Finantele transmit precizari cu privire la impozitarea programatorilor

de Dan Popa     HotNews.ro
Miercuri, 1 iulie 2015, 5:58 Economie | Finanţe & Bănci

Veniturile programatorilor sunt impozitate fie in baza normelor de venit, fie in sistem real
Foto: Hotnews
"Sistemul de impozitare a persoanelor fizice care desfasoara activitatea de creare de programe pentru calculator nu a fost modificat. Astfel, daca aceste persoane fizice au statutul de angajati, sunt scutite de impozit asupra veniturilor din salarii conform prevederilor art.55 alin.(4) lit.l) din Codul fiscal, in conditiile stabilite prin ordinul comun nr.539225/1479/2013 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator. Scutirea de impozit pe veniturile din salarii se acorda de catre angajatori in anumite conditii, conform prevederilor ordinului mai sus mentionat. Din cazul prezentat de HotNews.ro nu rezulta despre ce categorie de programatori este vorba", se arata intr-un mesaj transmis de reprezentantii Ministerului Finantelor Publice.

In cazul programatorilor care desfasoara aceeasi activitate ca persoana fizica autorizata, conform prevederilor OUG nr.44/2008, privind desfasurarea activitaᅢilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, veniturile realizate din aceasta activitate sunt impozitate fie in baza normelor de venit, fie in sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Indiferent de modul de impozitare, aceste persoane datoreaza contributii sociale obligatorii.

Tocmai pentru a inlatura posibilitatea de a reconsidera eronat o activitate ca fiind dependenta, actualele prevederi ale Codului fiscal au fost amendate, prin Legea de aprobare a OUG nr.6/2015, lege aflata in prezent in procedura de promulgare. Astfel, a fost revizuita definitia activitatii independente in sens fiscal si implicit criteriile ce trebuie indeplinite pentru ca o activitate generatoare de venituri sa fie considerata independenta. Revizuirea a avut in vedere adaptarea definitiei activitatii independente in sens fiscal la specificul desfasurarii activitatii de catre contribuabilii persoane fizice. Noile criterii se regasesc aici.


Citeste mai multe despre   









9270 vizualizari
  • +5 (5 voturi)    
    IT (Miercuri, 1 iulie 2015, 9:30)

    rsbl [utilizator]

    Nu ar fi o idee buna sa extinda scutirea de impozit la intreg sectorul IT?
    • +2 (2 voturi)    
      Ba da (Miercuri, 1 iulie 2015, 15:27)

      t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui rsbl

      As zice chiar ca favorizeaza angajatii cu carte de munca.
    • +1 (1 vot)    
      NU (Joi, 2 iulie 2015, 6:51)

      NON-IT [anonim] i-a raspuns lui rsbl

      O idee buna ar fi ca toate calificarile sa plateasca acelasi regim de taxe. Acum este un excedent mondial de programatori, multi programatori sunt someri prim America, dati la o parte de programatori indieni care muncesc pe o treime de salariu, asa incat scutirea de taxe nu-si mai are rostul.
      • 0 (0 voturi)    
        Ce zici matale ... (Joi, 2 iulie 2015, 8:09)

        Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui NON-IT

        ... se cam bate cap in cap cu ce calcule-si fac altii: http://www.cloudwatchhub.eu/europe-faces-shortage-800000-it-workers-2020

        Alte pareri zic de chiar un milion de locuri de munca vacante in IT. Drept e, nu toate-s de programatori, da' cand vorbim de cloud si devops diferentele dintre administratori, operatori, programatori sau testeri se cam estompeaza - chestie de natura sa-i lase pe dinafara pe multi dintre cei mai putin calificati, adica sa creasca deficitul si mai mult.

        Cu toate astea, si desi-s programator, si dupa parerea mea faza asta cu scutirea de impozit e inutila. Scaderea artificiala a costurilor nu duce industria IT locala in directia buna. Ne face usurel (doar foarte putin) mai atractivi dpv al pretului, cand noi ar trebui sa facem eforturi sa devenim mai atractivi dpv al calificarii si priceperii.
  • 0 (4 voturi)    
    NFS (Miercuri, 1 iulie 2015, 9:53)

    natbl73 [utilizator]

    "Sistemul de impozitare a persoanelor fizice care desfasoara activitatea de creare de programe pentru calculator nu a fost modificat"
    Pai daca ii impozitau pe aia care au creat Tetris sau Solitaire intra tot sistemul bugetar in greva, mai ceva ca al greci
  • +2 (2 voturi)    
    Definitia activitatii indepepndente conform pdf (Miercuri, 1 iulie 2015, 10:26)

    t4v1 [utilizator]

    «4. activitate independentă – orice activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venituri, care îndeplinește cel puțin 4 dintre următoarele criterii:
    4.1. persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfăşurare a activității precum și a programului de lucru;
    4.2. persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
    4.3. riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;
    4.4. activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;
    4.5. activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;
    4.6. persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
    4.7. persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condiţiile legii.»
    • +1 (1 vot)    
      Este un pas in fata (Miercuri, 1 iulie 2015, 14:17)

      JohnnyBoy [utilizator] i-a raspuns lui t4v1

      Sa analizam putin criteriile:

      4.1 - este clara, daca obtii access remote (VPN) inseamna ca ai libertatea de a-ti alege locul desf activitatii
      4.2 - este clara, implica sa nu ai nici o clauza de exclusivitate in contractul de colaborare, sau alte restrictii de acest gen.
      4.3 - trebuie specificate clar in contract care sunt riscurile pe care si le asuma PFA-ul in desfasurarea activitatii. Cu alte cuvinte, daca o dai in bara, platesti.
      4.5 - la IT-sti cred ca se aplica.
      4.6 - aici nu imi este clar deloc. Acolo este definitia profesiei liberale, or IT-ul nu este profesie liberala. Poate sa clarifice cineva ?
      4.7 - nu inteleg la ce se refera. Poate sa clarifice careva ?

      Exista si norme metodologice care sa detalieze modul de evaluare al acestor criterii ?
      • +1 (1 vot)    
        Doar 4 sunt necesare (Miercuri, 1 iulie 2015, 15:22)

        t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui JohnnyBoy

        Ca o activitate sa fie considerata independenta trebuie sa respecti doar 4 din 7 criterii.
  • +2 (2 voturi)    
    deci ? (Miercuri, 1 iulie 2015, 11:24)

    Jaj [utilizator]

    Deci, putin mai clar, cine, cand, ce si sub ce conditii poate executa astfel de servicii fara sa fie probleme ulterior ?
  • 0 (0 voturi)    
    Clarificari (Miercuri, 1 iulie 2015, 14:06)

    PFA'ist [anonim]

    Ca sa fie mai clar... din subpunctele de la 4. trebuie indeplinite minim 4 ca sa fie independenta :) 4.1, 4.2, 4.3, 4.5, 4.6 si 4.7 le indeplineste orice PFA lejer. Avandu-le 6 indeplinite care e mai mult decat 4 -> 4.4 nu mai conteaza.
  • +1 (1 vot)    
    Dezvoltati subectul domnule Dan Popa (Miercuri, 1 iulie 2015, 14:11)

    george s [anonim]

    Noile criterii prezentate in PDF-ul din link nu se gasesc in monitorul oficial.
    Ce sa intelegem pana la urma? Ca fac parte din lege sau nu. Parerea mea este ca induceti lumea in eroare cu acest articol.
    MO: http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_6_2015_modifica_legea_571_2003_codul_fiscal.php
    • 0 (0 voturi)    
      Legea aproba OUG6 dar prevede se ea modificari (Miercuri, 1 iulie 2015, 15:26)

      t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui george s

      Legea pentru adoptarea OUG6 se aproba cu modificairile prevazute in lege/pdf.

      In linkul tau e doar OUG6 (fara modificarile din legea de aprobare).

      Cum ar veni modificare la modificare.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version