Bacsisul a fost in sfarsit abrogat oficial din reglementarile privind casele de marcat fiscale. Parlamentarii romani au reglementat de doua ori acelasi lucru, in legi diferite

de Dan Popa     HotNews.ro
Marţi, 7 iulie 2015, 12:17 Economie | Finanţe & Bănci

Impozitarea bacsisulului a fost abrogata
Foto: sxc.hu
Barurile si restaurantele pot rasufla usurate: bacsisul a fost oficial abrogat. Au consumat prin urmare degeaba resurse pentru fiscalizarea lui. Numai ca legea include reglementari duble, deja existente. Pe scurt, nu mai exista obligatia inregistrarii banilor personali la inceperea programului in Registrul banilor personali. Persoanele fizice ce deservesc casele de marcat fiscale nu mai au obligatia sa prezinte echipelor de inspectie fiscala sumele personale de bani detinute asupra acestora.  In ciuda faptului ca s-a delegalizat bacsisul, legea este un pas inapoi deoarece ne vom afla in aceeasi situatie anterioara modificarilor legislative ce au introdus bacsisul, respectiv vor exista plusuri de casierie generate de bacsisurile care nu dispar in viata de zi cu zi.

 Activitatea operatorului economic nu este la fel de usor inchisa insa amenzile sunt mai mari.

Procedura fiscala corecta a bacsisului trebuia sa fie: evidentierea lui pe casa de marcat fiscala; sa fi fost considerat ca venit neimpozabil atat la firma cat si la persoana fizica (chelnerul) care il incaseaza deoarece bacsisul reprezinta un cadou din partea clientului iar clientul persoana fizica il acorda din veniturile proprii deja impozitare si trei, sa fie scutit de TVA deoarece nu reprezinta o livrare de bunuri sau o prestare de servicii in conceptul art. 128-129 din Codul fiscal.

De asemenea, s-au abrogat contraventiile cu privire la nerespectarea obligatiilor aferente bacsisului.

Se pastreaza pentru un numar de 11 abateri sanctiuni contraventionale cumulative ce consta in amenda intr-o suma de bani si ca sanctiuni suplimentare confiscarea veniturilor si suspendarea activitatii agentului economic.

 O alta sectiune a legii ne arata ca parlamentarii nostri habar nu au ce voteaza. De pilda, modul in care s-a reglementat situatia in care operatorul economic  va primi contravaloarea sumei reprezentand de 10 ori amenda achitata daca instanta de judecata constata nevinovatia acestuia, suma platita pentru permisiunea de a desfasura activitate economica. Aceasta dispozitie este de doua ori reglementata prin doua legi!!

 Sa analizam cele doua legi:   
  •  Legea nr. 166/2015 publicata in Monitorul 0460 din 25 Iunie prevede la pct. 7 urmatoarele aspecte:
"7. La articolul 10, dupa punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu urmatorul cuprins:
3. La articolul 11 alineatul (1) litera e), punctul (viii) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(viii) In situatiile prevazute la pct. (vii), daca operatorul economic achita amenda contraventionala sau jumatate din cuantumul acesteia, dupa caz, precum si o suma egala cu de zece ori amenda aplicata, sanctiunea complementara inceteaza de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitarii la organul constatator. Suma de bani egala cu de zece ori amenda aplicata se face venit la bugetul de stat si poate fi achitata la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. sau la unitatile Trezoreriei Statului. Termenul de 24 de ore curge de la data inregistrarii la registratura organului constatator a dovezii achitarii sau de la data confirmarii de primire, daca aceasta a fost transmisa prin posta."

  •  Legea nr. 186/2015 prevede la pct. 6 urmatoarele:
"6. La articolul I punctul 13, la articolul 11 alineatul (1), punctul (viii) al literei e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(viii) in situatiile prevazute la pct. (vii), daca operatorul economic achita amenda contraventionala sau jumatate din cuantumul acesteia, dupa caz, precum si o suma egala cu de zece ori amenda aplicata, sanctiunea complementara inceteaza de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitarii la organul constatator. Suma de bani egala cu de zece ori amenda aplicata se face venit la bugetul de stat si poate fi achitata la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C. - S.A. sau la unitatile Trezoreriei Statului. Termenul de 24 de ore curge de la data inregistrarii la registratura organului constatator a dovezii achitarii sau de la data confirmarii de primire daca aceasta a fost transmisa prin posta.

     Existenta in doua acte normative a unor prevederi identice sau similare este interzisa in mod expres chiar de Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

 Neinmanarea bonului fiscal, cand acesta a fost emis, se sanctioneaza in continuare cu amenda de 1.250 lei aplicata persoanei fizice operator al casei de marcat fiscale. Aceeasi contraventie se aplica si daca operatorul casei de marcat fiscale refuza emiterea facturii la cererea clientului. material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta)

 Legea intra in vigoare la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, respectiv joi 9 Iulie 2015.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
9639 vizualizari
  • +4 (4 voturi)    
    Kreteenee tot kretyny (Marţi, 7 iulie 2015, 13:07)

    JG [utilizator]

    Kreteenee tot kretyny.
    Si pentru asta, pe de o parte isi maresc drepturile si veniturile (caci nu oricine poate fi kretyn), iar pe de alta asupresc inutil mediul economic.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri