"Am constatat ca in Bucuresti intri mai greu decat intri in Zona Euro", a spus joi guvernatorul BNR Mugur Isarescu, dupa ce aglomeratia din traficul de la intrarea in Capitala l-a facut sa intarzie circa 30 de minute la o conferinta de specialitate desfasurata la ASE. Isarescu a vorbit despre piata financiara din Romania, pe care a considerat-o ca fiind "cam dezechilibrata". "Avem o piata financiara cam dezechilibrata. E foarte important sa existe alternative si pentru banci si pentru clientii bancilor. M-as astepta ca un business mai inovativ si deci mai riscant sa isi gaseasca mai usor finantare pe piata de capital. In Romania nu se intampla asa pentru ca piata de capital nu are experti in evaluarea riscurilor si poate nici un sistem informatizat asa cum are sistemul bancar. Cu cat vom avea mai multe si mai diverse alternative sau optiuni cu atat va fi mai bine", a spus Isarescu.

Mugur IsarescuFoto: Agerpres

"Nu avem o supradominanta dar as spune ca este o dominanta masiva a bancilor in cadrul sistemului financiar din Romania. 80%, chiar mai mult, din totalul activelor financiare din Romania apartin bancilor. Acesta nu este neaparat un avantaj. Nu este un avantaj nici pentru noi, care reprezentam sistemul bancar. E important si pentru banci sa aiba, nu neaparat in coasta, dar sa existe alternative si pentru banci si pentru clientii bancilor si pentru oricine, pentru economia reala sa existe segmente financiare nebancare mult mai dezvoltate", a mai spus guvernatorul.

Prevalenta creditului bancar apartine modelului Europei continentale, a mai adaugat Isarescu, spre deosebire de modelul anglo saxon. "Cred ca Romania va ramane in cadrul acestui model continental, piata de capital de la noi este semnificativ sub-reprezentata. Suntem mult sub media europeana, undeva in ultima treime", a explicat seful BNR.