Proiectul guvernamental de sprijin al romanilor imprumutati in valuta: vezi care sunt neajunsurile lui dar si care sunt conditiile ca Statul sa te ajute

de Dan Popa     HotNews.ro
Joi, 19 martie 2015, 7:39 Economie | Finanţe & Bănci

 documente
Guvernul a discutat miercuri, in prima lectura, un proiect de lege privind conversia in lei a creditelor in valute care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu raportat la momentul contractarii creditului (vezi in atasament Proiectul discutat miercuri). De pilda, daca ati luat imprumutul de la banca in urma cu exact 8 ani (la 19 martie 2007), deprecierea astazi ar fi fost de peste 100% pentru franchul elvetian, de 66% pentru dolarul SUA si de 32,8% pentru euro. In plus, ca sa beneficiati de conversie, mai e nevoie ca venitul lunar sa nu treaca de 3.000 de lei net. Dupa conversia in lei, bancile vor acorda un discount de 15% din valoarea rezultata iar statul va asigura garantii pentru 50% din suma. Si inca ceva: proiectul nu acopera portofoliile de credite externalizate de catre banci in afara tarii, dar pe care continua sa le administreze.







  • Care sunt neajunsurile documentului Guvernamental?
1. Proiectul pare facut mai degraba pe genunchi, vine fara un studiu de impact, fara avizul BNR- reglementatorul pietei bancare- fiind mai degraba o masura cu nuante populiste.

2. Ce te faci apoi cu volatilitatea din piata? Sa presupunem ca ai luat un imprumut in euro in data de 19 martie 2007. Atunci, cursul euro era de 3.34 lei. Teoretic, daca euro atinge 5.01 lei (cursul din 19 martie + 50%), poti cere conversia. Sa presupunem ca miercurea viitoare (Doamne fereste!) euro ajunge la 5.02 lei. Fugi si depui cererea de conversie. Dar joia viitoare coboara la 4 lei. Fugi si retragi cererea. Vineri urca iar la 5,2 lei. O depui la loc?

3. Daca insa leul, prin absurd, se apreciaza el cu peste 50% in fata unei valute, va veni Statul dea o lege care sa permita bancilor sa faca conversia la cursul mai avantajos? sa ajute bancile care isi vad si ele astfel veniturile distruse ?





4. Programul pe care Statul vrea sa il lanseze mai are o prevedere cu care bancile nu vor fi de acord: cursul conversiei sa fie facut la cel oficial anuntat de Banca Nationala in ziua in care are loc conversia. "Aceasta nu este un curs real de tranzactionare. Conversia presupune o operatiune efectiva de schimb valutar/licitatie care se face la cursul negociat la momentul conversiei de trezoreria bancii pentru suma respectiva. Din punct de vedere contabil, utilizarea cursului BNR ar insemna trecerea pe pierderea bancii a diferentei dintre cursul anuntat de BNR si cursul real de tranzactionare", au transmis HotNews.ro reprezentanti ai industriei bancare.

5. Cum sa implici in domeniul protectiei sociale a persoanelor fizice, un FOND destinat IMM-urilor; Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A???? E  o aberatie asa ceva, ma si mir ca cei de la Fond si-au dat acordul

  • Era nevoie de un asemenea proiect?

Drept este ca, in lipsa unei reale cooperari ale institutiilor de credit cu clientii, nimeni nu se poate baza din pacate pe o negociere corecta a bancilor. Din acest punct de vedere, era necesar, dar nu in aceasta forma.

Clientii cu credite in franci de pilda au fost abordati de catre banci pentru solutii individuale, insa acestea nici macar nu le-au permis sa ia contractele pentru a le studia in liniste acasa, sustinand ca reprezinta bunul institutiei si ca oferta expira in doua ore, a spus miercuri Andreei Cristoforidis, unul dintre reprezentantii Grupului Clientilor cu Credite in CHF.

Intrebat cum ar putea dovedi acest lucru clientii, intrucat bancile comunica acest refuz doar verbal, nu si in scris, seful ANPC, Marius Dunca, a replicat: "Sa ne faca in scris (consumatorii sa depuna plangere - n.r.), ca sunam noi operatorul financiar-bancar".

Persoanele care au credite in franci elvetieni au invitat bancile la negocieri, alaturi de reprezentanti ai Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) si ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC). Acestea ar urma sa aiba loc la sediul ANPC, care si-a asumat rolul de mediator, in cursul lunii aprilie, pentru prima saptamana fiind programate intalnirile preliminare. Cele sapte banci invitate sunt Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Romaneasca, OTP si Credit Europe Bank.

"Proiectul de act normativ propus de Guvern va facilita rambursarea de catre persoanele fizice, in special persoanelor cu venituri reduse si medii, a creditelor contractate in valute fata de care leul s-a depreciat cu mai mult de 50% de la data contractarii, si va contribui la asigurarea premiselor pentru pastrarea imobilelor achizitionate in scop locativ, precum si la scaderea nivelului creditelor neperformante ale bancilor", se arata in Nota de fundamentare a documentului.

Programul se deruleaza pe perioada de 1 an, in limita unui plafon de garantii in suma de 1 miliard lei. Garantiile de stat vor acoperi 50% din valoarea creditului imobiliar in lei, rezultat dupa aplicarea unui discount de 15% la soldul creditului in lei rezultat in urma conversiei, exceptand dobanzile, comisioanele si spezele bancare.

Prevederile Programului nu acopera situatiile in care portofoliile de credite acordate in valuta, garantate cu ipoteca, au fost externalizate/vandute de catre institutiile financiare catre alte entitati, din afara tarii, dar pentru care acestea asigura in continuare activitatea de administrare a creditelor fata de beneficiari.
Pentru acoperirea riscurilor rezultate din acordarea garantiilor in cadrul Programului, beneficiarii Programului vor plati un comision de risc care se vireaza intr-un cont de venituri bugetare distinct, deschis la unitatile Trezoreriei Statului.

Avand in vedere interventia statului prin garantarea creditelor la un moment ulterior contractarii creditelor imobiliare in valuta, si in vederea asigurarii posibilitatii de recuperare de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala a sumelor in contul valorii de executare a garantiilor platite de catre Ministerul Finantelor Publice, ipotecile conventionale a locuintelor achizitionate/construite cu creditele supuse conversiei in cadrul Programului inscrise in cartea funciara, sunt radiate, iar in baza contractului de garantare se instituie in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, un drept de ipoteca legala de rangul I pana la finalizarea procedurii de executare silita asupra imobilului care face obiectul garantiei.


Citeste mai multe despre   












Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

3875 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Statul in cap (Joi, 19 martie 2015, 8:57)

    Cutezatorii2013 [utilizator]

    Iara-i statul asta muma pentru unii si ciuma pentru altii. Eu m-am cam saturat.... voi?
    • 0 (4 voturi)    
      nu esti singurul ......... (Joi, 19 martie 2015, 10:04)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui Cutezatorii2013

      Cind au luat banii de la banca a fost ok, fara sa se gindeasca la ce va urma peste 5 sau 10 ani , acum cind dau de greu vin fraierii sa plateasca .
      Ai inteleg pe cei ce nu-si pot plati ratele dar nu sint de acord ca din taxele platite de mine sa fie ajutati cei care au rate . Banii din taxe trebuie sa fie destinati obligatoriu, sanatatii, invatamintului, copiilor....... dar nici intr-un caz pomenilor

      astept minusuri de la cei ce nu-si pot plati ratele.
  • +1 (3 voturi)    
    PSDle termina cu pomenile si prosteala . (Joi, 19 martie 2015, 9:08)

    andreesanu [utilizator]

    Cine s-a imprumutat stie de ce ,iar cand te imprumuti ii pui pielea la argaseala ,or la tabacit !!!.
    Ca unii s-au imprumutat in valuta orcare ar fi ea si altii in lei tot datorii la banca se chiama.Cind unii string cureaua de le iese ochii ca la melc ca sa restituie imprumutul ,iar altii datori ies in strada sa tipe dupa ajutor si pomeni de la stat or de la banci ce facem ???HAOS ,BRAMBUREALA,iresponsabilitate ,cind se vor educa politicienii si datornicii ???,cand v-a exista responsabilitate in tara asta ???.
    Proiectul guvernului este o iresponsabilitate,este o nedreptate.
    Eu nu platesc taxe si impozite ca PSD sa faca pomeni la cei ce striga mai tare sau sa scoata din rahat bancile care au dat bani fara garantii clare.
    Daca guvernul este iresponsabil eu sunt responsabil si nu sunt de acord ca banul public sa fie cheltuit dupa cum vrea muschii lui Ponta.
    N-ati fost in stare sa dati bani la invatamint ,la sanatate ,dar ii aruncati pe pomeni pentru voturi !!!.
  • -3 (3 voturi)    
    O porcarie USL-ista !!!! (Joi, 19 martie 2015, 9:38)

    polonyca [utilizator]

    Cum adica , in ce lume traim ???? Cei care au luat credite aiurea , erau majori si vaccinati la ora respective....nu ????? Ce facem cu tara asta ?? Chiar o facem o tara de handicapati , ajutorati si tinuti in palmele mari ale USL..?????!!!!! Incaodata de facem de rusine , masura asta nu are nicio justificare !!!!!!!!!!!!!!
  • +2 (2 voturi)    
    calcul (Joi, 19 martie 2015, 10:24)

    Mariana [anonim]

    Domnule Popa, va rog sa va mai uitati peste calculele dvs. In proiect este specificat ca "depreciere semnificativă: deprecierea cu cel puţin 50% a monedei naţionale în raport cu valuta în care s-a acordat creditul, la data cererii de conversie față de data acordării creditului"

    Deci, pentru a calcula deprecierea RON fata de CHF nu ar trebui analizata variatia (de exemplu) de la 2.1 RON/CHF la 4.2 RON/CHF, ci cea de la 0.476 CHF/RON la 0.238 CHF/RON, si astfel rezulta o depreciere de 50%.

    De asemenea, dpdv. matematic dar si logic, o moneda nu se poate deprecia cu mai mult de 100%. O depreciere de 100% ar insemna ca acea moneda nu mai valoreaza nimic.
    • 0 (0 voturi)    
      ba se poate deprecia si cu 10000 % (Joi, 19 martie 2015, 13:58)

      alexandru [anonim] i-a raspuns lui Mariana

      pentru ca este vorba de deprecierea fata de o alta moneda nu in valoare absoluta. deci cand leul a ajuns de la 12 lei raportat la dolar sa fie 400 de lei cat era deprecierea?
      • 0 (0 voturi)    
        nu (Joi, 19 martie 2015, 14:26)

        Mariana [anonim] i-a raspuns lui alexandru

        Buna Alexandru,

        In exemplul tau, pentru a calcula deprecierea leului, nu folosesti cursul in forma asta (1 dolar = x lei), ci trebuie sa calculezi variatia dintre cati dolari puteau fi cumparati cu un leu, adica un curs de forma 1 leu= x dolari.

        In exemplul tau, 1 dolar = 12 lei este echivalent cu 1 leu = 0.083 dolari, iar 1 dolar = 400 lei este echivalent cu 1 leu = 0.0025 dolari. Deci leul s-a depreciat pentru ca in trecut putea cumpara 0.083 dolari iar pe urma 0.0025 dolari, adica cu aproximativ 97%.

        In ceea ce priveste scaderile de peste 100%, hai sa iti explic. Daca tu ai o actiune pe care ai platit 100 lei si actiunea ajunge la 90, inseamna ca ai pierdut 10%. Daca ea ajunge la 10 lei inseamna ca ai pierdut 90%. Daca ea nu mai valoreaza nimic, inseamna ca ai pierdut 100%. Mai jos de 100% nu poate scadea. La fel si cu cursul valutar.
  • +1 (3 voturi)    
    Credite fara voia romanilor (Joi, 19 martie 2015, 11:20)

    cp [anonim]

    Si uite asa , toti romanii vor adauga in portmoneu inca un credit facut fara voia lor. Bravo PONTA, bravo PSD !


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică