Ajunsa associate professor in Suedia la departamentul de Economie al Universitatii din Gothenburg, romanca Andreea Mitrut se uita in continuarea spre ceea ce se intampla "acasa": a studiat efectele masurilor de austeritate introduse in Romania crizei si vrea sa cerceteze in continuare problemele din educatie si sanatate, cu care se confrunta tara natala si statele din preajma. Acestea sunt si cateva dintre temele puse in discutie si cu prilejul unei reuniuni a cercetarilor, adunati la Cluj saptamana trecuta la Conferinta Stiintifica Anuala a Economistilor Romani din Mediul Academic din Strainatate, gazduita de Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii Babes-Bolyai de la Cluj.
Drumul din România spre Suedia a fost „destul de scurt și cumva neașteptat” și a avansat cu niște „de ce nu?”-uri, spune Andreea Mitruț. Mai precis, după terminarea facultății – Cibernetică, la ASE – pe traseul tinerei românce a urmat un master în București și un început de specializare în Suedia: trei luni de econometrie. „Am fost întrebată dacă nu aș vrea să aplic la doctorat. Am zis – ok, de ce nu? Am aplicat, am fost acceptată și în 3 luni eram mutată acolo. Nu a fost un proces foarte lung. De asta am ajuns în Suedia, nu am aplicat în foarte multe locuri, ci s-a ivit această șansă, așa că am zis că merită să profit de ea. Urmau doi ani de doctorat, multe cursuri erau practice, ceea ce pentru mine era foarte bine. Acolo abordarea era practică, se lucra cu date reale, mi s-a părut foarte interesant, se lucra diferit față de sistemul pe care îl cunoșteam aici. Era mare lucru, pe vremea aceea. Acum poate s-au schimbat lucrurile și aci”, spune Andreea. „Am plecat inițial doar pentru un curs de 3 luni, urma să mă întorc. După aceea am zis că îmi fac doctoratul și apoi mă întorc. Și în timpul doctoratului am început să înțeleg că s-ar putea să stau acolo sau altundeva (în afara României, n.red.) mai mult de atât”, completează tânăra cercetătoare. În 2015, se fac 11 ani de când Andreea a plecat din România.
Rep: De ce ai rămas în Suedia? Ce a cântărit cel mai mult în decizia de a rămâne acolo?
Andreea Mitruț: Factorul profesional a contat, în primul rând. Aici, în România, cercetătorii au de mers pe un drum mult mai dificil. Trebuie să îți dedici foarte mult timp pentru predare și așa se creează un cerc vicios: cu cât petreci mai mult timp cu predarea, cu atât ai mai puțin timp de cercetare; cu cât ai mai puțin timp de cercetare, cu atât ai șanse mai mici să obții granturi de finanțare atunci când aplici pentru ele, decii revii la predat. Nu se încurajează cercetarea. Din câte am înțeles povestind cu alți colegi de aici, aceasta e încă o problemă în România, dar se încearcă să se găsească soluții pentru a-i impulsiona pe cercetători, cel puțin pe cei care reușesc să publice în jurnale internaționale. Deci există și voință și posbilitate. Din punct de vedere profesional, să mă întorc aici și să fac cercetare mi se pare foarte greu, așa că momentan nu am mai luat în considerare România ca loc unde să muncesc. Nu poți să spui niciodată „niciodată”. Dar nu mă gândesc acum la România ca fiind o variantă realistă. Acum am și o fetiță, așa că văd totul puțin diferit. Mi se pare că aici în România e o problemă cu cercetarea în sine și apoi mai e și chestiunea salariilor în cercetare. Apoi trebuie să intri în acest sistem, să plătești o grădiniță privată, dacă ai nevoie de spital - plătești, trebuie să plătești totul. În Suedia totul e gratuit.
Rep: Deci în momentul în care apare un copil...
Andreea Mitruț: Scad și mai mult șansele să te întorci. Începi să te gândești cum te vei descurca dacă vii să lucrezi în Cercetare, așa cum e acum situația. Mi se pare greu. Probabil cu salariul pe care l-aș avea aici aș acoperi plata unei grădinițe sau ceva de genul acesta. Nu vreau să dau cifre pentru că nu cunosc într-atât de bine sistemul, dar din discuții cu prieteni de aici, cam asta pare să fie situația actuală, sunt costuri foarte mari pentru întreținerea unui copil.
Rep: Crezi că pentru copil e mai bine să fiți acolo?
Andreea Mitruț: Asta încă nu pot să spun. Până la urmă, o dată ce ai plecat în altă țară ești străin și acolo și aici. Din anumite puncte de vedere, copilului i-ar fi mai bine acolo, dar având prieteni și familie în România poate ar fi bine și aici. În general, studiile arată că dacă e bine în interiorul familiei, copilul crește bine; dacă nouă ne e bine, îi e bine și ei. Cam asta e ideea.
Rep: Care e traseul tău profesional mai departe?
Andreea Mitruț: Acum sunt associate professor și, normal, vrei să ajungi profesor. Nu știu dacă mă interesează atât de mult titlul, cât îmi place că sunt într-un continuu proces de învățare și reușesc să public și să fac lucruri care mă interesează și care să fie importante și în politici. Predau, dar am un curs pe an sau ceva de genul acesta, pentru că acolo e important să ai timp de cercetare. Chiar am discutat și cu rectorul de aici (UBB, n.red.) pe această temă. E imposibil să îi ceri unui angajat să facă lucrări bune și să și predea. Îți ia între 8 luni și 2 ani să faci un proiect de calitate, apoi să publici îți mai ia doi ani; e un proces foarte lung. E foarte greu să publici în jurnalele bune. Nu ai cum să și faci 5, 6, 7 cursuri pe an.
Rep: Sistemul nu încurajează cercetarea în România...
Andreea Mitruț: Nu. Și nu e doar părerea mea. Pe de altă parte, mi se pare interesant că cei care reușesc să publice, nu au motivația necesară să facă asta. În Suedia sau Franța, de exemplu, în momentul în care reușești să publici într-un jurnal bun primești un anumit stimulent financiar, un extra bonus, ți se reduce numărul de ore de predat. Aici indiferent ce faci - publici nu publici, publici la revista școlii și atât sau la un jurnal unde îți ia 4 ani să ajungi - situația e cam la fel și atunci nu ești încurajat să faci cercetare de calitate. În afară sistemul te ajută foarte mult, se alocă fonduri foarte mari pentru cercetare, ceea ce în România nu prea se întâmplă și nici în alte țări din Europa de sud și de est.
Rep: Te preocupă România?
Andreea Mitruț: Da, nu am lucrat doar pe România, dar am lucrat mult pe România.
De ce?
Andreea Mitruț: Sunt mai multe motive. În primul rând, acesta era un mediu pe care îl cunoșteam, pe care îl înțelegeam, dar e și un mediu la care aș fi vrut să contribui cumva. Apoi, știu că nu e nimic scris sau există foarte puțin pe partea de econometrie, pe microeconomie, studii la nivel de individ sau gospodărie. Suntem o mână de oameni care au studiat România, mi se părea important să fie și România pe harta jurnalelor și să și înțelegi ce se întâmplă aici. În unul dintre studii, la care am lucrat împreună cu Oana (Oana Borcan, doctorand la aceeași universitate, n.red.), încercam să vedem care e impactul introducerii camerelor video la bacalaureat. M-a mai interesat efectul scăderii salariilor cu acel 25% în sistemul bugetar și creșterea corupției: am arătat că scăderea salariilor crește corupția. Sunt studii publicate într-un jurnal foarte bun.
Rep: La ce concluzii ai ajuns cu studiile privind corupția?
Andreea Mitruț: Nu măsurăm direct corupția, dar există rezultate care sugerează efectele ei, cum e cazul și în ceea ce privește momentul 2010 și scăderea salariilor bugetarilor. Am comparat copii care au dat bac-ul în mediu public și în cel privat. Ceea ce am constatat a fost că scăderea salariilor a dus la o creștere a notelor în sectorul public, pe care noi o punem, după ce facem o mare muncă de cercetare, pe seama creșterii corupției în școlile publice. A fost ceea ce a dus apoi la introducerea camerelor de luat vederi. Sigur, acte de corupție s-au mai întâmplat și în anii dinainte, dar atunci, în 2010, a fost apogeul. Au fost prinși sute de elevi cu aceleași lucrări. Apoi a urmat măsura de introduce a camerelor de supraveghere la BAC, care a avut impact pozitiv.
Rep: Există soluții pentru reducerea corupției?
Andreea Mitruț: Nu cred că există o singură direcție, dar scăderea salariilor, care oricum erau mici, în niciun caz nu a scăzut corupția. Pe lângă cei deja corupți au intrat în această categorie și „indecișii”. Dacă eu mă gândeam în termeni de „să iau sau să nu”, acum, când ați scăzut salariile cu 25%, ziceam: let's do it. Discursuri de acest gen sunt speculații, sigur, dar există rezultate ale studiului nostru care ne-au dus la această concluzie: am găsit că scăderea salariilor profesorilor în sector public a dus la creșterea corupției. Probabil acest lucru s-a întâmplat și în sistemul de sănătate. În ceea ce privește educația mi se pare foarte importantă această politică de supraveghere și monitorizare. Efectele pe care noi le-am găsit sunt foarte mari.
Rep: Cu aceste măsuri au fost afectate bugetele multor familii, s-a ajuns la creșterea corupției în sistemul bugetar. Sunt și efecte pozitive ale reducerilor de salarii?
Andreea Mitruț: Noi nu le-am găsit, cel puțin nu la nivel de individ și de studiu microeconomic. După un alt studiu pe care l-am realizat, tot legat de scăderea salariilor din sector public, am găsit că a crescut rata avorturilor spontante. Multe țări au introdus măsuri de austeritate, nu doar România, dar aici acestea au fost ne-anticipate. La noi se vorbea de creștere economică și în mai s-a anunțat măsura aceasta. A fost o măsură neașteptată pentru populație și magnitudinea scăderii, de 25%, a fost foarte mare. Am încercat să văd cum au fost afectate femeile însărcinate, care lucrau în sectorul public comparativ cu altele, să zicem casnice sau angajate în privat. Sunt multe studii în economie și medicină care arată că apar efecte negative pentru femeile care trec printr un șoc. Iar o astfel de măsură afectează viitoarea mamă – e o dată stresul în sine și apoi faptul că familia va avea mai puțini bani.
Rep: Deci austeritatea e rea.
Andreea Mitruț: Asta este ceea ce am văzut noi legat de scăderea salariilor. Desigur că astfel de măsuri sunt impuse de condiții macroecomice de așa natură. Analizând aspectele care ne-au interesat pe noi în aceste studii, asta am găsit: creșterea corupției și efecte negative pentru copiii născuți imediat după introducerea măsurii de reducere a salariilor.
Rep: Câtă austeritate poate suporta România?
Andreea Mitruț: E greu de răspuns la o astfel de întrebare. Probabil și în alte țări au fost luate măsuri de acest gen și pe timp mai îndelungat, uneori contextul le cere. Important e să înțelegem de ce ajungem acolo. Și în Grecia, de pildă, și în România sunt probleme de corupție.
Rep: Unde vezi România acum, din punct de vedere economic?
Andreea Mitruț: E greu de prezis ceea ce se va întâmpla în continuare, dar văd că termenii actuali sunt pozitivi, că suntem pe creștere economică. Mi se pare că suntem pe un drum bun, iar faptul că DNA-ul își face treaba foarte bine probabil duce la creșterea speranței în bine, și la nivel național și din context internațional. Lumea care aude sau citește despre cazurile de corupție din România se miră că se întâmpla așa ceva, dar, în același tim, aplaudă faptul că se iau măsuri. Mi se pare că sunt semne bune. Comparativ cu Grecia stăm mai bine, în context internațional suntem pe o pantă pozitivă. Par să fie pași mici în direcția bună.
Tot legat de România, am studiat un program de mediere sanitară pentru cei de etnie romă. Se pare că e primul studiu de acest fel, unde am obținut date de la un ONG care a implement această mediere santiară în România. Proiectul a fost implementat, dar din păcate nu era nicio concluzie de după: să se vadă clar dacă programul a avut efect, dacă nu a avut, dacă ar merita să mai facem așa ceva. Asta se întâmplă cu foarte multe proiecte – nici nu e clar cum se aplică, iar dacă se aplică nu se știe apoi care sunt efectele lor. Ne-am uitat să vedem dacă acest program a avut impact, iar concluzia este că da - a existat un impact pozitiv, ne-am uitat la sănătatea copiilor imediat după naștere. A crescut și controlul prenatal, acesta e un lucru bun. Mi se pare pozitiv că se poate face ceva și că nu orice ban investit se investește fără efecte. Asta e desigur o bucată mică din ceva imens. Dar așa începi: cu o picătură, cu pași mici, vezi ce măsuri produc efecte și apoi implementezi aceste politici împreună cu alte măsuri. Mi se pare important ca cei ce obțin bani să implementeze proiectele, dar și să evalueze rezultatele acestor politici.
Rep: Ce se întâmplă cu rezultatele cercetărilor voastre?
Andreea Mitruț: Rezultatul e public. În foarte multe țări, poate nu și în România, există o legătură strânsă între noi, cei care cercetăm, și cei care decid policile publice. Ceea ce găsesc eu, în cercetare, îi ajută pe ei.
Rep: Și în România se întâmplă așa ceva?
Andreea Mitruț: În România nu m-a întrebat nimeni despre ceea ce fac. Există multe lucruri care, dacă sunt înțelese, pot duce la dezvoltarea altor politici. Inclusiv măsura aceasta cu introducerea camerelor de luat vederi. Sunt foarte multe întrebări, după implementarea unei astfel de măsuri: are impact sau nu? Ce fel de impact, pentru cine? De asta ar trebui să fie un dialog între cei care fac cercetare și cei responsabili de politicile publice.
Rep: Ce ar trebui să se întâmple în România ca să fie mai bine?
Andreea Mitruț: Orice politică publică trebuie să aibă în spate activitate de cercetare. Poate nu la nivel academic, nu trebuie să petreci atât de mult timp ca noi cu cercetarea; poți să faci însă studii mai puțin extinse, dar cu echipe de oameni foarte bine pregătiți, care să înțeleagă lucrul cu datele, să ai acces la toate aceste date. De multe ori există politici clare, care se aplică și în alte țări, dar acolo uneori se aplică diferențiat în funcție de cui i se adresează o anumită măsură – pe categorii: pentru populația săracă, pentru cei în vârstă și așa mai departe. La noi de obicei totul e în aceeași oală.
Rep: Care sunt temele pe care le vei cerceta mai departe?
Andreea Mitruț: Cred că e importantă pentru România, dar și pentru țările din Europa de Est problema corupției. Din fiecare studiu, din fiecare politică putem învăța ceva și cu mai multe piese adunate în final poate crește înțelegerea fenomenelor. Asta ne pot ajuta să rezolvăm din probleme. Să rezolvi așa, dintr-o dată, tot nu poți, dar lucruri mici pe termen mediu pot duce la schimbări pozitivi. Și apoi mă interesează studii legate de problema educației, a sănătății, de accesul la educație și toate se pot ramifica. De ce tinerii cei mai buni pleacă să studieze în afară? E o temă. Legat de sănătate, e de interes și aici tema corupției. În general, mă interesează lucrurile de bază într-o societate: educație, sănătate, copii. Sunt multe lucruri care se pot face. Într-o societate care nu investește în Sănătate, în Educație, în copii nu ai cum să speri să fie bine. De aici vine schimbarea, nu de la cei care deja au trecut prin sistem.
3
3
