In perioada post - criza, a devenit o moda acuzarea bancilor comerciale pentru toate relele posibile si cautarea "pedepsirii" acestora pentru a da satisfactie unei parti a publicului care a avut de pierdut. Legislatia americana a insolventei personale este foarte permisiva, de tipul "non-recourse". Datornicul poate sa predea bancii cheia locuintei pentru care a contractat credit (chiar daca valoarea de piata a apartamentului este mult mai mica decat valoarea creditului) si sa nu mai fie urmarit de banca pentru diferenta de recuperat. In Europa, practica este de tip "recourse", in sensul ca debitorul este urmarit de institutia creditoare pana la stingerea totala a datoriei, chiar si dupa ce a cedat cheia locuintei cu pricina. Desi pare prea dur, acest sistem este singurul aplicabil intr-o tara latina; altminteri, am avea un adevarat "sport national" in luarea de credit pentru achizitionarea de imobile, scrie economistul sef al Bancii Nationale, Valentin Lazea, pe blogul Bancii Centrale.
Ceea ce uita, de regula, politicienii sunt trei lucruri:
a) spre deosebire de alte tari, iesirea din criza a bancilor din Romania nu a costat contribuabilul roman nici macar un leu;
b) bancile au capacitatea de a transfera o buna parte a costurilor penalizarilor asupra publicului (debitori de buna credinta sau deponenti), astfel incat ajung sa sufere categorii total nevinovate;
c) debitorii care nu pot sau nu vor sa plateasca reprezinta o minoritate (chiar daca vocala) atat in cadrul totalului debitorilor, cat si fata de numarul mult mai mare al deponentilor. Faptul ca aceasta "majoritate tacuta" nu isi face auzit glasul nu inseamna ca, in cazul in care bancile i-ar transfera o parte din costuri (conform punctului b) de mai sus) aceasta "majoritate tacuta" ar ramane impasibila. Si ar deveni destul de repede evident ca de vina pentru aceasta penalizare nedreapta ar fi debitorii rau- platnici si politicienii care incearca sa le faca pe plac.
Din cele de mai sus decurge ca demonizarea bancilor, departe de a fi productiva si aducatoare de voturi, poate avea efecte diametral opuse. Desigur, multe banci s-au comportat iresponsabil in criza, dar pretul platit de ele in ultimii ani a fost suficient de mare, pierderile cumulate egaland aproape profiturile din anii de bonanza.
In momentele de criza economico-financiara, bancile comerciale sunt "prinse la mijloc" in razboiul nedeclarat dintre entitatile (supra) indatorate si entitatile deponente.
Problema este aceea ca numarul deponentilor, cel putin in Romania, este cu mult mai mare decat numarul debitorilor (situatia la decembrie 2014): Debitorii restantieri datoreaza in total o suma de 262 miliarde lei (circa 60 miliarde euro), din care suma restanta este de 31 miliarde lei (aproximativ 7 miliarde euro).
Orice favorizare in exces a debitorilor restantieri ar avea ca efect cresterea hazardului moral, dar si o penalizare indirecta a deponentilor si a debitorilor buni-platnici (bancile comerciale incercand sa-si acopere pierderea prin marje de dobandasi comisioane mai mari).
Exista doua initiative legislative care, daca nu sunt tratate de o maniera echilibrata, pot face mai mult rau decat bine. Prima se refera la impartirea pierderilor suferite de debitori ca urmare a aprecierii masive a unor valute (precum francul elvetian); cea de a doua se refera la iertarea debitorului de credit imobiliar in conditiile renuntarii de catre acesta la apartamentul astfel achizitionat.
Legiuitorul ar trebui sa fie atent ca, prin legislatie cu caracter reparatoriu (precum cea legata de debitorii in CHF) sa nu creeze mai mult hazard moral si sa nu impovareze mai mult bugetul/ contribuabilul. De exemplu, prevederea ca bugetul va prelua circa 50% din pierderea suportata de banca si client in cazul unei deprecieri masive a leului nu face decat sa creasca povara asupra contribuabilului.
Din fericire, legislatia aflata in discutie la Parlament prevede cateva restrictii, care limiteaza povara asupra contribuabilului. Astfel, este vorba doar de valutele care se aprecieaza cu peste 50% (deocamdata, doar CHF), doar de debitori care castiga mai putin de 3000 lei/luna, doar de debitori care nu au restante la rate etc, ceea ce reduce semnificativ impactul bugetar.
Granita dintre dreptate (a-i ajuta pe cei cu adevarat nevoiasi) si populism (a-i ajuta pe toti cei care fac scandal) fiind foarte subtire, legiuitorul trebuie sa fie foarte atent sa nu o treaca.
Aspectul poate cel mai important (mai ales intr-o tara latina, precum Romania) este de a nu se incuraja hazardul moral, respectiv luarea de credit pentru investitii speculative, in speranta de a fi iertat, de legiuitor sau de instante.
Citeste integral articolul lui Valentin Lazea, pe blogul Bancii Centrale.
1
28
