Premierul Victor Ponta a efectuat joi o vizita de lucru la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). La sediul bancii din Londra, delegatia a avut intilniri cu Presedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti si Primul Vice Presedinte, Phil Bennett. Ambele parti au subliniat angajamentul comun pentru intensificarea cooperarii dintre BERD si Romania, informeaza Guvernul. Premierul roman a prezentat conducerii BERD mai multe proiecte considerate prioritare de catre Guvernul Romaniei, in domeniul Transporturilor, Energiei si Lucrarilor Publice, cu impact major asupra dezvoltarii regionale, respectiv a infrastructurii nationale. Board-ul Directorilor BERD urmeaza sa aprobe pe 30 septembrie noua strategie de tara pentru Romania.

Proiectele urmeaza sa intre intr-un proces de evaluare interna efectuat de specialistii BERD, din perspectiva fezabilitatii lor economice, al efectului pozitiv asupra tranzitiei economiei Romaniei catre standarde moderne si performante, cat si a posibilitatilor de finantare, in conditiile actuale dificile de pe pietele financiare internationale.

"Cu o piata proprie de 20 milioane consumatori si un numar in crestere de companii romanesti ce au success pe pietele internationale, Romania are un mare potential. BERD este hotarita sa sprijine dezvoltarea economica a tarii, cu accent pe stimularea sectorul privat. Avem experiente foarte bune si un portofoliu solid in Romania, pe care intentionam sa-l dezvoltam", a declarat Presedintele BERD, Sir Suma Chakrabarti. "BERD a indeplinit un rol esential in procesul de tranzitie al Romaniei catre o economie de piata functionala, dupa Revolutie. Dorim ca aceasta implicare sa continue pe multiple planuri", a spus si premierul Victor Ponta.

Premierul roman a fost insotit in aceasta deplasare de ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici si de ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori institutionali in Romania, cu cca 7 miliarde EUR investiti pana in prezent, in peste 370 proiecte. Prin aceste proiecte s-a generat un efect de antrenare de peste 14 miliarde EUR din partea altor investitori. Activitatea bancii este orientata catre dezvoltarea pietei de capital, imbunatatirea calitatii infrastructurii, reducerea disparitatilor regionale, cresterea incluziunii si stimularea competitivitatii sectorului privat.

O noua strategie pentru Romania, pana in anul 2020, se asteapta sa fie aprobata in sedinta Consiliului de Administratie din 30 septembrie. Operatiunile BERD in Romania sunt conduse de catre dl Matteo Patrone, numit director al reprezentantiei de la Bucuresti, incepand cu luna iulie 2015.