 2015 - n.r.) 640 milioane lei au venit suplimentare. Aceste venituri agreate cu FMI si CE iau in calcul inclusiv diminuarea prin impactul bugetar a reducerii CAS cu 5%, daca aceea nu s-ar fi facut, va dati seama cu cat ar fi crescut veniturile", a punctat ministrul Finantelor.

El a aratat ca rezultatele vor incepe sa se vada dupa primul trimestru sau semestru de aplicare a masurilor, moment cand se va dovedi cine a avut dreptate.

"Atat timp cat masurile sunt acceptate si discutate atat cu Comisia Europeana, cat si cu FMI, si mai mult, am renuntat noi la previziunile noastre care ar fi fost optimiste, acest lucru il vom vedea dupa primul trimestru sau primul semestru unde a fost mai mult adevarul, la specialistii romani sau la specialistii Fondului. (...) Este o falsa problema care se arunca in piata ca bugetul Romaniei nu suporta aceste masuri fiscale. Eu cred ca trebuie sa abandonam aceasta idee romaneasca cum nu se poate face si sa mergem pe spiritul si pe ce are nevoie Romania in acest sens, adica cum sa facem", a mai spus Valcov.

Proiectul Codului Fiscal, prezentat miercurea trecuta de Guvern, include, printre altele, reducerea, incepand cu anul viitor, a TVA cu patru procentuale, de la 24% la 20%, nivelul TVA pentru carne, peste, legume si fructe produse alimentare de baza urmand sa scada la 9%, reducerea, tot de anul viitor, a accizelor la carburanti si alcool, eliminarea impozitului pe constructiile speciale si a impozitului de 16% pe veniturile din dividende, precum si reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14% din ianuarie 2019.


La randul sau, Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, apreciaza ca Romania are nevoie mai degraba de stimuli de relaxare fiscala pe parte de oferta, prin reducerea CAS, nu de stimularea puternica a cererii prin taierea TVA si accizelor, care va aduce noi dezechilibre in economie.

"Venim cu stimuli foarte puternici, vorbim de reducere de sase puncte procentuale de TVA in doi ani si de 20% reduceri de accize, deci un stimul foarte puternic pe parte de cerere, fara a fi insotit de stimuli pe parte de oferta. Daca ne uitam la estimarile BNR legate de excesul de cerere, vedem ca in conditiile actuale excesul acesta de cerere, care este de fapt deficit de cerere in prezent, deci suntem cu crestere economica sub potential, se va inchide probabil la sfarsit de 2016. Deci daca noi venim in 2016 cu stimuli foarte puternici pe parte de cerere, fara stimuli pe parte de oferta, care oricum se vad intarziat in economie, s-ar putea sa avem o problema, si anume sa constatam ca avem un exces de cerere care alimenteaza din nou dezechilibre in economie", a afirmat Dumitru la o conferinta de presa.


Citeste mai multe despre   












Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

1345 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică