Daca asta e pagina ANAF, atunci ultima postare a d-lor e din ciclul: "Dai in mine, dai in fabrici si uzine/ Dai in clasa muncitoare!" (cantecelul ala pe care il cantam in copilarie, pe vremea lui Ceausescu). Inteleg din asta ca sunt acuzat ca incerc sa imi fac imagine decredibilizand ANAF ca institutie, scrie Gabriel Biris pe pagina sa de Facebook. "Rog pe cei care au scris acele randuri sa citeasca articolele scrise de mine in ultimii 10 ani despre evaziune, despre faptul ca evaziunea reprezinta o amenintare la siguranta nationala (da, eu am fost primul care am vorbit despre evaziune ca amenintare la siguranta nationala!), despre nevoia de reforma eficienta a legislatiei (pentru a elimina cauzele care genereaza frauda, nu pentru a incerca sa reducem efectele), despre nevoia de reforma a ANAF pentru a deveni o institutie puternica si credibila", mai spune consultantul fiscal.

Gabriel BirisFoto: Hotnews

"Faptul ca am ales sa critic unele din deciziile conducatorilor unor institutii precum ANAF, ca vorbesc despre abuzuri si despre pericolele la care acestea expun economia romaneasca, spiritul antreprenorial, dar si despre riscurile la care isi expun proprii oameni atunci cand ii imping sa faca abuzuri, nu inseamna decat ca vreau ca institutiile (ANAF in acest caz) sa devina puternice, un partener real al antreprenorilor onesti si nu opresori ai acestora!

Prietenii mei stiu ca nu imi place cearta, ca nu imi face placere sa asist in litigii fiscale, dar nu ma dau in laturi in a proteja interesele clientilor mei in fata abuzurilor! Intre un litigiu fiscal si un due dilligence prefer oricand un due dilligence, o negociere pe contracte, prefer sa muncesc sa creez valoare adaugata si nu sa limitez pierderi! Pentru asta este insa nevoie sa avem un cadru legislativ si institutional care sa atraga investitorii, nu sa ii alunge...

Sa nu uitam: "drreptatea fara putere este neputincioasa, puterea fara dreptate este tiranica"! (Blaise Pascal)", scrie Biris.

Citeste si: ANAF: Actiunile de imagine ale domnului Gabriel Biris trebuie sa se desfasoare in limitele decentei