Yemenul, pe harta petrolului nu este o miza extrem de importanta. Produce aproximativ 133.000 de barili pe zi, ceea ce il plaseaza pe pozitia a 39-a pe lista producatorilor importanti, contribuind cu mai putin de 0,2% din productia mondiala de petrol. Cu toate acestea, miscarile din Yemen au urcat brusc cu aproape 6% pretul aurului negru, ceea ce poate parea paradoxal. Explicatia poate fi insa mult mai simpla. Yemenul isi imparte frontierele cu Arabia Saudita, cel mai mare exportator din lume (incaseaza totusi un miliard de dolari pe zi din petrol), si ocupa un segment important din transportul maritim utilizat de navele petroliere care pleaca spre vest din Golful Persic. Din toata afacerea, castigatoare iese Rusia.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sa tinem cont ca cele mai afectate tari de caderea pretului petrolului sunt cele ale caror cresteri economice si ambitii de politica externa sunt finantate din petrodolari, asa-numitele autocratii energetice - Rusia, Iranul si Venezuela.

"In timp ce cele cateva mii de barili de petrol din Yemen aproape ca nu conteaza, milioanele de barili din Arabia Saudita vor fi cele care vor conta cu adevarat", explica pentru Bloomberg John Vautrain, un consultant din Singapore cu peste 30 de ani de experienta in industria energetica. Altfel spus, Yemen nu este un producator de mare importanta, dar se afla geografic si politic intr-o zona foarte sensibila a Orientului Mijlociu. Ganditi-va ca stramtoarea Bab el Mandeb, a patra cea mai mare zona de transport din lume ca volum, este situata intre Yemen, Djibouti, Eritreea si leaga Marea Rosie cu Golful Aden si Marea Arabiei. Prin aceasta stramtoare trec zilnic circa 3,8 milioane de barili de petrol pe zi. O eventuala schimbare a rutei ar adauga timp si costuri suplimentare, scrie si EIA pe site-ul sau.

Oricat de cinic ar parea pentru unii, cresterea pretului petrolului ar putea impulsiona economiile confruntate cu deflatia. Thomas Friedman, editorialist la New York Times, este de parere ca asistam la "un razboi mondial al petrolului, intre Statele Unite si Arabia Saudita pe de o parte si Rusia si Iran pe de alta parte".

Orientul Mijlociu este una din regiunile cu cea mai mare productie petroliera din lume si exista ingrijorari ca daca conflictul din Irak escaladeaza, ar putea aparea intreruperi in aprovizionarea cu petrol la nivel mondial. Potrivit OPEC, Irakul produce in prezent 3,33 milioane de barili pe zi, fiind devansat doar de Arabia Saudita.