Fostul sef FMI Dominique Strauss-Kahn (DSK) a rupt sambata tacerea sa in privinta crizei elene a datoriilor, solicitand creditorilor Atenei sa accepte o suspendare temporara a platilor.

Dominique Strauss-KahnFoto: imf.org

Strauss-Kahn, politicianul francez care a parasit sefia FMI dupa ce o camerista din New York l-a acuzat de agresiune sexuala in 2011, a fost seful Fondului Monetar la inceputul crizei datoriilor.

DSK, fost si ministru de finante al Frantei, a facut propunerea intr-odeclaratie de trei pagini intitulata "Despre invatamintele din greseli"postata pe pagina sa de Twitter sambata cand Grecia cocheta deja cu falimentul.

"Propunerea mea este urmatoarea: Grecia nu ar trebui sa mai primeasca finantari noi de la UE sau FMI dar ar trebui sa primeasca o extindere generoasa a maturitatii (imprumuturilor) si o semnificativa reducere nominala a datoriei catre institutiile publice", a scris Strauss-Kahn.

Tarile europene se opun in continuare unei asemenea reduceri a datoriilor pe care le are Atena fata de ele.

Dar DSK argumenteaza ca "furnizarea de asistenta financiara doar pentru a returna banii creditorilor publici este pur si simplu prostesc"

Strauss-Kahn, care a luat parte in discutiile initiale despre riscurile asociate cu datoria uriasa a Greciei din 2010, spune ca propunerea sa ar "elibera Grecia de orice obligatii fata de creditorii publici in urmatorii doi ani".

"Pentru ca nu va mai avea acces la piete (pentru a se imprumuta) si nu va mai primi noi finantari din partea UE sau FMI va trebui sa-si echilibreze singura bugetul", sustine DSK, avertizand ca grecii vor "avea nevoie sa ia masuri fiscale dure, dar le vor lua ei singuri".

"Pentru a atinge aceasta tinta guvernul va fi nevoit sa inceapa sa stranga taxe si sa confrunte oligarhia, pe cei care profita de sistem si cercurile din umbra care macina formidabilul ei potential", a adaugat fostul sef FMI.